ARHIVELE MEMORIEI

Dacă în perioada comunistă, am tot descoperit, în materiale propagandistice, la școală sau la facultate, feudalismul și capitalismul, comparînd economia de piață cu binefacerile economiei planificate atît de bine, încît întreg poporul sovietic („ot Moskvî do samîh do okrain”) să folosească, la nevoie, literatura de partid în loc de hîrtia igienică pe care statele proletare nu izbuteau s-o producă în cantități suficiente nici pentru consfătuirile de lucru ale CAER-ului și ale Pactului de la Varșovia, în ultimii treizeci de ani descoperim, deci, zi de zi, noi și noi mărturii despre turpitudinile (mîrșăviile, altfel spus, ca să mai învățăm și cîte-un cuvînt) regimului comunist, despre cine sînt inventatorii lagărelor de concentrare înainte de… Hitler, despre prețul așa-zisei Victorii, asigurate de mitralierele mînînd din spate poporul sovietic să apere regimul, care, de fapt, trebuia dărîmat, despre re-întemnițarea (deja în lagăre sovietice) foștilor prizonieri de război, despre ajutorul așa-zis internaționalist pe care-l dădeau Sovietele unor aventurieri precum Mao, Kim Ir Sen, Castro, Babrak Karmal etc., etc., în timp ce femeia sovietică nu știa ce-ar mai pune pe masa copiilor adumbriți din toate părțile de seceri și ciocane.
Un loc aparte în această epocă îi revine istoriei românilor sub comuniști și, mai ales, istoriei sovietice a Basarabiei, care cunoștea, într-un secol, de la 1914 încoace, atrocitățile primului război mondial, violențele celor două schimbări de regim politic în Rusia, sîngerosul război civil, instaurarea terorii în regiunea transnistriană, ocupațiile din 1940 și 1944, două valuri de refugiați în Țară, trei valuri de deportări în Siberia, acțiunile de colectivizare forțată prin înfometarea în masă a popuației, campaniile de deznaționalizare și îndoctrinare, conflictul militar transnistrian din 1992 și atîtea alte acte de „prietenie” (cu ghilimele) sau de ortodoxie colonială, care se concretizează, pînă și astăzi, în intervenții brutale ale Rusiei în regiunea transnistriană, în procesul electoral, în viața religioasă, politică și economică a Basarabiei postsovietice.
Laudă acelor oameni curajoși, care, în acești ani de dezorientare și disperare, ce par să nu mai aibă sfîrșit, au știut cum să ocolească inerția clasei politice sau somnolența instituțiilor academice ale locului, derulînd proiecte de recuperare a memoriei românilor din Basarabia. Între acești oameni este și un inimos grup de istorici basarabeni, care, sub conducerea prof. univ. dr. habilitat Anatol Petrencu, a izbutit să treacă prin filtrele unei nepăsări înrăite, inclusiv în mediile oficiale, Programul de Stat Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din R.S.S. Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953.
Am în față primele patru volume din această, atît de necesară, lucrare, pentru buna înțelegere, nu numai a destinului basarabenilor sub comuniști, ci și a rătăcirilor de astăzi ale basarabenilor în calitate de comunitate de oameni care și-au pierdut, de mai multe ori într-un singur secol, elitele intelectuale, religioase și politice.
Coordonate editorial de istoricii Ludmila D. Cojocaru, Elena Postică și Lidia Pădureac, cele patru volume depozitează memorii, documente, studii de caz, realizate în tehnica istoriilor orale.
Inventată în vederea acumulării imensei cantități de amintiri pe care o păstra europeanul care traversase bolgiile infernului fascist, metoda istoriei orale și-a aflat cea mai remarcabilă formă de eficiență în scrierile unor autori ca Svetlana Aleksievici. Această jurnalistă și scriitoare belarusă, intervievînd femei și copii care suferiseră ororile războiului sau supraviețuiseră catastrofei de la Cernobîl, dădea cîteva cărți de o prospețime și autenticitate zguduitoare cum sînt Războiul nu are chip de femeie, Ultimii martori și Dezastrul de la Cernobîl,cărți antologice, nu numai pentru o poetică a captării suferinței umane, ci și pentru modul în care poate și trebuie să fie luată în stăpînire istoria atunci cînd documentul oficial lipsește (ca actele de proprietate ale basarabenilor), atunci cînd însăși înțelegerea a fost măsluită (ca descrierea de către istoriografia sovietică a marșului spre comunism) sau, pur și simplu, atunci cînd actul a fost distrus, așa cum a procedat satrapul stalinist Jdanov cu mărturiile acumulate pentru un eventual muzeu al blocadei Leningradului.
Coordonatorul proiectului în discuție (profesorul Anatol Petrencu) și cei trei editori (Ludmila D. Cojocaru, Elena Postică și Lidia Pădureac, responsabilă pentru editarea ultimelor două volume) i-au avut alături, în calitate de colaboratori, pe Virgiliu Bîrlădeanu, Viorica Olaru-Cemîrtan, Radu Dan, Ion Ghelețchi, Gheorghe Bagrin, Mariana Bejan, Ludmila Chiciuc, Vera Stăvilă, Elena Nistor, Violina Dănilă, Ala Sainenco, Ion Bălănici, Ludmila Dobrogeanu, Ana Cuculescu, Valentin Arapu și Lilia Crudu, fiecare din ei cu una sau mai multe contribuții.
Nu putem să nu-i amintim, cel puțin cu numele, și pe autorii de drept ai acestor pagini mărturisitoare, care, plătind cu propria lor viață schilodită nebunia politică a epocii comuniste, acum ne dau o tulburătoare lecție despre fragilitatea ființei umane, dar și despre nebănuitele resurse ale omului de a rezista celor mai dure încercări ale sorții: deportarea, foametea organizată, distrugerea demnității umane în numele unor idealuri absurde. Ei se numesc Valeria Grișcenco, Olga Banaga, Eugen Banaga, Maria Akopyani, Nadejda Mîrza, Elisaveta Andronic, Ion Savin, Marin Buga, Lubov Pojoga, Tatiana Panaghiu, Pavel Curoș, Andrei Vulpe, Fiodor Borș, Alexandru Borș, Alexandru Nastas, Antonina Grecu, Valentina Matiușenco, Evghenia Novac-Petrova, Maria Evdochimova, Dumitru Donea, Dumitru Bagrin, Ana Horeică, Raisa Paladi-Pitușcan, Aurel Botezat, Grigore Rotaru, Anastasia Gheorghiță, Alexandra Ursachi, Anton Pîntea, Agafia Groza, Alexandra Fedco, Tatiana Maxian, Alexandru Șoșu, Constantin Rusu, Vera Nazarov, Petru Racu, Vasile Morari, Victor Morari, Nicolae Morari, Ion Caras, Vera Calistru, Vasile Sadovici, Olga Goncear, Vera Rusu, Ion Rusu, Elena Cazacu, Pavel Pîntea, Esfira Cazacu, Valentina Ungureanu, Profira Guțu.
Fiecare cu patimile sale, acești oameni sînt niște eroi ai rezistenței anticomuniste, dar sînt și niște victime ale unor nedreptăți strigătoare la cer. Noul stat rus, urmașul de drept al hidrei sovietice, încă nu le-a recunoscut oficial calitatea de victime, neasumîndu-și niciun fel de răspundere morală și materială. Aceste volume de mărturii nu sînt numai niște cărți de lectură, ci pot fi și dosare în comunicarea diplomatică cu Rusia sau cu organismele internaționale care ar trebui să pună, cel puțin în ceasul din urmă, problema despăgubirii acestor sclavi pe întinsurile Siberiei.
Cine gîndea, acum 30 de ani, că asemenea mărturii ar fi posibile, inclusiv ca materiale pentru o nuanțată înțelegere a istoriei?! Iată de ce și considerăm că școala și facultatea n-ar trebui să rateze șansa de a avea, în materialele acestui proiect, un manual care să aștearnă, în fața tineretului studios, cele mai instructive pagini din tragica experiență a Basarabiei.

Nicolae Leahu