Omul
Fericit.
Deznădăjduit.
Resemnat.
Fără duminici,
fără pretenții și
fără scăpare…
Omul este
melcul
care își duce
patria
în spinare.
Cantina studențească
Au fost între timp restaurante și baruri în viața oricui, profund omenească. Dar în topul celor mai scumpe localuri va fi mereu cantina studențească.
Cafeaua cu lapte într-un pahar fațetat. Un corn cu magiun – și-i plină tipsia. Dacă atunci bucatele ne-am fi pozat, ce săracă era fotografia!
Dar noi eram, totuși, bucuroși și senini, luminați de ochii celui din față. În cantina aceea ne-am atins de mâini. Cu omul acela mergem prin viață.
Erau ploile din ferestre dese și lungi… De atâtea cantina aminte ne aduce. Și nicăieri nu voiam să mergem atunci, pentru că nu aveam unde ne duce.
Acum avem unde – fugim sau la pas. Oricine din noi ar putea să plătească. Să nu mergeți acolo, chiar dacă a rămas așa cum a fost cantina studențească.
De-ajuns că am fost eu și am găsit un fular, semăna cu al meu din ziua nefastă. Acolo a rămas rujul tău pe pahar, dar ai spus nu, când el te-a cerut de nevastă.
Și mult după aceea ți-am zis că am fost chiar foarte aproape la masa vecină. M-am simțit bine, iar tu – probabil prost, când după tine am ieșit din cantină.
Furnica
Un deget, apoi celelalte
Sub pașii tăi repezi deschid.
Furnico, n-am pofte înalte.
Trăiesc toată viața muncind.
La fel ca și ție nu-mi place
Orașul ajuns furnicar.
Doar oameni pluralul ne face.
Iubind nu te vrei singular.
Așa că, o față de masă
Când ea o așterne râzând,
Tu, dragă furnică, ai șansa
S-ajungi la iubita în sân.
Ce temă, picnic ca picnicul,
Ea-i veselă, el e vioi.
Și atunci când în piept o furnică,
Va fi amintirea cu noi.
Drag
Atunci când un om îți este drag,
ți-s dragi toate laturile lui.
Și i-o spui, bineînțeles,
în română cât îți este de drag,
drag,
drag…
Și repeți asta
pentru că este o încântare
să auzi
cum sună asta.
Mai ales
în engleză.
Drag.
Bunicile noastre
Mai mult luminoase decât triste –
Așa erau bunicile noastre. Nici nu știm dacă li s-ar potrivi acum vreun emoticon.
Reminder-ul lor era un nod legat la batistă
Într-o vreme în care, așa cum ele erau prea înțelepte, noi eram prea mici ca să avem telefon.
Mereu în picioare, întotdeauna îmbrobodite…
Atunci când s-au trecut din viață a fost prima dată când s-au așezat.
Până atunci însă au avut mereu bucatele și mângâierile pregătite.
Iubirea lor pentru noi a fost necondiționată, așa cum azi aerul este condiționat.
Jumătate
Nu ne plac jumătățile de măsură.
Vrem totul întreg și până la capăt.
Adevărul spus cu jumătate de gură
Este o minciună rostită în treacăt.
Cum să plângem pe jumătate?
Jumătate de păhar e prea puțin.
Ca o masă plină de bucate,
Vrem sufletul de bucurie să fie plin.
Nu există îmbrățișări cu o palmă.
Nu există succes la jumătate de drum.
Jumătate tată, jumătate mamă…
Atunci și împlinirile sunt oarecum.
Unul alege ochiuri, celălalt – omletă,
Dar ambii au un meniu preferat:
Profilul celeilalte jumătăți nu pe perete,
Ci pe o pernă scrobită pe pat.
Drumul
Ne-au luat cerul văzut prin hublou.
Nu putem întreba continentul: ce mai faci, bătrâne?
Așa că pune discul cela din torpedo.
Nu depinde de ei să ies cu tine.
Ne vedem de treabă, cum ne vedem de drum.
Ca prima oară – dintr-o trăsătură.
În toate călătoriile de până acum
Am fost cuplați cu aceeași centură.
Ne relaxăm și odată cu noi se relaxează restricțilie.
Motorul învață de la noi aprinsul.
Se așterne înțelegerea, pleacă contradicțiile.
Din povestea dragostei noastre la vedere e numai cuprinsul.
Biblioteca
„Lăsați copiii să vină la Mine”,
a zis biblioteca
cu vocea lui Dumnezeu.
Apăsările
Așa vin și se duc apăsările,
Cum de aici pleacă și se întorc păsările.
Ne cunoaștem și ne admirăm rădăcinile.
Cine le îngrijește? Cine le vopsește? Cine le…
Dintre ai casei câinii ne știu cel mai bine stările.
Însă doar oamenii dragi ne sunt împământările.
Bătrânețe
Am început să vedem ca prin ceață formele.
Amneziile ne ajută să uităm comunismul.
Ne povestim unul altuia simptomele.
Locul romantismului îl ia reumatismul.
Pașii de telefoane ne sunt numărați.
Nimic nu-i perfect și nimic nu-i simplu.
Abia acum am devenit și noi părinți adevărați,
Că ni-i dor de copii tot timpul.
Ne împiedicăm de un prag, ne deranjează un pai.
Cu greu ne așezăm, dar bine măcar că viața ne e așezată.
Și ne întrebăm unul pe altul: azi ce dispoziție ai?
Dar stările noastre sunt acum doar dispoziții de plată.
Of, dacă am avea mai multă memorie, vrem chiar s-o plătim.
Apropo, mângâierile ne sunt mai mult vrute decât nevrute.
Bătrânețile se amână atâta timp cât putem să ne amintim
Că rămân atâtea și atâtea lucruri nefăcute.
Cel mai cool cuvânt
„Dor” este cel mai cool cuvânt românesc. Este abrevierea lui „nu știu de unde să încep și nici cum să-ți spun, dar te iubesc”.
De atâta dor, spune sincer, că te dor palmele lipsite de atingeri.
De atâta dor, spune sinceră, că te dor umerii pe care fruntea nu se sprijină.
Spui „dor” și buzele se rotunjesc într-un sărut. „Te iubesc”.
Mulțumesc
Plăcerile noastre au rămas orizontale.
A devenit o aventură urcatul și coborâtul pe scări.
Mulțumesc pentru că fac parte din poveștile tale
Mai des decât din supărări.
Că ne-am lipit unul de altul se numește sudare:
Brațele sunt pereții, podul palmei – acoperiș.
Mulțumesc pentru efectul tău de fulgerare
Asupra minții mele care avea ochii închiși.
Ca să mă vezi ai fugi și dintr-o mănăstire,
Iar eu aș alerga spre tine pe pioneze fără să mă emoționez.
Mulțumesc pentru că m-ai învățat ce este iubirea.
Dragostea înseamnă să acționezi.
