O nouă știință a intimității

las acasă toate pliantele turistice,
mă încred doar în indicatoarele care te calcă
pe nervi și te obligă să te întorci de unde
ai plecat, mania mea de a nu da nume mă
cam încurcă, cum să spun unde sunt dacă
inhibitorii deloc selectivi m-au adus la
sfârșitul aventurilor mele


îmi voi detona convingerile religioase
nemanifestate, crimă împotriva duhului
sfânt, dar altfel, cartea personală a morții
nu lasă loc de interpretări

arcana majoră,
arcana minoră
pun bazele
unei științe a intimității

(destabilizarea se poate produce de ambele
părți, dar nu-i nimic, amândoi știm cum e
să fii pus la pământ și călcat în picioare,
femeia ravisantă și individul care și-a
pierdut trăsăturile masculinității)

cea mai ipocrită formă de dragoste e cea
pentru morți

mă încred în indicatoarele care te
obligă la ruperi de ritm, cum vrei să
te cunoști dacă nu te supui autopsiei
încă din timpul vieții, ședințe regulate
la morgă ca la psihanalist, ei știu să
întrebe, tu le oferi splina ta, ficatul
tău, pancreasul.

marea glaciațiune

când morții mei
au evadat
din vitrina frigorifică
mi-am dorit brusc
să reînceapă
marea glaciațiune.

fetușii – bumerang

nu scriu despre tine,
ci despre extirpările care nu reușesc

nu vezi,

paraziții ne controlează corpurile,
fetușii – bumerang se înmulțesc
precum mucegaiul.

rămășițele
antidepresivelor
ne‑au ieșit din sânge

în timp ce aștept ca tu să scrii poemul acela


despre surzi, eu mă întorc la ea pe firul
rupturilor mele, stârpitura a rămas aici să-și
facă mendrele, sora ei mai mică e marea
icoană a tuturor generațiilor de distruși, am
găsit o metodă să mă arunc la gunoi convins
că nu merit asta

vom vedea ce va fi atunci când efectul
drogurilor de mare risc pe care nu le-am luat
niciodată își vor face efectul

mi-ai vrut binele, m-ai expulzat din trompele
uterine ca să mă salvezi de la toate tipurile
de amorțire, dar nu ai prevăzut dezavantajele
trezirii subite

cordonul
ombilical
e un himen
elastic

lumea de mâine nu va fi nici a mea, nici a
ta, prea multe încercări, prea multe gesturi
retard, fiecare zi pe care o trăiesc fără mine
trebuie tratată corect, fiecare zi fără tine
merită consemnată în calendarul tuturor
confesiunilor, aici inserez RMN-ul care ne-a
convins de avantajele apocalipsei, dar, ce să
facem,


rămășițele antidepresivelor ne-au ieșit din sânge.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Jazgul Orozov

Blestemat să fie

Blestemat să fie Cel care vreodată și-a aruncat dosul palmei peste capul unui copil Blestemat să fie tata xxxStrada principală care se intersecta cu strada

Noutăți
Alexandru Popescu

Halldór Laxness și dialogul abracadabrant

Islanda are multe trăsături care te cuceresc și te motivează să o vizitezi. Este o țară fabuloasă, începând de la climă și relief, până la

Noutăți
Augustina Visan

Ei s-au mutat la casă nouă

Ei s-au mutat la casă nouă Și eu la fel Ei se sărută sălbatic în pat Eu rod un prezervativ, înghit lacom și îmi fac

Noutăți
Anda Vahnovan

Diaspora noastră din Londra

Sârme după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal, firele contorsionate la capete, expunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *