Băiatul se întoarse acasă cu fața în lacrimi și pe obraji cu urme de palme. Tata nu era acasă, iar mama trebălui în bucătărie, de unde îl auzi plângând și ieși valvârtej în ogradă.
– Iar m-a bătut, mamă!
– Vichea Cozari?
– Da, mamă, el.
Femeia îl strânse cu duioșie la piept și se gândi ce să mai întreprindă ca să-și ocrotească piciul acesta neputincios de mânia lui Vichea Cozari, care pe unde îl prindea, îl ciomăgea fără milă, profitând de faptul că era cu șase ani mai mare. Nu-i vorbă, a vorbit cu el și acesta, drept răspuns, i-a rânjit în față. Soțul ei, tot el și tatăl lui Mircea, Vasile, când s-a dus să i se plângă tatei lui Vichea, acesta a sărit cu pumnul la el. Nici directorul școlii nu l-a putut potoli, deși i-a scăzut nota la purtare și l-a muștruluit ca la carte. A fost și la miliție, dar nici cozoroacele roșii nu l-au putut face să revină la sentimente mai bune. Deci nu avea nici un rost să bată aceleași drumuri bătătorite, dar nici nu putea să stea cu mâinile în sân, asistând leșinată cum un derbedeu îi umilește, de ani de zile, băiatul, încât acestuia îi este frică să mai iasă singur până și pe uliță sau la școală, unde e elev în clasa a doua. Dar unde să se ducă și cui să se mai jeluiască?
Azi e Crăciunul, pe care ea nu l-a mai ținut din copilărie. Deodată, îi veni o idee. Să meargă la biserică, la care nici nu mai ținea minte de când nu a mai fost. Îl luă pe Mircea de mână și se îndreptară spre biserică, trecând inevitabil și pe lângă casa Cozarilor, unde pe prispă, stătea Vichea și spărgea nuci și nu se sfii nici de ea ca să-i amenințe piciul cu ciocanul.
Biserica se afla pe partea cealaltă a râului, pe teritoriul unei foste ferme de vaci, unde a lucrat și ea pe vremuri. După ce au trecut podul, au ridicat un nor de praf până au intrat în biserică. Slujba se terminase și preotul trecea de la un om la altul și le adresa fiecăruia câteva vorbe, urmat de o droaie de copii. Se apropie și de ei și mama lui Mircea îi povesti de ce venise.
– Dar nici el și nici părinții lui nu vin la biserică și eu nici măcar nu știu cum arată și atunci cum să vă ajut?
Preotul nu era din satul lor și nici biserica nu era veche, fiind deschisă acum trei ani.
– Și nici pe dumneata nu te-am mai văzut până acum.
Mama începu să plângă.
– Bine, bine, veniți după mine, le spuse preotul și-i duse în fața icoanei sfintei fecioare Maria, cu pruncul Isus în brațe, și-i îndemnă să repete după el rugăciunea pe care o rostea cu voce tare. Băiatul și mama poftoreau după el, fără să se uite la oamenii din jurul lor, ci doar la chipul lui Isus, luminat de flăcările a zeci de lumânări, care parcă s-ar fi revărsat din interiorul icoanei. Cu această senzație în suflet mama a rămas și după ce au ieșit din biserică. Au traversat podul și au intrat în magazinul de lângă club, unde însă nu era cam tot ce voia să cumpere ea și mama s-a dus la magazinul din deal, iar pe el l-a trimis acasă, cu o plasă plină cu pâini.
Abia după ce a rămas singur, Mircea a realizat că, pentru a ajunge acasă, va trebui neapărat să treacă pe lângă poarta lui Vichea Cozari și el nu voia asta pentru nimic în lume, și atunci, s-a gândit să se ducă acasă prin grădină, dar pentru asta trebuia să urce panta dintre Cujbă și
Volosiuc, pe drumul spre podgoria din deal, unde umbla slobod un câine foarte rău. De data asta, câinele era legat și el urcă nestingherit costișa, de unde coborî o vale, și se cățără pe un alt versant, care îl lăsă pe pășunea din spatele grădinilor lui și ale lui Vichea Cozari, care, culmea, scutura cu un ciomag nucile de pe crengi. L-a văzut și Vichea, dar nu a alergat spre el ca să-l ciomăgească, ci i-a întors spatele și și-a văzut de nucile lui, spre marea mirare a lui Mircea, căruia i se înmuiase picioarele și nu și le putea urni din loc. Totuși și le-a mișcat și a putut ajunge, într-un târziu, acasă. Unde îl aștepta îngrijorată mama, căreia, când i-a povestit unde l-a întâlnit pe Vichea și că acesta nu i-a făcut nimic, aceasta s-a crucit, nevenindu-i să-și creadă urechilor. Așa ceva nu i se părea posibil. Apoi și-a amintit unde au fost azi. La biserică. Și ce zi e azi. Crăciunul. Și s-a gândite că, pesemne, l-au ajutat rugăciunile preotului și cum să nu-l ajute, și-a mai spus ea, odată ce azi e Crăciunul, pe care ea nu-l sărbătorise niciodată până atunci și nici azi nu avea de gând să-l prăznuiască.
