„Natura omului e artificiul. Chiar și când nu corectăm natura indiferentă, suntem atenți la ceea ce pare fabricat.”
(G. Călinescu, Principii de estetică)
parcurs motivațional
după ploaia torențială de ast‐noapte,
un melc încăpățânat
a urcat pe capota unei mașini
din fața blocului.
poate că întârzia și el
undeva
dis‐de‐dimineață.
l’homme qui rit
un vagabond
cam de vârsta mea
duce subsuoară
un cățel mare de pluș,
aruncat de cineva
la tomberon.
merge pe stradă,
vorbește singur
și râde.
soluții de mediu
după ce a filmat
cu un expert
o știre‐bombă
despre poluare,
Vasi a tras un pișu
de sus
în apele Bâcului,
pe care înotau
două rațe optimiste.
cafeaua îl face pe Vasi neliniștit.
vocație provincială
domn’ director e om serios
și cu autoritate în lumea teatrului
din urbe.
chiar azi a venit la el televiziunea
de la capitală.
când a intrat echipa de filmare
pe poartă,
câinele (o corcitură, de‐i mănâncă
hulubii și vrăbiile din strachină)
a sărit cu lătratul.
– marș în cușcă, javră sovietică!
s‐a răstit
plin de nervi
omul de cultură.
pe urmă, vreo trei ore
a povestit la cameră
cât de greu e să faci artă veritabilă
într‐un oraș de provincie,
unde toată viața lupți
cu vechii comsomoliști.
memento mori
la o terasă cu fițe de pe Sfatul Țării,
două tinere cu deserturi pretențioase
și cocktailuri cromatice în față
pozează și fac reels
pentru urmăritorii de pe rețele.
câțiva metri în spate,
pe‐o margine de trotuar,
doarme liniștit un om al străzii,
amintindu‐le parcă
de un adevăr la latitudinea fiecăruia –
ai dreptul să vorbești despre viață
doar dacă ai pornit cândva de jos.
