Numele meu e Drăgoi Lidia, am 19 ani și în ultima vreme am înțeles că libertatea (căreia îi duceam uneori lipsa) începe cu mine, apoi, tind să cred, cu poezia mea. Sunt unul dintre cei 10 câștigători ai concursului „În căutarea lui Eminescu”, unul dintre câștigătorii Festivalului de Poezie „Ion Cozmei”. Poeziile mi‑au mai fost publicate în „Noise Poetry” și în revista „Kametsa”.
mă trezesc tremurând cu amintirea ta pe retină
imaginea primului bărbat care ar fi trebuit să mă iubească – tata
mă trezesc cu transpirație rece pe frunte clipe care
nu mai trec
ai fost primul meu reper în viață și totuși niciun drum nu mai
duce acum spre tine mă întrebi dacă te urăsc cât de mult
pot
să te urăsc și totuși
pe harta vieții mele
te‑ai întins mereu doar tu chiar și atunci când
îmi spuneai că sunt
un copil cu potențial ratat și poezie proastă
am vrut doar să rămâi să îmi legeni trupul obosit să îmi încălzești
laptele am vrut să fiu tot ceea ce tu aveai nevoie ca eu să fiu
dar acum mi‑e frică că nu voi deveni niciodată omul de care
copilul din mine a avut mereu nevoie
te rog nu‑mi uita pistruii nu‑mi uita primii pași prima gură de aer
primul plânset înfundat
nu‑mi uita existența
dar ești la ani distanță de mine iar mama e prea aproape pentru a
mă putea vedea
te urăsc te caut în fiecare bătaie a inimii mele te urăsc
uneori am impresia că am rămas același om toată viața mea un
copil care are spasme pe podeaua rece un copil
care își înghite propria vomă din nou din nou și din nou
în timp ce mama mă privește fară să schițeze vreun gest în timp ce
tu te uiți la meci mângâi pisica îți bei cafeaua liniștit și
mă distrugi cu tăcerea
spune‑mi ceva orice nu ai idee cât de mult vreau să te aud cât de
mult te urăsc
te urăsc
tu iubește‑mă
iubește‑mă fii spațiul meu sigur nu‑mi aminti
