Romeo Aurelian Ilie: „a fost o experiență unică și minunată pe care aș vrea, cu siguranță, să o repet”
Când am primit invitația din partea Mariei Ivanov de a participa la ART FEST Glodeni, în Tabăra de Poezie, am sărit în sus de bucurie. Mi-am zis: „În sfârșit o să văd Moldova, o să văd Chișinăul! Abia aștept!”. Dar când am ajuns la tabără, efectiv, și am aflat că nu o să văd Chișinăul și că totul o să se desfășoare în cadrul mai multor comune din raionul Glodeni, recunosc, m-am desumflat puțin, gândindu-mă că nu are cum să fie cine știe ce de făcut și de văzut în aceste comune (din mediul rural din care vin eu, arta și cultura nu prea se plimbă prin praful de pe uliță). Însă, din chiar prima zi, mi-am schimbat radical părerea, de îndată ce am mers să vedem Rezervația Naturală „Pădurea Domnească”, unde am făcut cunoștință cu zimbrii, cu stejarii seculari și, bineînțeles, cu alte minuni ale naturii, și unde am admirat o parte din sculpturile lui Alexei Vidrașco: „Egreta” (pe atunci, încă în lucru), „Zimbru Împărat” sau „Venera uitată”.
Expediția la „Pădurea Domnească” a fost cumva momentul în care m-am (re)conectat la energia minunată a vieții din sânul naturii, astfel încât, pe toată durata săptămânii ce a urmat, nu am simțit câtuși de puțin nevoia de „viață urbană”. Ba mai mult, m-am abandonat magiei rurale și m-am bucurat de fiecare localitate în care am mers, mai cu seamă că în fiecare dintre acestea am descoperit atât oameni foarte calzi și primitori, cât și peisaje superbe: Stânca mare de la Cobani, lacul de la Viișoara, stânca și grotele de la Cheile Butești-Camenca, râulețul de la Cuhnești, lunca Prutului. De altfel, la Cuhnești am fost foarte impresionat de atelierul de lucru al sculptorului Alexei Vidrașco, din însăși curtea casei sale, care este un adevărat muzeu în aer liber, unde arta, în toate formele sale de manifestare, se întrepătrunde la tot pasul cu viața, în toate formele sale de manifestare, și unde omenia și generozitatea sunt patroanele de taină ale locului. Și spun aceasta deoarece gardul și curtea lui Alexei au oferit găzduire și operelor altor artiști, dintre care cel mai mult m-au impresionat gravurile lui Roșca Ruslan. Tot în acest areal magic, i-am cunoscut și pe membri trupei Via Dacă, care știu atât de bine să readucă arhetipalul în actualitate, sau să desvrăjească lumea, reconectând-o la originile sale divine. În ceea ce mă privește, sunt foarte fericit (și oleacă mândru) că am primit invitația de a-mi scrie o poezie pe una dintre porțile acestui palat al artelor, pentru care îi mulțumesc din suflet lui Alexei, care este o minune de om (și sigur nu o spun doar eu).
Și dacă tot veni vorba de poezie, trebuie să spun că nu m-am așteptat să pot scrie „la temă”, așa cum prevedea maniera de lucru a Atelierul de Poezie „Vlad Ioviță”, coordonat de scriitorul Dumitru Crudu, dar până la urmă, am reușit. Și asta doar datorită atmosferei de mare familie care s-a instalt rapid în sânul taberei noastre de poeți (și nu numai). Iar pentru asta, vreau să le mulțumesc în primul rând lor, fiecăruia în parte: Dumitru Crudu, Maria Ivanov, Iraida Darmancev, Jazgul Orozov, Cristina Dicusar, Tatiana Grosu, Natalia Pîntea, Marilena Visan, Valeria Barbas, Alexandru Constantin Popescu, Alex Însurățelu, Sergiu Sîrghi. De prisos să mai spun că a fost o experiență unică și minunată pe care aș vrea, cu siguranță, să o repet.
