În inima unui sat din nordul Republicii Moldova, chiar în fața primăriei, se înalță două monumente: al soldaților sovietici și al basarabenilor deportați, unul lângă altul, atât de aproape că nici nu poți trece printre ele, atât de aproape că nu ar mai încăpea și un al treilea monument acolo.
Primul e al soldaților sovietici și al doilea – al celor ridicați.
Monumentul soldaților sovietici e mai vechi. Se vede că a fost construit încă de pe vremea lui Stalin, pe când oamenii erau treziți la miez de noapte și duși în Siberia. După moartea lui Stalin, o parte dintre ei au revenit din gulag, dar nu și la baștină. În satele unde s-au născut și au trăit cea mai mare parte a vieții lor, nu li s-a dat voie să se întoarcă. Puteau să se stabilească oriunde, numai nu în satele lor natale. În ele au revenit la sfârșitul Uniunii Sovietice sau în primii ani de independență, atunci când nu mai erau priviți ca niște dușmani ai poporului sovietic. În memoria lor a fost edificat cel de-al doilea monument. E un monument simplu și sobru. Seamănă cu o felie uscată de pâine sau cu o frunză ruptă din copaci.
Stăteam în fața lor împreună cu poetul Romeo Aurelian Ilie și discutam despre cele două monumente, și prietenul meu din București a observat că monumentul deportaților e mai mic spre deosebire de monumentul soldaților sovietici care e înalt și impozant. Îl vezi de departe, din orice colț al satului, pe când pe ce de-al doilea îl poți vedea doar de la câțiva pași. Monumentul deportaților pălește alături de cel al soldaților sovietici.
M-a îngrozit vecinătatea celor monumente. Ele nu ar fi trebuit nicidecum să stea unul lângă altul, odată ce soldații sovietici au fost cei care i-au deportat pe basarabenii din acel sat. Călăii și victimele alături, în eternitate.
În mod normal, monumentul soldaților sovietici ar fi trebuit dărâmat și în locul lui să fie instalat obeliscul deportaților, dar nu să fie puse unul lângă altul.
Cineva a încercat să împace capra cu varza și a încercat să ne spună că istoria poate fi interpretată în mai multe chipuri, dar nu, nu pot fi două adevăruri. Adevărul e unul singur – că basarabenii au fost sculați din somn și trimiși cu forța în Siberia de către soldații sovietici. Văzând cele două monumente alături, mi s-a părut că cel al soldaților sovietici îl strivește pur și simplu pe cel al deportaților.
Dar am mai deslușit un mesaj, un mesaj foarte cinic, de la care mi s-a ridicat ca un topor părul în cap. Soldații sovietici, din acel monument, aveau mitraliere în mâini și toate le îndreptaseră spre deportații de pe monumentul din stânga lor, de parcă i-ar fi amenințat că, într-o bună zi, o să-i ridice din nou. Armele cu care-i țintesc soldații sovietici pe deportați, să știți, sunt încărcate.
