Mulțumită Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și directorului interimar al acestuia, Narcis Afrăsinei, am putut să urmăresc, pe 3 aprilie, la Timișoara, conferința laureatului Premiului Nobel Orhan Pamuk, care s-a întâlnit cu cititorii săi din România, la Universitatea de Vest din Timișoara, în incinta Aulei Magna „Ioan Curea”.
În fața unei săli arhipline, cu oameni stând și în picioare, romancierul Orhan Pamuk s-a confesat despre cum e să fii scriitor într-o societate închisă, așa cum e lumea turcă de azi, în care nu sunt respectate drepturile fundamentale ale omului și este îngrădită libertatea de exprimare, iar curajul de-a spune adevărul este plătit deseori cu închisoarea. Într-o asemenea lume, importanța literaturii este uriașă, pentru că doar în operele de ficțiune se mai poate pune degetul pe rană, iar Orhan Pamuk însuși asta face în romanele sale, în care descrie adevărata stare a lucrurilor din Turcia de azi și susține că rădăcinile violenței, intoleranței, opresiunii din societatea contemporană ar trebui căutate în negurile istoriei.
Fără curaj nu poți fi un scriitor autentic în societatea de azi. Pe lângă curaj însă, Orhan Pamuk mai are și o putere aparte de-a pătrunde în adâncurile sufletului omenesc, pentru că răul, de multe ori, are și o cauză individuală, nu doar una colectivă. Dar numai aceste lucruri nu ar fi făcut din Orhan Pamuk un mare scriitor. El a reușit să înfățișeze întreaga societate turcă în momentele ei sociale și politice critice sau de cotitură, în care au ieșit la iveală marile deosebiri dintre oameni și diferite categorii sociale. În toate romanele lui Orhan Pamuk se strecoară însă și vocea autorului, care aduce cu sine o nostalgie și o melancolie sfâșietoare față de timpul care trece.
Privindu-l cu o mare atenție pe Orhan Pamuk, mi-am dat seama că el e la fel ca personajele sale. Cred că asta a simțit și publicul din Timișoara, care-l asculta cu respirația oprită. Întrebările care au început să curgă din sală mi-au demonstrat că el a cucerit și publicul din Timișoara prin felul său simplu de-a fi și prin franchețea sa debordantă.
Senzația pe care am avut-o e că, parcă, l-aș fi cunoscut de-o viață. Asta, poate, și datorită faptului că i-am citit cărțile.
