14 mai 2021. Tania & Dan C. îmi dăruiesc două volume I.D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal și Corespondență, publicate de Academia Română în colecția
„Opere fundamentale”, asemănătoare colecției „Pléiade“. Nu mi-aș fi permis să le cumpăr. Noi sunt 168 de lei, iar anticariatele le vând cu 150.
15 mai 2021. Găsesc la I.D. Sîrbu, într-un jurnal care acoperă perioada 1952-1953 și pe care nu îl știam, ceva care-mi amintește de un episod din Balzac și mi- cuța croitoreasă chineză, romanul lui Dai Sijie. În martie 1952, I.D. Sîrbu scria:
«Ascultat azi Simfonia pastorală. /…/ Un idiot, comenta. /…/ „Partea a IV-a exprimă bucuria muncii în colectiv.” /…/
Am auzit odată (acum 3 ani) un comentariu la Bach (Rosenberg, tovarășul):
„Toccata lui Bach reflectă sentimentele de ură și revoltă ale burgheziei împotriva feudalismului exploatator, iar Fuga arată tendința acestuia de a fugi de pedeapsa poporului.”»
În cartea lui Dai Sijie, doi tineri sunt trimiși spre reeducare într-un sat pierdut în munți. E epoca lui Mao, desigur. Unul dintre ei are o vioară, iar sătenii, îndemnați de primar, sunt gata să pună pe foc „jucăria” burgheză.
„– Tov’ primar, ăsta e un instrument muzical, spuse Luo cu dezinvoltură. Prietenul meu e un bun muzician, pe cuvânt.
/…/ Tov’ primar, o să ascultați o sonată de Mozart, anunță Luo, la fel de stăpân pe el.” Vocea naratoare este a băiatul cu vioara:
„De ani de zile, toate creațiile lui Mozart sau ale oricărui alt compozitor occidental erau interzise în țara noastră.”
Buimăcit, primarul întreabă ce a aia o sonată.
„– Nu știu, am bâiguit eu. O chestie occidentală.
- Un cântec?
- Cam așa ceva, am răspuns evaziv.
Pe dată, vigilența de brav comunist reapăru în ochii primarului, care-mi spuse cu dușmănie-n glas:
- Și cum îi zice la cântecul ăsta al tău?
/…/
- Mozart…, am dat să spun.
- Mozart ce?
- Mozart se gândește la președintele Mao, continuă Luo în locul meu.
Ce îndrăzneală! Dar a mers: ca prin farmec, figura amenințătoare a primarului se îmblânzi. Ochii i se micșorară într-un zâmbet larg de fericire.
- Mozart se gândește întotdeauna la Mao, spuse el.
- Da, întotdeauna, întări Luo.” (Traducere de Daniela Boriceanu, Editura Polirom, 2002)
16 mai 2021. Tot din jurnalul lui I.D. Sîrbu aflu de o definiție dată de Negoițescu conștiinței: „∞ mensonge (Minciună (fr.)), bazată pe frică și lașitate”; și-mi amintesc ce scrie Montherlant în piesa Malatesta, cum că „singura contrapondere a ticăloșiei omului e, fără îndoială, lașitatea”.
