Juxtapuneri (Frangmente de jurnal)

14 mai 2021. Tania & Dan C. îmi dăruiesc două volume I.D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal și Corespondență, publicate de Academia Română în colecția

„Opere fundamentale”, asemănătoare colecției „Pléiade“. Nu mi-aș fi permis să le cumpăr. Noi sunt 168 de lei, iar anticariatele le vând cu 150.

15 mai 2021. Găsesc la I.D. Sîrbu, într-un jurnal care acoperă perioada 1952-1953 și pe care nu îl știam, ceva care-mi amintește de un episod din Balzac și mi- cuța croitoreasă chineză, romanul lui Dai Sijie. În martie 1952, I.D. Sîrbu scria:

«Ascultat azi Simfonia pastorală. /…/ Un idiot, comenta. /…/ „Partea a IV-a exprimă bucuria muncii în colectiv.” /…/

Am auzit odată (acum 3 ani) un comentariu la Bach (Rosenberg, tovarășul):

Toccata lui Bach reflectă sentimentele de ură și revoltă ale burgheziei împotriva feudalismului exploatator, iar Fuga arată tendința acestuia de a fugi de pedeapsa poporului.”»

În cartea lui Dai Sijie, doi tineri sunt trimiși spre reeducare într-un sat pierdut în munți. E epoca lui Mao, desigur. Unul dintre ei are o vioară, iar sătenii, îndemnați de primar, sunt gata să pună pe foc „jucăria” burgheză.
„– Tov’ primar, ăsta e un instrument muzical, spuse Luo cu dezinvoltură. Prietenul meu e un bun muzician, pe cuvânt.

/…/ Tov’ primar, o să ascultați o sonată de Mozart, anunță Luo, la fel de stăpân pe el.” Vocea naratoare este a băiatul cu vioara:
„De ani de zile, toate creațiile lui Mozart sau ale oricărui alt compozitor occidental erau interzise în țara noastră.”

Buimăcit, primarul întreabă ce a aia o sonată.

„– Nu știu, am bâiguit eu. O chestie occidentală.

  • Un cântec?
  • Cam așa ceva, am răspuns evaziv.

Pe dată, vigilența de brav comunist reapăru în ochii primarului, care-mi spuse cu dușmănie-n glas:

  • Și cum îi zice la cântecul ăsta al tău?

/…/

  • Mozart…, am dat să spun.
  • Mozart ce?
  • Mozart se gândește la președintele Mao, continuă Luo în locul meu.

Ce îndrăzneală! Dar a mers: ca prin farmec, figura amenințătoare a primarului se îmblânzi. Ochii i se micșorară într-un zâmbet larg de fericire.

  • Mozart se gândește întotdeauna la Mao, spuse el.
  • Da, întotdeauna, întări Luo.” (Traducere de Daniela Boriceanu, Editura Polirom, 2002)

16 mai 2021. Tot din jurnalul lui I.D. Sîrbu aflu de o definiție dată de Negoițescu conștiinței: „∞ mensonge (Minciună (fr.)), bazată pe frică și lașitate”; și-mi amintesc ce scrie Montherlant în piesa Malatesta, cum că „singura contrapondere a ticăloșiei omului e, fără îndoială, lașitatea”.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Jazgul Orozov

Blestemat să fie

Blestemat să fie Cel care vreodată și-a aruncat dosul palmei peste capul unui copil Blestemat să fie tata xxxStrada principală care se intersecta cu strada

Noutăți
Alexandru Popescu

Halldór Laxness și dialogul abracadabrant

Islanda are multe trăsături care te cuceresc și te motivează să o vizitezi. Este o țară fabuloasă, începând de la climă și relief, până la

Noutăți
Augustina Visan

Ei s-au mutat la casă nouă

Ei s-au mutat la casă nouă Și eu la fel Ei se sărută sălbatic în pat Eu rod un prezervativ, înghit lacom și îmi fac

Noutăți
Anda Vahnovan

Diaspora noastră din Londra

Sârme după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal, firele contorsionate la capete, expunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *