Când am revenit de la tabără, m-am simțit foarte pustie. Au trecut câteva zile ca să-mi dau seama, de fapt, ce-mi lipsea. Îmi lipsea inspirația sau, mai degrabă, disciplina. La tabără, scriam în fiecare zi. Creierul și mintea mea erau concentrate doar pentru a scrie. Nu mă gândeam la nimic altceva. La tabără, mă refugiam în singurătate ca să-mi adun gândurile. Îmi plăceau locurile ferite de ochii lumii. Acolo, puteam să-mi citesc versurile cu voce tare, să exersez, să aud fiecare cuvânt cum sună. Seara, neapărat, recapitulam momentele zilei: ce am scris, ce părere are Dumitru despre asta, care este reacția colegilor, încotro se îndreaptă poezia mea, etc.
Ajunsă la Chișinău, nu mă puteam organiza. Așteptam cu nerăbdare sâmbăta ca să merg la atelier și, astfel, să-mi dedic toată ziua poeziei. În acea sâmbătă, Dumitru ne-a anunțat că va merge pentru o bursă la Praga, iar atelierul îl vom relua din toamnă. Vestea aceasta m-a întristat și m-a debusolat și mai mult.
Luna iulie a trecut foarte greu. Mi-am notat într-un carnet: „E o vară lungă și plicticoasă”. Sâmbăta sufeream cel mai mult. Am încercat, prin lecture, să-mi alin suferința. Am citit Antologia poeziei generației 80 de Alexandru Mușina, volumul II și III Un secol de poezie română scrisă de femei, antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu. Am recitit Lacrima tatălui de Romeo Aurelian Ilie. De la librăria „Cărturești”, mi-am cumpărat Labiș: jurnalul pierdut de Cosmin Perța, și, culmea, aceste cărți tot de atelier îmi aduceau aminte. Pe unele dintre ele Dumitru mi le-a dăruit.
August a venit ca o purificare. Am fost admisă la Jurnalism, la masterat. Am susținut 3 examene. La câtă forță și energie aveam în mine regretam că am avut de susținut numai trei. După primul examen, m-am oprit la „Tucano” să beau o cafea. La terasă, era o priveliște încântătoare, care îndemna la scris. Am gândit ceva în minte, dar n-am scris nimic. S-a apropiat de mine o tipă de vre-o 28-30 de ani și m-a rugat să-i dau 10 lei să-și cumpere o plăcintă. Nu aveam bani cash, așa că i-am propus să-i cumpăr de acolo ceva de mâncare.
Zilele următoare mi-am propus să merg pe jos de la strada Kiev până în centru. Am întors la bibliotecă manualele de jurnalism (care nu m-au ajutat cu nimic pentru examen). În ultima vreme, mă gândisem la Maitreyi. A fost subiectul tezei mele de licență. Am fost tentată să citesc romanul- răspuns Dragostea nu moare de Maitreyi Devi. Bibliotecarii de la „Onisifor Ghibu” mi-au spus că-l pot găsi la biblioteca „Ovidius” sau la Biblioteca Centrală. N-aveam chef să mă duc la „Ovidius”. Am preferat Biblioteca Centrală. Domnișoara de la recepție m-a recunoscut că vin la atelierul lui Dumitru Crudu și mi-a împrumutat cartea pentru două zile. Acum puteam să iau cartea și să merg acasă. Dar nu m-am dus. Am urcat sus, în Sala Germană, acolo unde sâmbătă de sâmbătă făceam atelierul. Acolo, nu era nimeni. Doar eu și poezia din mine. Am scos-o. Am scris trei poezii în ziua aceea. Cum am ajuns acasă, i le-am trimis lui Dumitru pe Facebook. Două dintre ele i-au plăcut foarte tare.
