Duminică tata a împlinit cincizeci și doi de ani. Rudele și prietenii au venit să-l felicite mai spre seară, dar nepoții Iulia și Mihai, care sunt în clasa a șaptea și adoră cum gătește mama, au venit la ora doisprezece. După ce au mâncat, s-au așezat pe canapea cu telefoanele în mână și au început să joace pubG, un alt joc unde se împușcă unii pe alții. După câteva ore, i-am găsit cu ochii tot în telefoane, Mihai derula filmulețe pe TikTok, iar Iulia fluxul de pe Instagram. Până spre seară s-au ridicat doar să mai mănânce, în rest, au stat în telefoane și pe la ora șapte aveau ochii obosiți și păreau dezolant de plictisiți. I-am auzit pregătindu-se să joace iar ceva cu împușcături, și i-am întrebat atunci dacă nu vor să le dau câte o carte să citească, și le las să le ia și acasă. Și-au ridicat simultan ochii și m-au privit speriați, apoi s-au uitat unul la altul și au bufnit în râs, spunând aproape în același timp că ei citesc la școală, și, în general, cititul e ceva plictisitor, ceva care seamănă mai degrabă a pedeapsă. Evident că nu aveam de gând să renunț atât de ușor, dar eram dezolat de atitudinea lor, și totuși, am început să râd, și le-am zis ce mi-a venit pe moment: ,,dacă nu veți citi, o să ajungeți săraci”. Am aruncat aceste cuvinte mai mult din disperare să nu rămân blocat în fața lor și să am timp să-mi pregătesc atacul.
Mi-am dat seama, în acel moment, că a vorbi despre importanța cititului nu-i niciodată clișeic, nu-i niciodată inactual. Astăzi, în fața spectacolului digital, e aproape imposibil să aduci argumente care să convingă pe cineva să aleagă cartea în locul divertismentului ieftin și hipnotic, care cultivă ignoranța și sapă încet groapa degradării. Dacă aruncăm o privire în istorie, vedem cum cultura omenirii a început cu uneltele din silex și picturile rupestre, și a ajuns la rovere care se plimbă pe Marte sau la sonde spațiale ajunse în spațiul interstelar. E impresionant, dar dacă am reușit să ajungem din peșteră în cosmos, asta s-a datorat procesului prin care fiecare generație a asimilat cultura adunată de predecesori, ca apoi, să construiască propria treaptă la scara pe care urcă cunoașterea și progresul.
Spre norocul antropologilor și istoricilor, în diverse puncte ale planetei există civilizații care se află la stadii diferite de dezvoltare, iar unele încă își mai duc existența la fel ca acum zece mii de ani și putem oricând arunca o privire spre ele, ca să înțelegem dacă ne dorim să revenim și noi acolo sau să continuăm calea spre evoluție. Progresul este înțeles de mulți ca inevitabil și ireversibil. Lucrurile nu stau deloc așa, iar Imperiul Roman este exemplul meu preferat. Totul se poate nărui ca un castel de cărți, dacă lăsăm moleșeala confortului pe care ni-l oferă mediile digitale și toate beneficiile civilizației actuale să ne adoar- mă simțurile și inteligența. Nimeni nu a anulat raționamentele, mai ales cele științifice, pentru lectură. Dar cititul necesită un minim efort intelectual. Faptul că pentru mințile multora, deprinse cu filmulețe de câteva secunde, cu efecte puternice care inundă creierul cu dopamină, a citi o carte devine imposibil. Nu se mai pot concentra să citească nici măcar jumătate de pagină, e o reală problemă de focusare. Două lucruri l-au dat jos pe om din copac, curiozitatea și necesitatea. Dacă vă doriți ca în viitor copiii voștri să nu se confrunte cu dificultăți și să nu cunoască necesitatea, păstrați-le vie curiozitatea.
Am mobilizat toate argumentele ca să-i conving să-și aleagă câte o carte din bibliotecă. Iulia iubește matematica așa că și-a luat ,,Matematica explicată fiicelor mele” de Denis Guedj, iar Mihai și-a luat ,,Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain. Le-am dat câte o sută de lei și le-am zis că dacă le citesc într-o săptămână și continuă așa, o să-i duc la patinoar. Păreau entuziasmați, dar când le-am mai promis că la sfârșitul fiecărei luni, o să dau un cadou surpriză celui care ia cele mai multe note de zece, ochii lor s-au aprins și în ei sclipea deja rivalitatea și competiția.
