Într-un sat uitat de lume, drumurile erau doar poteci prăfuite, iar casele de lemn păreau să se sprijine unele pe altele de vechime. Marcel, un bătrân cu barba albă și ochii de un albastru pătrunzător, trăia acolo în liniște. În fiecare zi mergea la râu pentru a îngriji podul vechi, care lega satul de pădurea întunecată din apropiere. Podul era făcut din scânduri de lemn, iar râul curgea vijelios dedesubt, lovindu-se de pietrele mari. În tinerețe, Marcel descoperise în pădure o poiană magică, unde timpul părea să stea pe loc. Acolo găsise nu aur sau pietre prețioase, ci liniștea și pacea sufletului său, departe de zbuciumul lumii. Acea poiană devenise sanctuarul său secret, un loc unde se refugia de fiecare dată când viața devenea prea grea. Podul pe care îl îngrijea cu atâta devotament era legătura sa cu acel loc magic. Fiecare scândură reparată și fiecare cui bătut erau mărturii ale dorinței sale de a păstra deschisă poarta către acea oază de liniște. Sătenii vedeau doar un pod vechi, dar pentru Marcel era un drum către ceva mult mai prețios. Într-un sat uitat de lume, bătrânul păstra un secret mare, ascuns în spatele unui pod aparent nesemnificativ. Dar el nu știa un lucru, mai departe de acea poieniță era o casă, casă fără locuitori, părăsită,
Caut frumosul în tot și în toate
Beatrice Vîzdoagă
