Dumitru Crudu: „La întrebarea mea «Ce vrei să fii când vei crește mare?», Alexandra, fetița Mariei Ivanov, în vârstă de șase ani, mi-a spus că vrea să devină scriitoare”
Domnule Dumitru Crudu, sunteți poet, prozator, dramaturg și, foarte important, mentor pentru o seamă de tineri poeți basarabeni, care au frecventat și încă mai frecventează Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, pe care îl coordonați de mulți ani, cu rezultate excepționale. De asemenea, de treisprezece ani încoace, organizați, an de an, tabăra de literatură „Leonard Tuchilatu”, care reunește atât membri ai atelierului, cât și autori consacrați, invitați ca mentori. Recent s‑a încheiat o nouă ediție a taberei, care s‑a desfășurat în orașul Vadul lui Vodă, foarte aproape de Chișinău. V‑aș ruga să‑mi spuneți câteva impresii generale, la cald, despre această ediție a taberei.
Cred că ediţia din acest an a fost una dintre cele mai impresionante, poate, la fel de reușită ca cea din 2011, când au venit la Orheiul Vechi (unde a avut loc prima tabără) Carolina Vozian (cea care semnează cu pseudonimul Sașa Zare), Andrei Doșa, Aura Maru, Naomi Ionică, Cătălina Bălan, Ion Buzu, în total vreo douăzeci de tineri scriitori. Vreo douăzeci de tineri scriitori am adus anul acesta și la Vadul lui Vodă, unde a avut loc cea de-a opta ediție. Alți tineri scriitori, aceeași tabără. Augustina Visan pe atunci nu era scriitoare, avea doar nouă ani și visa să devină polițistă. Aceasta e o trăsătură comună a taberei, că ne luăm și copiii cu noi. Anul acesta, cea mai tânără participantă a fost Alexandra, fetița Mariei Ivanov, în vârstă de șase ani, iar la întrebarea mea „Ce vrei să fii când vei crește mare?” ea mi-a spus clar: scriitoare. Există o mare legătură – foarte multe asemănări – între prima tabără și cea din acest an. Le unește entuziasmul și o mare dragoste pentru literatură. Despre prima ediție, cea din 2011, poeta Cătălina Bălan și-a notat în jurnalul său: „Pe tot parcursul taberei, niciunul dintre noi nu și-a adus aminte de e-mail, Facebook sau de bloguri”. Aceleași afirmații le-ar putea face și tinerii scriitori care au fost la Vadul lui Vodă, cu toții am uitat că mai există internet pe lumea asta. La prima ediție „am făcut excursii în împrejurimile Trebujeniului. Niște locuri fabuloase. Am inspectat toate peșterile, inclusiv pe cea a Sfântului Nicolae. În mănăstirea de piatră fetele s-au îmbrobodit, iar cei mai înalţi au stat mai aplecaţi, căci chiliile aveau maximum un metru și jumătate”, așa cum se destăinuia jurnalului său aceeași Cătălina Bălan. Anul acesta ne-am plimbat cu un vapor pe Nistru și am intrat în burta altui vapor, ancorat la țărm, împreună cu cei mai tineri scriitori din tabără. Și toate acestea, pentru a ne face șederea cât mai interesantă și mai captivantă, căci noi credem că nu poți să scrii interesant dacă duci o viață anostă și plictisitoare. Pentru asta, la Orheiul Vechi am urcat pe cele mai înalte stânci, iar la Vadul lui Vodă ne-am plimbat prin pădurea de pe malul Nistrului. Cătălina Bălan scria în 2011: „Dacă stai mai mult timp cu niște oameni, se creează un spaţiu comun și îţi pare așa de rău când trebuie să pleci”. La fel de rău ne-a părut și anul acesta, când a trebuit să plecăm. Ajunsă acasă, scriitoarea Adelina Labic a plâns. La două zile după tabără, ne-am reîntâlnit la cafea în centrul orașului, pentru a fi din nou împreună, pentru că nu voiam să ne despărțim. Am convenit că o dată pe săptămână unul dintre noi îi va invita pe toți la cafea. Nu vrem să ne împăcăm cu ideea că tabăra s-a terminat. Încercăm s-o continuăm în acest fel, întâlnindu-ne cât mai des. Trebuie să mai spun că poeta Maria Ivanov m-a ajutat la organizarea ultimelor trei ediții ale taberei.
De asemenea, v‑aș ruga să ne spuneți dacă au fost și la această ediție participanți care v‑au impresionat profund, care au ieșit în evidență, despre care să spuneți, fără teama de a pierde pariul, că au fost revelația taberei, pe care îi vedeți deja viitori mari scriitori. Pentru că, în general, marii scriitori se „miros” de la început și dumneavoastră ați arătat de‑a lungul timpului că aveți „nas” pentru a detecta scriitorii de valoare încă din stadiul lor incipient.
Ediția din acest an am început-o încă din autobuzul care ne ducea la tabără, unde am scris o poezie la patruzeci de mâini. Și tot cu o poezie colectivă am încheiat-o, pe care am scris-o când am băut ultima cafea, pe terasa unei cafenele de pe malul Nistrului, înainte de-a părăsi Vadul lui Vodă. Între cele două poezii colective s-a desfășurat toată tabăra. La care în fiecare zi s-a scris. Toți au scris pe parcursul zilei pe temele anunțate dimineața. Ne citeam textele după cină și le analizam până aproape de crucea nopții. La această tabără au scris până și mentorii. Poetul și criticul literar Șerban Axinte a scris în fiecare zi. Se trezea la ora cinci dimineața și mergea în foișorul din curte pentru a scrie. Erau doar el și măturătorul. Măturătorul făcea curat pe teritoriul pensiunii, iar Șerban scria. La această ediție s-a scris și proză, monodrame. Maria Ivanov și-a scris prima monodramă. Un text tulburător despre maturizarea (nu doar sexuală) a unei tinere fete de la țară. Sper să fie montat cât mai curând posibil. Tatiana Grosu, Augustina Visan, Adelina Labic, Romeo Aurelian Ilie au dat niște texte net superioare poeziilor deja publicate în cărți sau în reviste. Le aștept cu nerăbdare noile cărți. Sorina Rîndașu ne-a citit doar două texte – o poezie și un fragment de nuvelă –, dar ce texte! Prin textele lor, Pavel și Andrei Dediu sau Taisia Toma și-au depășit vârsta. Alexandra Crețu ne-a încântat nu doar cu melodiile ei răscolitoare, ci și cu poeziile ei pline de subtilități. La fel, și Beatrice Vîzdoagă, care a evoluat în aceste zile cât alții într-un an. Nu pot să uit nici acum poezia Nataliei Pîntea despre cum o soră îi fură celeilalte surori iubitul. Cred că e cea mai bună poezie din câte a scris până acum. Sau poeziile Alei Tofan, scrise despre și într-o casă părăsită. Toate textele au fost peste așteptări – toți participanții au scris mai bine decât scriau de obicei, și asta doar datorită unei atmosfere creative și luminoase, care s-a format încă din prima zi. O altă explicație ar fi că ne-a stimulat locul în care ne aflam. Un loc magic. Pensiunea noastră se afla într-o pădure de pe malul Nistrului. Te predispunea să creezi. Într-un asemenea loc nu aveai cum să scrii texte slabe.
(Versiunea completă a interviului a apărut pe PlanetaBabel.ro)
