Țara o apără niște patrioți adevărați, cu arma în mână
Dumitru Crudu: „Poeziile, dacă le pui față în față cu un tanc, îți dai seama că nu au nicio valoare”
Dle Crudu, cărui fapt se datorează situația actuală, în care toți politicienii înscriși în cursa prezidențială, chiar și vorbitorii de rusă, cunosc deja limba română?
Cred că acest fapt îmbucurător se datorează schimbărilor care au loc în lume și în societatea noastră. În lume, schimbările sunt produse de războiul din Ucraina, iar în societatea noastră – de faptul că unele reforme inițiate de actuala guvernare dau roade. Am fost recent, de câteva ori, la Tighina (Bender) și la Tiraspol și am constatat că interesul pentru limba română a sporit și acolo. Mi‑au povestit profesorii de la liceele românești din cele două orașe că ei predau româna etnicilor ruși și că, în ultimul timp, cererea crește, iar ei nu mai fac față. Am mai observat că, dacă vorbești acolo în limba română, nu mai este o problemă. M‑am mirat când m‑am adresat în română în magazine și nimeni nu mi‑a zis să trec la rusă. Și mi‑am explicat lucrul acesta prin faptul că războiul e la ușă și el îi face pe oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului să‑și schimbe mentalitatea. Chiar și când am trecut pe la postul vamal de la Tighina (Bender) și ne‑au cerut buletinele, în aceeași secundă ni le‑au returnat, fără să ne mai întrebe unde și pentru ce ne ducem. Cu alte cuvinte, se observă o schimbare de atitudine: au devenit mai toleranți, mai maleabili, mai cooperanți.
„Faptul că știi româna nu te absolvă pentru ceea ce spui în română”
Dar ce putea să‑i facă pe Irina Vlah și pe Alexandr Stoianoglo să învețe româna, în timp ce Mark Tkaciuk, un ditamai doctor în științe, declară că se jenează să o vorbească, pentru că face multe greșeli?
Am întâlnit‑o pe Irina Vlah, în compania lui Mihai Fusu, la un spectacol de la „Teatrul fără nume”. A venit să vadă un spectacol românesc și, în pauză, am discutat cu ea în română. Da, vorbea o română fluentă. Cred că ea și Stoianoglo au învățat‑o și pentru a putea discuta cu toți locuitorii din țara noastră, nu doar cu o parte dintre ei. În plus, ei au făcut parte din aparatul administrativ al unei regiuni și, respectiv, al Procuraturii. De ce Mark Tkaciuk nu a învățat‑o nu‑mi pot explica, fiindcă el e un băiat deștept, superdotat, foarte citit. Să învețe limba română i‑ar fi fost foarte ușor.
Zilele trecute, un coleg al nostru presupunea că Vlah a primit indicații de la ruși să învețe româna…
Nu cred. Eu cred că e un lucru care ține de normalitate să înveți româna. Altceva este ce idei împărtășești în această limbă, pentru care cauze pledezi, ce spui într‑o limbă sau alta. Că vorbești româna e foarte bine, dar, dacă strigi în română „Trăiască Putin!” sau „Trăiască marele imperiu rus!”, e îngrozitor. Faptul că știi româna nu te absolvă pentru ceea ce spui în română. Dacă ai rămas putinist și imperialist, nu mai valorează nici cât o ceapă degerată faptul că știi româna sau engleza, sau germana. Și Putin știe germana, dar vedeți că ucide oameni în stânga și în dreapta, e cu mâinile și capul mânjite, cufundate în sânge. Adică, e minunat că știi o limbă străină, dar urmează și pasul al doilea – să‑ți schimbi cumva și mentalitatea.
Eu am observat un detaliu interesant. În mare parte, politicienii care nu cunosc româna o numesc moldovenească, iar dacă o învață, recunosc că e română. Probabil, se rușinează deja să știe o limbă inexistentă. Chiar și Vlah o numea cândva moldovenească. Să fie vorba de infantilism sau de rea‑credință?
În cazul celor care spun că limba română e moldovenească, cred că e înapoiere culturală. Sau, poate, sunt și un fel de reminiscențe staliniste ale unor mentalități imperialiste. Bine, e clar că problema aceasta e în continuare politizată, că socialiștii și comuniștii nu recunosc că adevărata denumire a „limbii moldovenești” este limba română. Ei nu recunosc acest lucru pentru că așa le cere Kremlinul, îi obligă să promoveze acest fals. Căci Kremlinul tot timpul a susținut că ar exista două limbi, două popoare, două țări, când există o singură limbă, un singur popor și, firește, va trebui, la un moment dat, să vorbim și despre o singură țară.
„Nu‑i înțeleg pe politicienii din zona liberală, care s‑au implicat în această campanie electorală”
Cine, în opinia dvs., sunt candidații Moscovei la aceste alegeri, în afară de Vasile Bolea, care, evident, este omul lui Ilan Șor?
Eu știu sigur că Maia Sandu este omul providențial pentru Republica Moldova și ea este singura în care am încredere că nu este omul Moscovei, că promovează valori europene, că vrea să ne ducă în Europa. Despre ceilalți, nu pot să bag mâna în foc, pentru că au intrat în această competiție știind că e o situație crucială… Adică, de ce să tulburi apele și să încerci să furi din electoratul Maiei Sandu? De aceea, nu‑i înțeleg pe politicienii din zona liberală, care s‑au implicat în această campanie electorală.
Fostul premier Vasile Tarlev apare în atenția opiniei publice doar înainte de alegeri, apoi pierde alegerile și dispare iarăși. Anul acesta, el a anunțat că va investi în clubul de fotbal „Zimbru”, alături de omul de afaceri Liviu‑Gheorghe Bicuți de peste Prut. Iar în cadrul unei conferințe de presă, Bicuți a declarat că Tarlev „are o valoare deosebită în România”. Ce‑am putea înțelege din aceasta?
Cred că se pregătește să revină în politică și i se spală imaginea. Parcă n‑am auzit să aibă această valoare deosebită în România. Scopul este să se producă ceață, confuzie în mințile oamenilor, ca să nu se mai înțeleagă cine are și cine nu are valoare în România. Dacă până și Tarlev, care a slujit cu trup și suflet comunismul, ar avea valoare în România, nu știu ce să zic… Poate înseamnă ceva în ochii comuniștilor români, dar segmentul acesta este foarte redus peste Prut.
„După ce Kremlinul își infiltrează spioni în partidele unioniste, aceștia încep să promoveze idei rupte de realitate”
De ce partidele unioniste au dispărut din politica noastră sau se bucură de o susținere redusă din partea electoratului?
Multe partide unioniste au dispărut cu ajutorul clar al Kremlinului, care și‑a infiltrat oamenii săi în sânul acestora și în fruntea lor. De asemenea, au fost create foarte multe partiduțe unioniste, compuse mai ales din FSB‑iști. Nu zic că n‑ar exista adevărați unioniști în aceste partide, dar ei sunt puși în umbră de prezența acestor spioni mascați, dintre care unii au fost deja dați în vileag. Dacă ne amintim de celebrul Iurie Roșca, devine o banalitate să mai vorbim despre asta. Recent, s‑a descoperit că și președintele Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, cel care se bătea cu pumnul în piept că ar fi unionist, este un om al Moscovei. Iar după ce Kremlinul își infiltrează spioni în partidele unioniste, la un moment dat, aceștia încep să promoveze niște idei deșănțate, rupte de realitate. De exemplu, când s‑a propus să fie alungați veteranii care depuneau flori la Memorial pe 9 mai, acele acțiuni erau parcă făcute pentru a băga zâzanie în societate și nu serveau cauzei naționale. Pentru noi este important să facem acțiuni cu adevărat unioniste. De exemplu, să construim poduri și șosele care să lege România de Republica Moldova, să ne conectăm energetic cu România…
În afară de Roșca, care alți lideri de partide unioniste presupuneți că ar fi lucrat pentru Moscova?
Nici nu le mai țin minte numele. Ei sunt atât de mulți și plouă cu partide din astea înainte de alegeri. Acum nu știu câte astfel de partide sunt în Republica Moldova, dar până la parlamentarele de anul viitor vor apărea vreo zece. Ele apar peste noapte și doar înainte de alegeri, cu scopul clar de a face imposibilă o alianță a partidelor unioniste. Și eu, ca unionist, nu mai pot să‑mi dau votul pentru nu știu ce partid. Mai mult, se mănâncă între ei, se ceartă, se ponegresc prin campanii de presă. Această situație îmi aduce aminte de campania „Cu mâinile curate”, pe care Iurie Roșca a făcut‑o cândva cu generalul Alexei, când au declanșat o răfuială cu unioniștii din Republica Moldova. În acea perioadă, existau și ziare în care, număr de număr, erau ciomăgiți și terfeliți liderii unioniști. De fapt, nu în ei se lovea, dar în idee. Adică, erau discreditați liderii pentru a fi discreditată ideea unionistă.
„Nu‑ți aperi țara cu niște cuvinte și acest lucru se vede acum în Ucraina”
În anii ’90, era în vogă implicarea activă a scriitorilor în politică. Scriitori ca Vieru, Dabija și Matcovschi deveneau idoli în fața mulțimii. De ce s‑a epuizat această tendință? Sunt, de fapt, necesari scriitorii în politică?
În opinia mea, majoritatea scriitorilor care s‑au implicat atunci în politică nu au fost profesioniști. Ca politicieni, au fost mediocri și au fost folosiți de alți politicieni mai abili sau de stăpânii acestora din Kremlin. Îmi aduc și acum aminte de perioada când Tiraspolul se pregătea de război și se înarma, muncitorii de la fabricile și uzinele de peste Nistru erau învățați să tragă cu arma, se constituiau detașamente de gardiști, iar scriitorii politicieni ne chemau la Marile Adunări Naționale, pentru a ne recita poezii despre neam, despre Cetatea Albă, despre grai, despre „unire, moldoveni”… Poeții ne abăteau atenția de la adevărata realitate și noi cădeam în genunchi și plângeam că ei ne aminteau că suntem români. Dar poeziile acelea, dacă le pui față în față cu un tanc, îți dai seama că nu au nicio valoare.
Nu cred că Vieru și Matcovschi făceau intenționat lucrul acesta sau că lucrau pentru ruși…
Poate o făceau din naivitate sau din romantism, dar totuși erau oameni trecuți de 40‑50 de ani. Noi eram tineri, aveam 16‑18 ani și nu ne dădeam seama de alte aspecte ale realității, dar ei le știau și ne spălau creierii cu poezii patriotice. Societatea noastră de atunci se afla pe un butoi de pulbere, care a și explodat, pentru a împiedica unirea Basarabiei cu România. Atunci erau ocupate sate și orașe de peste Nistru. Oamenii de acolo cereau ajutorul celor de aici, iar ăștia nu‑i ajutau, dar organizau adunări naționale, unde cântam la chitară, cădeam în genunchi și aplaudam poezii patriotice. Vieru a scris poezia aceea cu „Huideo, potaie!”, dar nu de ea aveam nevoie, ci de reînființarea Armatei Naționale, pentru a ne apăra țara. Nu‑ți aperi țara cu niște cuvinte și acest lucru se vede acum în Ucraina. Țara o apără niște patrioți adevărați, cu arma în mână. Repet, acei scriitorii au fost niște amatori în politică, iar tendința a trecut, pentru că ei s‑au compromis. Atunci când primele parlamente chifteau de scriitori, a avut loc războiul ruso‑moldovenesc, marea criză economică din țară, „limba moldovenească” a fost proclamată limbă de stat, au venit agrarienii la putere, au fost scoase din școli manualele de istorie a românilor. Cei mai mulți dintre scriitorii politicieni de atunci au dat dovadă nu de rea‑voință, dar de diletantism, căci trebuie să ai o anumită pregătire în domeniu ca să poți face politică mare.
„Vom adera la UE doar în cazul în care Ucraina va câștiga războiul”
Considerați că Republica Moldova va adera într‑adevăr la UE sau acesta este doar un joc geopolitic, care urmărește alte scopuri în contextul războiului Rusiei cu Ucraina?
Eu cred că vom adera la UE doar în cazul în care Ucraina va câștiga războiul. De fapt, trebuie s‑o spunem deschis, noi suntem luați la pachet cu Ucraina, care luptă în acest război. Noi îi ajutăm cu ce putem, dar ei duc greul și ne târâie și pe noi în spate, după ei, în Uniunea Europeană. Trebuie să‑i mulțumim Ucrainei pentru eroismul de care dă dovadă, căci fără eroismul ucrainean nu cred că astăzi s‑ar fi putut vorbi despre posibilitatea ca noi să intrăm în UE.
Mă gândesc să n‑o pățim și noi ca Balcanii de Vest, care erau la rând în procesul de extindere a UE, dar acum toți parcă au uitat de ei.
Dacă, Doamne ferește, războiul acesta e pierdut, vor uita și de noi. Toată lumea de aici trebuie să înțeleagă că numai victoria Ucrainei în acest război este drumul nostru spre Uniunea Europeană.
(Interviul a apărut pe Veridica.md)
