Lorina Bălteanu: „Nu știu dacă ea este familiarizată cu noțiunea de fericire”
„Dor de ducă” – să fie oare aceasta definiția copilăriei dumneavoastră?
Mai curând, necesitatea de a mă rupe din cerc, de a pleca mai departe pentru a vedea și altfel de lume, de a cunoaște și de a explora…
Ați copilărit în satul Peciște din raionul Rezina. Spuneți‑mi, vă rog, vă plăcea să citiți? Cum era biblioteca în perioada sovietică?
Exact, satul Peciște din raionul Rezina. Un sat ca toate celelalte din Moldova, cu oameni vii, cu pasiuni și necazuri, cu tradiții și rânduieli. Biblioteca sătească, la fel ca cea a școlii, nu a fost prea bogată în cărți, dar a avut o importanță majoră în formarea mea. Fără lecturile pe care le‑am avut în prima parte a vieții, nu știu dacă aș fi ajuns prea departe. Cărțile au fost prietenii care‑mi lipseau, sprijinul când mă înecau lacrimile disperării și ale singurătății. Așa cum, de altfel, se întâmplă cu fiecare copil pornit pe drumul larg al vieții.
Romanul Legată cu funia de pământ a fost inclus în Programul de lectură „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. V‑ați întâlnit cu cititorii la biblioteca „Transilvania”, la biblioteca „Ovidius”. Din punctul dumneavoastră de vedere, cine a rezonat mai bine cu acest roman, cititorii tineri sau cititorii mai în vârstă?
Sigur că cei din generația mea se regăsesc cu ușurință în personajele și evenimentele din carte, deoarece au fost martori la cele trăite. Dar și cei tineri au fost destul de receptivi, poate nu la detaliile concrete, ci la esența celor descrise. S‑au identificat cu personajul central în căutarea unor răspunsuri.
Ați spus într‑un interviu că tinerilor de astăzi le lipsesc lecturile de bază. Care sunt, în opinia dumneavoastră, acele lecturi necesare pentru formarea intelectuală a unui tânăr?
Nu‑i vorba de o listă anume de cărți. O are fiecare elev prin programul de la școală. În afara acestei liste, există și altele, care l‑ar putea ajuta pe fiecare sa‑și găsească un rost, să se cunoască mai bine, să‑și gasească un model personal pe care l‑ar putea urma. Depinde foarte mult de familie, de mediul în care există, de un mentor, care poate fi un prieten mai mare sau poate chiar un pedagog.
Până în 1997 ați publicat trei volume de poezie. Pe urmă v‑ați stabilit la Paris, unde conduceți o firmă de bijuterii. De atunci ați mai scris poezie sau ați renunțat definitiv la ea?
Niciodată nu renunț definitiv la nimic. Nu pot spune că am scris pe ascuns și am ținut poezia închisă în sertar. Dar am fost foarte prinsă cu alte treburi, nu am avut nici liniștea necesară s‑o fac auzită. Poate mi se mai întâmplă, mai sper…
Legată cu funia de pământ este o carte de o gingășie dureroasă. Eroina, pe tot parcursul romanului, este marcată de un puternic dor de ducă. Cred că, până la urmă, și‑a făcut bagajul și a plecat în lume. Este, oare, în sfârșit, fericită?
Nu știu… Sunt atâtea versiuni cum ar putea evolua eroina mea. Și‑apoi, după felul ei de a fi, nu știu dacă ea este familiarizată cu noțiunea de fericire, fiind mereu în căutare, fiind mereu neli‑ niștită.
Romanul a apărut și în limba franceză. Cum credeți, ruralul basarabean constituie un element exotic pentru publicul francez? Sau poveștile oamenilor seamănă între ele?
Pe francezi, ca și pe toți ceilalți, ar putea să‑i intereseze istoriile de viață și mesajele pe care le transmit, valabile pentu toți, și cei din Franța, și cei din America Latină, și cei de pe Lună.
