Interviu cu poeta Iraida Darmancev

Dincolo de linia roșie

Iraida Darmancev: ,,E minunat să te afli într-un mediu în care ești înțeles”

Iraida, ești membru al atelierului „Vlad Ioviță”. Al doilea an concomitent ai fost la tabăra de scriere organizată de atelier. Ce ar fi special în cadrul acestui atelier care nu se găsește la altele din Moldova?

La atelier, oamenii sunt speciali. Acolo, mă simt confortabil, pentru că sunt interese comune, autori, cărți. E minunat să te afli într-un mediu în care ești înțeles.

Acum ești studentă la UPSC, Facultatea de Filologie și Istorie. Te-ai regăsit în totalitate?

Da, m-am regăsit, cel puțin. Și iar, pentru că oamenii… Sunt câțiva profesori buni și deschiși, cursurile cărora seamănă cu un kaki – fructul acesta foarte succulent – e și preferatul meu. Se mai desfășoară și secții de teatru, sport, dans. Anul acesta, am reușit să frecventez secția de teatru și m-am convins de faptul că teatrul disciplinează. M-a ajutat să-mi controlez un pic mai ușor emoțiile, gesturile, mimicile. Totul e doar să-ți dai șanse…

Ce îți place cel mai mult, să scrii poezie sau să reciți poeziile tale în fața unui public?

Cred că e același lucru. Scriu ca și când aș citi și invers. E strașnic să citesc și să mă bufnească plânsul doar pentru că se face prezentă starea în care eram când am scris poemul respectiv.

Ce sau pe cine ascund poeziile tale?

Hmmm, oare ascund ele ceva? De fapt, sunt despre oamenii de care nu vreau să mă despart. Scriind, îi simt aici și e altceva.

Când scrii te îngrași?

Aș fi vrut… :)))

Câți kilometri ești dispusă să parcurgi ca să fii o poetă cu renume?

Nu mă gândesc acum la renume, vreau doar să scriu pe zi ce trece mai bine. Și pentru asta cred că e necesar să parcurg km de poezie citită.

 Dacă te-ai duce pe o insulă pustie, ce roman ai lua cu tine? Și care va fi poezia ta care-ți va fi mereu în gând?

Aș lua Leagănul respirației de Herta Müller sau poate majoritatea cărților ei. Are o proză poetică și îmi place foarte mult proza scrisă în așa cheie.

Întotdeauna îmi stau pe creier poemele abia scrise, dacă nu trebuie să mai tai sau să reformulez ceva.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

totul de la început

odată cu anii te părăsește și muzaspunea tata cu acel surâs al bărbatuluicare a acceptat încă o înfrângere în zadar căutam în ochii luistrălucirea cu

Noutăți
Adrian Niță

Totul este înțelegere

A susține că totul este înțelegere înseamnă, în primul rând, a susține că pas (cosmos, univers, lume, în limba greacă) este înțelegere: lumea noastră este

Noutăți
Leo Butnaru

Parastasul și nenorocirile

Există epoci în care gesturile își pierd conținutul și rămân doar ritualuri – iar ritualurile, golite de sens, tind să se înmulțească. Nu pentru că

Noutăți
Mihail Vakulovski

Patrimoniu

Așa cum Simone de Beauvoir are grijă de mama sa înainte să moară și descrie toată perioada aceea într-un roman autobiografic, O moarte foarte ușoară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *