Curajul de a visa
Cătălina Boris Balan: „Un dans delicat între durere și speranță”
În ce fel a reușit cartea ta de debut să inspire, să motiveze sau să influențeze atât persoanele cu dizabilități, cât și alte categorii de cititori?
Într‑o zi voi alerga, mamă! nu este doar o carte. Este o mărturisire. O luptă scrisă cu sinceritate, dintr‑un loc adânc, unde durerea se întâlnește cu speranța și fragilitatea capătă forță. Am primit sute de mesaje de la cititori, care mi‑au spus că această carte i‑a ajutat să se ridice dintr‑un punct în care nu mai credeau că pot. Persoane cu dizabilități care, după ani de retragere și teamă, au ieșit din casă pentru prima oară singure, au urcat în autobuz, au acceptat tratamentul sau au început să spere că pot trăi o viață demnă și liberă. A fost ca și cum, prin paginile cărții, au găsit curajul de a‑și rosti propriul „vreau să trăiesc”. Dar nu doar ei. Oameni fără dizabilități, aparent puternici, au recunoscut că această carte i‑a învățat să privească altfel. Unii mi‑au spus că au plâns în tăcere, în miez de noapte, și a doua zi au început să trăiască altfel. Mai autentic. Mai recunoscători. Mai prezenți în propriile vieți. Alții au renunțat la obiceiuri care le făceau rău – fumatul, de exemplu –, pentru că au simțit că au datoria să trăiască mai conștient. Mai recunoscători. Au fost mame care mi‑au scris că și‑au înțeles mai bine copilul. Adolescenți care mi‑au spus că nu mai vor să se ascundă. Oameni mari care au plâns și apoi și‑au strâns viața în brațe, așa cum este, și au mers înainte! Cartea nu oferă rețete. Dar spune: „Ești destul. Ești om. Și ești iubit”. Iar uneori, un mesaj atât de simplu poate schimba destine. Cartea a unit oameni. A umplut goluri între tăceri. A făcut ca cei „invizibili” să fie văzuți și cei „puternici” să își cunoască vulnerabilitatea. Iar dacă a reușit să aprindă măcar o scânteie în sufletul cuiva, atunci știu sigur: n‑a fost în zadar.
Cum ți‑a schimbat viața această carte?
Mi‑a oferit o voce. Sau, mai exact, m‑a învățat să folosesc vocea pe care o aveam deja, dar o țineam ascunsă de teamă, de ideea că poate nu va fi ascultată. Într‑o zi voi alerga, mamă! m‑a forțat să privesc în mine, fără filtre. M‑a provocat să scot la lumină emoții îngropate, întrebări pe care le‑am evitat ani întregi, gânduri pe care nu îndrăzneam să le rostesc. Și, scriind, am început să mă înțeleg. Să mă iert. Să mă respect. Să mă iubesc. A fost o renaștere – un dans delicat între durere și speranță, între umbre și lumină. Astăzi, privesc viața cu ochi noi, cu inima mai deschisă și cu o liniște adâncă, știind că adevărata putere vine din acceptarea de sine și din curajul de a visa, mereu, mai departe.
Spre cine ai vrea să alerge cartea?
Într‑o zi voi alerga, mamă! este mai mult decât o carte – este un mesaj pentru toți cei care încă nu și‑au găsit curajul să meargă înainte. Îmi doresc ca această carte să ajungă la sufletele celor care se simt blocați, care simt că povara vieții îi apasă și, poate, au început să creadă că nu mai pot. Pentru ei, vreau ca această carte să fie o rază de lumină în întuneric, un îndemn blând care să le spună că nu e niciodată prea târziu să încerci din nou. Vreau ca Într‑o zi voi alerga, mamă! să ajungă la persoanele cu dizabilități care au nevoie să știe că nu sunt singure, că au în ele o putere neștiută și că fiecare pas, oricât de mic, este o victorie. Dar și la cei care nu au aceste provocări fizice, însă poartă în suflet greutăți nevăzute – temeri, nesiguranțe, dureri ascunse. Pentru toți aceștia, cartea poate fi un îndemn să se ridice, să se accepte și să își găsească propriul drum spre libertate și împlinire. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are o alergare proprie – poate nu întotdeauna pe pământ, ci în inimă, în minte, în suflet. Și că această alergare ne poate duce spre o viață mai autentică, mai plină de sens și mai împăcată cu noi înșine. Cartea Într‑o zi voi alerga, mamă! vreau să fie o invitație la speranță, la curaj, la renaștere. Să nu uităm că drumul poate fi greu, dar fiecare pas contează, iar fiecare zi este o nouă șansă să ne apropiem de visul nostru. Îmi doresc ca această carte să inspire și să încurajeze, să fie un sprijin tăcut pentru cei care au nevoie să creadă în ei înșiși și în posibilitatea unui mâine mai bun. Pentru că, indiferent de greutăți, fiecare dintre noi merită să alerge spre o viață împlinită și fericită.
Spre cine ai vrea să alergi prima dată?
Prima alergare aș vrea să o fac spre cei care se simt invizibili sau uitați de lume – cei care poartă în suflet poveri nevăzute, dar încă păstrează o scânteie de speranță. Aș vrea să alerg spre persoanele care luptă zilnic cu propriile temeri și limite, spre cei care poate nu au încă curajul să iasă din casă sau să își exprime vocea. Aș vrea să alerg spre mamele care veghează neîncetat la visurile copiilor lor și spre copiii care încă nu știu cât de mult valorează. Spre toți cei care au fost răniți, marginalizați sau subestimați, dar care încă au puterea să viseze la o viață mai bună.
Cât de mult a contat energia de la lansarea cărții la Chișinău?
Energia de la lansarea cărții la Chișinău a fost cu adevărat magică, o experiență care m‑a atins adânc. Atmosfera plină de emoție, căldura oamenilor prezenți și fiecare zâmbet m‑au făcut să simt că toate eforturile mele au avut sens. La final, când cuvintele păreau să se stingă, a început să plouă lin – o ploaie blândă, ca o binecuvântare neașteptată, care a parcurs străzile orașului și parcă spăla toate grijile, lăsând în urmă un aer proaspăt și curat. Pentru mine, acea ploaie a fost simbolul unor noi începuturi. În acel moment, am simțit cum se încheie un capitol greu, dar în același timp se deschide o nouă cale, plină de speranță și posibilități. A fost un moment de liniște după furtună, dar și o promisiune că, indiferent de cât de greu e drumul, după fiecare ploaie vine întotdeauna lumina. Personal, lansarea și acea ploaie mi‑au amintit că nu sunt singură în această călătorie. Că sunt înconjurată de oameni care cred în mine și în mesajul meu. Și că împreună putem transforma chiar și cele mai grele momente în pași spre libertate și vindecare. Acea seară va rămâne mereu în inima mea ca un moment sacru, o amintire vie a puterii comunității, pentru că doar împreună, pas cu pas, schimbarea prinde glas!
Când și cum ai simțit să scrii cartea?
Am simțit nevoia să scriu această carte într‑un moment al vieții mele în care liniștea interioară fusese înlocuită de o furtună de gânduri și emoții pe care nu mai puteam să le țin doar pentru mine. Era ca și cum o voce tăcută, dar insistentă mă îndemna să pun în cuvinte tot ce trăiam, toate luptele, fricile, speranțele și visurile pe care le purtam în suflet. Era o nevoie profundă de eliberare, de a nu mai ascunde ceea ce mă frământa, ci de a mă confrunta cu adevărul meu, oricât de dureros ar fi fost. Procesul scrierii nu a fost unul ușor sau rapid. A început cu fragmente, cu momente de inspirație care se amestecau cu îndoieli și cu teama de a‑mi deschide prea mult sufletul. Dar, pas cu pas, cu fiecare pagină scrisă, am simțit cum povara din interior se ușurează, cum frica de a fi vulnerabilă începe să se transforme în putere. Scrisul a devenit o terapie, un spațiu sigur în care m‑am putut regăsi și reconstrui. Am început să scriu cu emoție, dar și cu o responsabilitate crescândă, știind că povestea mea ar putea deveni un far pentru alții. Am vrut să le arăt că nu sunt singuri în lupta lor, că există putere în vulnerabilitate și că fiecare pas spre acceptare este un pas spre libertate. În final, această carte s‑a născut dintr‑un amestec de durere și speranță, de teamă și curaj și a devenit un drum prin care m‑am regăsit și m‑am împăcat cu mine însămi. Și, poate cel mai important, a fost o invitație pentru toți cei care o citesc să își asculte propriul suflet și să înceapă să alerge – oricât de greu ar părea drumul.
Crezi că această carte poate schimba nu doar oameni, dar și lumea toată?
Cred cu adevărat că o carte are puterea de a schimba lumea, dar nu în mod direct, ci
prin impactul profund pe care îl poate avea asupra fiecărei persoane care o citește. Într‑o zi voi alerga, mamă! nu este doar o colecție de cuvinte, ci o experiență care poate atinge suflete, poate deschide ochi și poate trezi empatie. Și atunci când inimile oamenilor se deschid, lumea începe să se transforme. Schimbarea lumii începe cu fiecare individ în parte – cu modul în care ne privim pe noi înșine, cu felul în care ne raportăm la ceilalți și cu felul în care ne asumăm responsabilitatea pentru comunitățile din care facem parte. Dacă această carte poate să‑i inspire pe cititori să fie mai înțelegători, să accepte diversitatea și să își găsească puterea de a face pași mici spre bunătate și solidaritate, atunci schimbarea devine posibilă. De multe ori, lumea nu se schimbă peste noapte, ci prin mii de gesturi mărunte și decizii luate cu inima. Dacă o persoană care a citit această carte va găsi curajul să iasă din izolare, să lupte pentru drepturile sale sau să sprijine pe altcineva în nevoie, atunci impactul cărții se multiplică. Dacă mai multe persoane vor face asta, schimbarea capătă o amploare reală și tangibilă. Cartea mea este, așadar, o invitație la reflecție și la acțiune – o chemare să vedem în ceilalți nu doar diferențe, ci și povești comune, să ne deschidem inimile spre un nou început. Cred cu tărie că fiecare cuvânt scris poate să semene o sămânță de speranță. Și dacă această sămânță ajunge în inima unui singur om și de acolo pornește o schimbare, atunci lumea începe să renască. Pentru că puterea de a schimba lumea se află în fiecare dintre noi, iar totul începe cu o poveste care inspiră.
