Augustina Visan: „Dacă îmi e frică de ceva? Sau de cineva? Da, mi-e frică de mine!”
Augustina Visan s-a născut pe data de 2 mai 2001, în satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni. În 2020, a absolvit Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv din Chișinău. Este studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău. Frecventează atelierul de scriere literară „Vlad Ioviță” care are loc în fiecare sâmbătă în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hașdeu.
Cum ți‑ai făcut curaj să debutezi (cu poezie)?
Am acceptat fără să mă gândesc prea mult.
Cât timp ți‑a luat să definitivezi manuscrisul? Ai lucrat singură, ai primit sfaturi?
Înainte să mă fi apucat de scris, trei ani, am frecventat atelierul Vlad Iovița, condus de Dumitru Crudu, fără să fi scris vreodată vreo poezie, doar audiam ce scriau ceilalți. Într-o zi de atelier, m-a tentat tema propusă. Prima mea poezie am scris-o pe 6 martie 2020. I-am citit-o Tatianei Grosu, apoi lui Dumitru Crudu și lor le-a plăcut foarte mult. În seara aceea am scris opt poezii care, de altfel, se regăsesc și în cartea mea de debut.
Bineînțeles că, ulterior, le-am citit prietenilor mei de la atelier, dar și lui Dudu. El mereu a fost și este alături de tinerii poeți, a văzut și în mine ceea ce nici până în ziua de azi eu nu văd – o poetă. El știe despre viața mea mult mai multe decât părinții mei.
Manuscrisul l-am terminat la sfârșitul lui martie 2021. Iar Editura Prut Internațional din Chișinău, unde redactor-șef e Moni Stănilă, i-a dat viață. Mă consider o norocoasă și nu o scriitoare adevărată. Am încă multe de învățat, de citit, de explorat în lumea nouă în care am pășit.
Dacă ar fi să compui un „synopsis” al volumului tău, cum l‑ai descrie?
L-aș descrie ca pe o poveste despre copilărie. Mai bine spus, ca pe o poveste despre o copilărie adevărată, unde violența naște violență, unde de pe urma faptelor nechibzuite ale părinților suferă copiii, care nu au nicio vină. Unde fata din poezie nu are ce mânca și pâinea se mucegăiește sub perna tatălui ei, unde obligațiile casnice sunt împărțite de la egal la egal, indiferent că cineva e adult, iar altcineva e de-o șchioapă.
Spre deosebire de mama lui Grigorie Vieru – blândă, melancolică – mama din cartea mea are o mulțimea de probleme și necazuri, copiii mai mult o încurcă și nu-i aduc zâmbete pe față. Nu vei auzi din gura ei cuvinte clare și liniștite, ci țipete la miezul nopții, dublate de plesnetul vergii de agud, al măturii din colț, mâini înfipte adânc în păr. Această poveste a fetei din carte a început odată cu copilăria și s-a sfârșit pe data de 12 noiembrie 2021, când volumul Fă ceva tată a fost lansat în sala cea mare a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”.
Cum ai ajuns la titlul ales?
Desigur că inițial erau mai multe titluri. L-am ales pe acesta, în primul rând, fiindcă poezia omonimă îmi trezea mereu o stare de frică, neliniște, îmi provoca lacrimi și multe emoții. Am fost o fetiță care avea nevoie ca mâna de bărbat a tatei nu să mă lovească, ci să mă mângâie și să mă aline. Nu așteptam să-mi demonstreze, încă o data, că sunt un nimeni, ci să mă îndrume și să mă ajute.
Cum ți‑ai dori să fie receptat debutul tău în volum? Care sunt marile tale speranțe/ micile tale anxietăți legate de el?
Nu doresc să fiu cea mai cunoscută, citită, apreciată poetă. Nu mă consider scriitoare. Am încă, așa cum v-am mai spus, foarte mult de învățat și de citit. Dacă îmi e frică de ceva? Sau de cineva? Da, mi-e frică de mine!
FĂRĂ PĂDUCHI/ FĂRĂ SPERANȚE
Când erai în clasa a 5-a te-ai umplut de păduchi nu era prima dată
când inima îți sărea din piept și
te irita pielea și
când
păduchii ți se jucau de-a v-ați ascunselea prin cap
depunând în fiecare zi câte 10 ouă în firele tale de păr murdare
erai fericită
pentru că mama te punea să dormi într-o cameră singură
și nu
mai erai nevoită să te bați cu sor-ta că nu vă ajunge plapuma
sau că ați trecut pe partea celeilalte aveai un pat doar al tău
o plapumă doar a ta
cu care te încolătăceai ca un vierme în propria mătase
într-o dimineață din nou te scărpinai fericită în cap când
mama te-a văzut și
a holbat ochii la tine
a sărit de la masă ca arsă
și-a înșfăcat capul în mâini și a început să te caute
în cap și
ai auzit doar cum pocneau ouăle Fericirea ta va dura doar câteva zile apoi vei veni înapoi
în patul vostru mic
lângă ea surioara ta iubită
căreia i-a fost tare dor de picioarele tale în coastele ei Vei veni
fără păduchi fără speranțe
TATĂ FĂ CEVA
Stăteai în genunchi în fața mamei tale și-o implorai să nu se sinucidă
Tu plangeai și ea plângea cu cuțitul în mână
Tu nici nu știi când am s-o fac
O să mă găsești cu beregata tăiată sub nuc când ai să dormi
Îți spunea
Îți smulgeai părul din cap și îi pupai tălpile mâinile
I-ai spus că o iubești cum nu i-ai spus o viață întreagă Stăteai încolăcită de picioarele ei
te gândeai
cum o petreceai pe ultimul drum Îl scuipai pe tatăl tău
că a dus-o în starea aceasta și nu poate face nimic pentru ea
O să-l urăști toată viața
dar o să-ți iubești frații și ai să le faci mâncare cum făcea mama ta
Te-ai apucat de cap și ai trântit ușa Sticla s-a spart
Cu cuțitul în mână ea a fugit în grădină Tu strigai din urmă
Mamă nu fă asta Mamă te iubesc
Eu tot am să mor mamă nu fă asta Tată fă ceva
Tata i-a tras o palmă și mama ta a căzut jos și a scăpat cuțitul din mână
A doua zi te-ai dus să o vezi la spital Mama ta dormea
Cu cuțitul ăla sub pernă
BOUL ĂLA MARE ȘI NEGRU
De boul ăla mare și negru tu aveai grijă
ca să-l duci la marginea pădurii și să-l priponești Cam o oră
cam atât
trebuia să-l târâi de funie după tine
până-l priponeai în lizieră
după care puteai respira și tu liberă și puteai să faci orice vrei
Te temeai de boul ăla negru care se târa după tine Mai ales atunci când își apleca
capul în jos și scurma
pământul cu copitele și coarnele
Te temeai de boul ăla negru și mare când te îmbrăcai în roșu
Iar în ziua aia uitasei că lui nu-i place culoarea asta și ți-ai trântit pe tine un maiou roșu
Te temeai de boul ăla negru și mare și ți-ai dezbrăcat maioul
rămânând în pielea goală Ți-ai scos maioul tău roșu și
te-ai dus la el
să-I scoți țărușul înfipt tare în pământ ca să-l adapi
Căci era foarte cald în ziua aia El și-a ridicat capul spre tine și-a început să zburde în jurul tău Te târa
prin spini
și prin iarbă uscată
Te temeai de boul ăla mare și negru și i-ai tras un țăruș în cap
așa cum
făcea și mama ta câteodată
În ziua aia era însă foarte cald
și tu nu reușiseși încă să-i dai apă și el te târa
pe pământ
până s-a repezit spre tine și tu te-ai culcat în iarbă
iar el a sărit cu copitele și coarnele lui fioroase peste tine dispărând cine știe unde
L-a găsit mama ta spre seară bând apă din iaz
și
tu nu înțelegeai
de ce oare a sărit boul la tine doar ți-ai scos maioul ăla roșu
Interviu postat pe https://poeticstand.com/2021/12/28/augustina-visan-fa-ceva-tata/
