Interviu cu poeta Augustina Visan

Augustina Visan: „Dacă îmi e frică de ceva? Sau de cineva? Da, mi-e frică de mine!”

Augustina Visan s-a născut pe data de 2 mai 2001, în satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni. În 2020, a absolvit Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv din Chișinău. Este studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău. Frecventează atelierul de scriere literară „Vlad Ioviță” care are loc în fiecare sâmbătă în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hașdeu.

Cum ți‑ai făcut curaj să debutezi (cu poezie)?

Am acceptat fără să mă gândesc prea mult.

Cât timp ți‑a luat să definitivezi manuscrisul? Ai lucrat singură, ai primit sfaturi?

Înainte să mă fi apucat de scris, trei ani, am frecventat atelierul Vlad Iovița, condus de Dumitru Crudu, fără să fi scris vreodată vreo poezie, doar audiam ce scriau ceilalți. Într-o zi de atelier, m-a tentat tema propusă. Prima mea poezie am scris-o pe 6 martie 2020. I-am citit-o Tatianei Grosu, apoi lui Dumitru Crudu și lor le-a plăcut foarte mult. În seara aceea am scris opt poezii care, de altfel, se regăsesc și în cartea mea de debut.

Bineînțeles că, ulterior, le-am citit prietenilor mei de la atelier, dar și lui Dudu. El mereu a fost și este alături de tinerii poeți, a văzut și în mine ceea ce nici până în ziua de azi eu nu văd – o poetă. El știe despre viața mea mult mai multe decât părinții mei.

Manuscrisul l-am terminat la sfârșitul lui martie 2021. Iar Editura Prut Internațional din Chișinău, unde redactor-șef e Moni Stănilă, i-a dat viață. Mă consider o norocoasă și nu o scriitoare adevărată. Am încă multe de învățat, de citit, de explorat în lumea nouă în care am pășit.

Dacă ar fi să compui un „synopsis” al volumului tău, cum l‑ai descrie?

L-aș descrie ca pe o poveste despre copilărie. Mai bine spus, ca pe o poveste despre o copilărie adevărată, unde violența naște violență, unde de pe urma faptelor nechibzuite ale părinților suferă copiii, care nu au nicio vină. Unde fata din poezie nu are ce mânca și pâinea se mucegăiește sub perna tatălui ei, unde obligațiile casnice sunt împărțite de la egal la egal, indiferent că cineva e adult, iar altcineva e de-o șchioapă.

Spre deosebire de mama lui Grigorie Vieru – blândă, melancolică – mama din cartea mea are o mulțimea de probleme și necazuri, copiii mai mult o încurcă și nu-i aduc zâmbete pe față. Nu vei auzi din gura ei cuvinte clare și liniștite, ci țipete la miezul nopții, dublate de plesnetul vergii de agud, al măturii din colț, mâini înfipte adânc în păr. Această poveste a fetei din carte a început odată cu copilăria și s-a sfârșit pe data de 12 noiembrie 2021, când volumul Fă ceva tată a fost lansat în sala cea mare a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”.

Cum ai ajuns la titlul ales?

Desigur că inițial erau mai multe titluri. L-am ales pe acesta, în primul rând, fiindcă poezia omonimă îmi trezea mereu o stare de frică, neliniște, îmi provoca lacrimi și multe emoții. Am fost o fetiță care avea nevoie ca mâna de bărbat a tatei nu să mă lovească, ci să mă mângâie și să mă aline. Nu așteptam să-mi demonstreze, încă o data, că sunt un nimeni, ci să mă îndrume și să mă ajute.

Cum ți‑ai dori să fie receptat debutul tău în volum? Care sunt marile tale speranțe/ micile tale anxietăți legate de el?

Nu doresc să fiu cea mai cunoscută, citită, apreciată poetă. Nu mă consider scriitoare. Am încă, așa cum v-am mai spus, foarte mult de învățat și de citit. Dacă îmi e frică de ceva? Sau de cineva? Da, mi-e frică de mine!

FĂRĂ PĂDUCHI/ FĂRĂ SPERANȚE

Când erai în clasa a 5-a te-ai umplut de păduchi nu era prima dată

când inima îți sărea din piept și

te irita pielea și

când

păduchii ți se jucau de-a v-ați ascunselea prin cap

depunând în fiecare zi câte 10 ouă în firele tale de păr murdare

erai fericită

pentru că mama te punea să dormi într-o cameră singură

și nu

mai erai nevoită să te bați cu sor-ta că nu vă ajunge plapuma

sau că ați trecut pe partea celeilalte aveai un pat doar al tău

o plapumă doar a ta

cu care te încolătăceai ca un vierme în propria mătase

într-o dimineață din nou te scărpinai fericită în cap când

mama te-a văzut și

a holbat ochii la tine

a sărit de la masă ca arsă

și-a înșfăcat capul în mâini și a început să te caute

în cap și

ai auzit doar cum pocneau ouăle Fericirea ta va dura doar câteva zile apoi vei veni înapoi

în patul vostru mic

lângă ea surioara ta iubită

căreia i-a fost tare dor de picioarele tale în coastele ei Vei veni

fără păduchi fără speranțe

TATĂ FĂ CEVA

Stăteai în genunchi în fața mamei tale și-o implorai să nu se sinucidă

Tu plangeai și ea plângea cu cuțitul în mână

Tu nici nu știi când am s-o fac

O să mă găsești cu beregata tăiată sub nuc când ai să dormi

Îți spunea

Îți smulgeai părul din cap și îi pupai tălpile mâinile

I-ai spus că o iubești cum nu i-ai spus o viață întreagă Stăteai încolăcită de picioarele ei

te gândeai

cum o petreceai pe ultimul drum Îl scuipai pe tatăl tău

că a dus-o în starea aceasta și nu poate face nimic pentru ea

O să-l urăști toată viața

dar o să-ți iubești frații și ai să le faci mâncare cum făcea mama ta

Te-ai apucat de cap și ai trântit ușa Sticla s-a spart

Cu cuțitul în mână ea a fugit în grădină Tu strigai din urmă

Mamă nu fă asta Mamă te iubesc

Eu tot am să mor mamă nu fă asta Tată fă ceva

Tata i-a tras o palmă și mama ta a căzut jos și a scăpat cuțitul din mână

A doua zi te-ai dus să o vezi la spital Mama ta dormea

Cu cuțitul ăla sub pernă

BOUL ĂLA MARE ȘI NEGRU

De boul ăla mare și negru tu aveai grijă

ca să-l duci la marginea pădurii și să-l priponești Cam o oră

cam atât

trebuia să-l târâi de funie după tine

până-l priponeai în lizieră

după care puteai respira și tu liberă și puteai să faci orice vrei

Te temeai de boul ăla negru care se târa după tine Mai ales atunci când își apleca

capul în jos și scurma

pământul cu copitele și coarnele

Te temeai de boul ăla negru și mare când te îmbrăcai în roșu

Iar în ziua aia uitasei că lui nu-i place culoarea asta și ți-ai trântit pe tine un maiou roșu

Te temeai de boul ăla negru și mare și ți-ai dezbrăcat maioul

rămânând în pielea goală Ți-ai scos maioul tău roșu și

te-ai dus la el

să-I scoți țărușul înfipt tare în pământ ca să-l adapi

Căci era foarte cald în ziua aia El și-a ridicat capul spre tine și-a început să zburde în jurul tău Te târa

prin spini

și prin iarbă uscată

Te temeai de boul ăla mare și negru și i-ai tras un țăruș în cap

așa cum

făcea și mama ta câteodată

În ziua aia era însă foarte cald

și tu nu reușiseși încă să-i dai apă și el te târa

pe pământ

până s-a repezit spre tine și tu te-ai culcat în iarbă

iar el a sărit cu copitele și coarnele lui fioroase peste tine dispărând cine știe unde

L-a găsit mama ta spre seară bând apă din iaz

și

tu nu înțelegeai

de ce oare a sărit boul la tine doar ți-ai scos maioul ăla roșu

Interviu postat pe https://poeticstand.com/2021/12/28/augustina-visan-fa-ceva-tata/

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

totul de la început

odată cu anii te părăsește și muzaspunea tata cu acel surâs al bărbatuluicare a acceptat încă o înfrângere în zadar căutam în ochii luistrălucirea cu

Noutăți
Adrian Niță

Totul este înțelegere

A susține că totul este înțelegere înseamnă, în primul rând, a susține că pas (cosmos, univers, lume, în limba greacă) este înțelegere: lumea noastră este

Noutăți
Leo Butnaru

Parastasul și nenorocirile

Există epoci în care gesturile își pierd conținutul și rămân doar ritualuri – iar ritualurile, golite de sens, tind să se înmulțească. Nu pentru că

Noutăți
Mihail Vakulovski

Patrimoniu

Așa cum Simone de Beauvoir are grijă de mama sa înainte să moară și descrie toată perioada aceea într-un roman autobiografic, O moarte foarte ușoară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *