Te găsesc ocupată în majoritatea spec‑ tacolelor. De unde atâta ardere actori‑ cească?
Probabil, întrebarea cu „ardere” vine din titlul spectacolului „451º Fahrenheit”, în care am un rol dogorâtor de incitant? E ultimul spectacol din sezonul teatral al anului 2021. Subiectul romanului lui Ray Bradbury m-a captivat. Regizorul român Radu Ghilaș, invitat să monteze această piesă, a făcut selecția actoricească și mie, surprinzător, mi-a revenit personajul Mildred Montag. Una dintre frazele ei invocă portretu-i psihologic: „Amuzant, ce amuzant, să nu-ți amintești unde sau când ți-ai cunoscut soțul…”. Mildred, obsedată de reclamele TV, refugiată în lumea energizantelor și aparenței confortului, își trădează soțul, care caută să o readucă în albia realității și a valorilor spirituale. Urmează să știți că rolul soțului – Gay Montag îi aparține actorului Pavel Lupăcescu, perechea mea și dincolo de scenă. A fost dificil să corespund conceptului regizoral, un fel de antipod al alianței de cuplu. Și eu care, în familia noastră, prețuiesc toate străduințele soțului meu… Deci, am băgat jăratic actoricesc în mine!
Confirm, căci în discuția cu atașatul Cultural Brian Asmus din cadrul Ambasadei SUA, care a fost prezent la spectacol, dumnealui a menționat talentul cu care ai interpretat acest rol. Și totuși, cum ai ajuns să fii actriță?
A fost să fie. N-aș vrea să o luați ca o mărturie trivială, dar impulsul pornește… de-acasă. Nanul meu, Victor Drumi, regretatul actor, pe când eram eu și fiica lui.
– Draga Dumitrița (în prezent, actriță la Naționalul „Mihai Eminescu”) copii de școală, ne învăța arta de a recita poezii. Probabil că același lucru ar spune 99 la sută dintre copiii actorilor, ajunși și ei în scenă. Mă topesc… când îmi aduc aminte cum făceam cu Draga, acasă la bunei, teatru: perdelele de la fereastră erau cortina, de acolo începea improvizarea acțiunii cu prințesele îmbrăcate în rochiile de mirese ale mamelor noastre. Ei bine, nu am fost obsedată de alegerea profesiei. Faptul că la Universitatea din Bălți a fost inaugurată, în cadrul facultății de Muzică și Pedagogie, specialitatea de actorie și regie, m-a determinat să iau această cale.
Cum pare să fie viața pentru un tânăr actor din Bălți?
Am mai spus-o: cel mai bine pot trai din această meserie tinerii din capitală. Aria de ofertă a talentului într-un megalopolis e mult mai largă. Și la Bălți se poate, după cum vedeți, dacă insistă Thalia. Însă e mai dificil. Cei care caută faimă, un venit mai gros, dar – de ce nu – și o carieră de succes, promițătoare de un salariu decent – își asigură transferul „de caimac”. Teatrul „Vasile Alecsandri” mereu a fost o forjerie de cadre pentru instituțiile artistice din Chișinău. Nume cunoscute de actori: Ciutac, Bechet, familia Puiu, familia Drumi, etc, doar chipul lor în fotografii a mai rămas ca un remember în holul teatrului de baștină. O nouă pleiadă de-ai noștri tineri acum „rup” scena la „Satiricus” ori „Eminescu”. Dar cred că se poate trăi bine oriunde, dacă muncești cu dăruire. Noi, actorii, noroc să avem de regizori! Cât despre salariile noastre, care nu depășesc cinci mii de lei – tragem nădejde la o revizuire din partea Ministerului Culturii. În scenă – speranța niciodată nu moare!
Studentă fiind la facultatea de Actorie și Regie, erai deja angajată la teatru, unul dintre primele roluri principale a fost cel din spectacolul „Maimuța de pluș”.
În 2011, exact 10 ani în urmă, fusesem la Iași cu acest spectacol, în regia lui Ciprian Răcilă. Nu știam la acea vreme că acest spectacol va deveni o primă carte de vizită a familiei mele. Cele două roluri principa- le le jucam eu și colegul meu de facultate – Pavel Lupăcescu. Un subiect simplu: o iubire dintre doi tineri, ea fiind actriță cu mari așteptări profesionale, el – un simplu băiat sentimental. Acest spectacol este deseori pus pe postul TV. Îl revedem în doi nu doar pentru a sesiza modul în care jucam cu zece ani în urmă, ne amintim de anii când fiorul dragostei ne-a unit în scenă, pentru a deveni, apoi, în viața reală, motiv al căsătoriei. A înflorit în casa noastră un bobocel de trandafir – Ilincuța, care ne înfrumusețează viața cu jovialitatea ei de copil, căreia îi place dansul, pictura, teatrul… Surcica nu a sărit departe de trunchi! 13 ani de căsnicie. O cifră intrigantă. Dar nicidecum distructivă. În acești 13 ani, eu am adunat la activ vreo 40 de roluri, Pavel – și el peste 40. Am fost nominalizați ambii la Gala Premiilor UNITEM, suntem laureații concursului „Cupcea”. Anul acesta, candidatura lui Pavel a fost aprobată la Minister pentru ocuparea funcției de director artistic al Naționalului. Iar eu am debutat ca regizor cu piesa „Tatăl meu e pasăre”de David Almond, probabil voi mai încerca să fac regie.
Ce emoții ai pentru prima lucrare la care ai semnat și regia și muzica și ideea scenografică?
Spectacolul, așa cum am și anunțat, a fost surpriza zilei pentru copii – de 1 iunie. Dramaturgul englez, David Almond, intră cu această piesă în repertoriul teatrelor românești pentru prima dată în scena teatru- lui din Bălți. Succesul acestei istorii romantice s-a făcut simțit în aplauzele micilor și marilor spectatori, care au fost sensibilizați de intriga zborului, ce plana în atmosferă muzicală pe versurile lui Mihai Eminescu și Nichita Stănescu. Spectacolul îndeamnă să prețuim și să ocrotim spiritul înălțător al familiei. Am primit felicitări și cuvinte de laudă de la o doamnă profesoară, care mi-a zis că spectacolul a făcut-o să trăiască din nou amintirea copilăriei sale. A fost foarte emoționată și aceasta mi-a dat curaj să mai fac regie. Vreau să mulțumesc colegii mei, ambelor distribuții de actori, care s-au dăruit profesionist scenei. Debutul regizoral a fost aprobat de Onorina Burlac-Tănase, directorul general interimar, care a emis ordinul de montare la prezentarea piesei. O admir pentru forța cu care se consacră Teatrului, mai ales ca manager, care caută căi de dezvoltare a instituției prin implementarea de proiecte și colaborări.
Care sunt tentațiile tale: comedii, dra‑ me, lirică, film?
Tot ce înseamnă emoție. Norocul meu e că joc și în spectacolul „Retro”, regizor Sandu Cozub. Acest rol mă impresionează profund de fiecare dată. Îmi curg, de la sine, lacrimi la un moment dat și nu pentru că mă impun să o fac. Deplâng empatic situația și clipa tragică… Spectacolul a avut succes atât la noi, cât și la București, și Botoșani. Actori de talie precum Ion Marcoci, Eufrosinia Dobândă, Ina Ilașciuc-Ungureanu, Eufrosinia Capmari, Gheorghe Crudu îmi sunt partenerii, care strălucesc în scenă. Am avut șansa să lucrez si cu regizorul Vitale Drucec. E adevărat, am un rol secundar în comedia „Bonjur, papa”, dar orice rol are importanța lui, îl faci să fie picant, de neuitat. Arzi ca o flacără să strălucească personajul. Acum că mă pui sa aleg tentația genului literar, spun, fără niciun fel de ezitare – îmi place să joc în spectacolele de orice tip, regizate cu talent.
Și cum rămâne cu regia proprie?
Ce va veni, va veni, ori va pleca… oricum, sufletul meu de actor rămâne mereu prezent în decorul dragostei de Teatru. Dar „Nu aduce anul ce aduce ceasul”.
Ține de prorocire acest proverb!
