Înțelepciunea nu cunoaște origini și nu are limite ale temporalității. Înțelepciunea este haina cu care ne învelim. Cu cât e mai veche, cu atât e mai sclipitoare. Cei bolnavi de această nebuloasă sunt cei mai sănătoși, pentru că percepția adevărului e îndoiala care se ia la luptă cu tine. „O înțelepciune adevărată pare a fi nebună”, susține Lică Sainciuc (în Muma Cale. Reconstrucții matriarhale după Lao-Tzu) și are dreptate. Venim din miezul luminii și ne transformăm pe tot parcursul în aceeași lumină, care nu are început și nici sfârșit.
Filozofia maestrului Lică Sainciuc balansează într-o mulțime de simboluri: Patriarhat–Matriarhat, Răsărit–Asfințit, Zi–Noapte, Soare–Lună etc. Adevărurile pe care le vorbește sunt reflecțiile omenirii, pe care le trăim cu fiecare clipă, în fiecare secundă. Dar orbul din noi omite miile de ani, trecând ca săgeata prin toate geometriile vieții, și înțepenim doar atunci când tăișul ne încolțește și ne doare.
Lică Sainciuc este artist plastic, scriitor, un om al timpurilor cu infinituri nedefinite.
