Dimineața. Dimineața nu a venit pentru toți.
Soarele răsare peste palanca pădurilor transformate în cenușă.
Soarele zâmbește celor care nu se dau bătuți, soarele îi caută pe cei dispăruți
fără urme sub dărâmături.
Ziua s‑a născut din detunături. Simulăm că ne‑am obișnuit cu astea,
cu toate că am obosit, ca și cum am fi alergat la un maraton.
De sub clădirile care s‑au prăbușit în Kyiv, telefoanele zbârnâie.
Sub fereastră, ca o cățea plină de sânge, o sirenă bocește.
Cei rămași fără nimic sunt foarte mulți, cei mânioși sunt fără număr…
Acestea și alte vești se împlântă în tine precum niște săgeți.
Sufletele celor omorâți și ale celor care nu se vor mai naște niciodată s‑au văzut deja,
strângându‑se la piept, uitându‑se spre pământ, luându‑și la revedere, ca înainte de ploaie…
(Traducere din ucraineană de Dumitru Crudu)
