în mai puţin de un minut
alergam pe peron, încercând să ghicesc în care vagon era
nu ne văzusem de vreo zece ani
inima îmi bătea în urechi
emoţiile unei revederi eșuate sporeau aerul canicular care topea asfaltul
atât de calde erau doar amintirile nopţilor albe în Hasdeu –
inima studenţească a Clujului –
intensitatea acelor clipe au alimentat ani în șir a noastră chimie
oriunde în lume ne-ar fi aruncat soarta,
știam că undeva, într-un colţ al pământului acesta rotund,
exista omul care rezona cu starea mea sufletească
acum acest om cald tranzita orașul înfierbântat
tot ce poţi gândi este
Oprește-l!
Caut frumosul în tot și în toate
Beatrice Vîzdoagă
