pe obraji
în loc de lacrimi riduri
cristale de sare
înghițite în sec
cuvinte ghemuite în ofuri
ofuri eșuate
în stomac o băltoacă
de frici fără ochi fără gură
mutante
pe de altă parte
o vară indecentă
cu sânii scoși în văzul
tuturor
sănii ascunse de rușine
și impotență
toate-s
de la un timp obiecte
de anticariat
numai armele
armele nu
și moartea
tot mai în vogă
mai viu ca niciodată
In memoriam Victoria Roșcina
pentru că „adevărul umblă cu capul spart”
au ras-o pe cap și au râs înainte să-l spargă
dar nu le-a fost de ajuns au lovit cu pumnii
în burtă sub coaste în piept inima ei bătea
în timp ce ei o băteau o băteau o băteau
până-i ieșeau ochii din orbite și ca să-i vadă
orbitele goale i-au scos ochii pe rând
rânjind
pentru că adevărul umblă și cu ochii scoși
dar nu le-a fost de ajuns au lovit cu
picioarele
între picioare în coaste în piept inima ei
încă
bătea în timp ce ei o băteau o băteau o
băteau
până-i țâșnea sângele pe nas pe gură în loc
de strigăte în loc de gemete până-i ieșea
involuntar limba dar nu le-a fost de ajuns și
i-au smuls-o pentru că adevărul fără limbă
tot adevăr rămâne au bătut-o au bătut-o
au bătut-o până inima ei a încetat să mai
bată
au bătut-o și moartă dar adevărul cu capul
spart
cu ochii scoși cu limba smulsă cu oasele
rupte
cu carnea sfâșiată îi privea țintă în ochi
mai clar ca niciodată mai viu ca niciodată
