Adrian Diniș s-a născut pe 4 iulie, 1986 la București. A absolvit Universitatea Româno-Americană, urmând apoi cursurile Facultății de Litere a Universității din București. În 2010 a publicat Poezii odioase de dragoste. Versurile sale au fost publicate în mai multe reviste importante din România precum „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Dacia literară” etc. Adrian Diniș s-a stins din viață în 2018. „Toate zbo- rurile au fost anulate” cuprinde majoritatea poemelor scrise în ultimii ani din viață și o selecție din primul său volum.
Poezia lui Adrian Diniș se remarcă prin revoltă și indignare, așa cum bine sugerează și titlul cărții din 2010 (Poezii odioase de dragoste). Este vocea unui rebel, cuprins de tot felul de sentimente și stări. Eul liric apa- re uneori ironic și tragic, alteori romantic și melancolic, grav sau firav ca un puf de păpădie…
Poezia Flori de cancer pentru tine ne inițiază în cele două maladii de care suferă poetul: iubirea și cancerul, cel dintâi fiind mai otrăvitor decât cel din urmă. Prin iubire, poetul descoperă sensibilitatea și fragilitatea propriei sale ființe: „Lovește-mă./
Din mine cad bomboane ca dintr-un piñata. Din mine cade ploaia. Dedică-ți ploaia. Am făcut să plouă pentru tine”. Versurile conturează imaginea unui visător incurabil care iubește până la uitare de sine. Ploaia, în acest context simbolizează iubirea absolută care unește lumea terestră cu lumea cosmică.
Tema iubirii este omniprezentă și în volumul Toate zborurile au fost anulate (2020, Casa de Editură Max Blecher): „uit apa de ceai/ să fiarbă pe aragaz/ și dă pe dinafară”. Verbul la persoana I „uit” accentuează nevoia de iubire și tandrețe a eului liric. Pline de forță și pasiune sunt versurile: „apa se evaporă/ oamenii fac dragoste/ două legi simple/ dar la un moment dat/ și oamenii trec/ în stare de dragoste/ sunt în stare de dragoste” (Să uiți apa să fiarbă). Avem impresia că în poezia lui Adrian Diniș oamenii și dragostea sunt sinonime. Versurile „uneori oamenii fac dragoste și se evaporă în toată camera” sugerează nevoia omului de a ieși din propriul corp și de a se muta în celălalt.
De mare profunzime este și tema maternă în poezia lui Adrian Diniș. O tristețe sfâșietoare transmit versurile: „mama nu ți-a cântat niciodată/ un cântec de leagăn/ dar a uitat într-o seară/ radioul deschis/ și muzica electronică/ o voce rece impersonală/ ți-a cântat toată noaptea”. Directe și teribil de emoționante sunt rândurile: „într-o zi o să te ridici/ în picioare/ o să înveți să mergi/ și o să te îndrepți spre combina stereo/ o s-o iei în brațe/ și vei spune/ primul tău cuvânt mamă”. (Cântec de adormit moartea). Dacă în această poezie eul liric accentuează reproșul copilului lipsit de căldură și iubire maternă, poezia „mamă, mamă”, vine ca un elogiu ființei care i-a dat viață: „Mama încerca să ne vindece de iubiri ratatate cu cea- iuri,/ plăcinte cu brânză sau orice alt fel de mâncare”. Cu tristețe, eul liric afirmă: „Am crescut. Năzbâtiile mele n-o mai bucură/ iar poeziile mele o fac să plângă”.
Chiar dacă eul liric este preocupat de teme cum ar fi copilăria, identitatea, singurătatea, melancolia, imaginea morții este prezentă în mai multe poezii. Adrian Diniș ironizează moartea, o percepe ca un proces absolut normal sau chiar necesar: „pe mine moartea o să mă întrebe/ ca o femeie timidă/ înainte să facem dragoste/ dacă poate să stingă lumina” („Piaza rea”). Poetul ajunge la concluzia că „Nu e nimic spectaculos nici să mori”.
Vom constata că poezia lui Adrian Diniș nu e altceva decât expresia sufletului său. Iar „Toate zborurile au fost anulate” îl dezvăluie în toată complexitatea acestuia.
