Pe 24 ianuarie s-au împlinit 6 ani de la trecerea în neființă a pictoriței Ludmilei Țoncev. Dar sunt vii amintirile acelor timpuri când o vizitam, îi contemplam lucrările, discutam cu ea, culegeam istorii și note biografice în timp ce ea îmi povestea câte un pic despre viața și creația sa.
Ludmila Țoncev s-a născut, a crescut și s-a format ca artist în Chișinău. A fost înconjurată din fragedă copilărie de o ambianță artistică bogată, aflându-se permanent printre oameni de o cultură înaltă şi un gust estetic rafinat. Tatăl artistei, originar din județul Tulcea, a fost director al Filarmonicii Naţionale şi director al Fondului Artistic.
Între anii 1959 și 1961, Ludmila Țoncev se găsește printre primii elevi ai noii Școli de Arte Plastice „Alexei Șciusev” din Chișinău, ca mai apoi să își continue studiile de pictură la Şcoala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” (1961-1966) din Chișinău. Tânăra talentată mereu depășea limitele programei de studiu. Lucrările sale păreau prea îndrăznețe, originale și nonconformiste, de aceea, deseori, era pusă problema exmatriculării ei pentru „formalism”. Așa-zisul „formalism”, sau pictură necondiționată de maniera realismului socialist, s-a născut din lectura pasională a cărţilor semnate de francezul John Rewald (Impresionismul şi Postimpresionismul) și de criticul italian Lionello Venturi (Pictorii timpului nou şi De la Monet la Lautre), care mai târziu au devenit cărţile de căpătâi ale artistei.
Ludmila Ţoncev s-a format ca personalitate artistică în spiritul anilor ’60. În această perioadă a făcut cunoştinţă cu pictorul Mihai Grecu şi cu pictorița și criticul de artă Ada Zevin. Le-a admirat creația toată viața, fiind influențată profund de acești artiști.
Ludmila Ţoncev s-a axat preponderent pe genurile minore ca peisajul, natura statică și portretul. Peisajul ocupă un rol major în creaţia artistei, cuprinzând vederi din Chișinău, Crimeea și Lituania. Peisajul chișinăuian abundă cantitativ, artista imortalizând emoționant și melancolic străduțele și hudițele vechi ce aparțin timpurilor de mult trecute ale orașului. În procesul de reflectare a subiectului, Ludmila Țoncev deseori doar conturează esențialul, fără a detaliza amănuntele. Pentru ea este important să găsească atmosfera generală istorico-spirituală a motivului ales. Dacă ar fi posibil să adunăm toate peisajele chișinăuiene pictate de Ludmila Țoncev, am contempla un adevărat poem pictural închinat orașului, un poem organic, plin de viață, culoare și diversitate.
Natura statică în general este reprezentarea unor obiecte neînsuflețite, însă artista animă orice obiect cu ajutorul culorilor suculente și al tușelor vibrante, oferindu-i o energie vitală aparte. Ea complică în permanență sarcinile picturale. În naturile statice timpurii, obiectele sunt apropiate de prim-plan și apar vivid, ca valoare intrinsecă a lumii. Aceste tablouri pot prezenta motive variate: florale, fructifere, mixte, combinate cu un fragment de peisaj etc. În buchetele de la începutul anilor ’70 – Liliac și lalele (1971), Crini și maci (1973) – se simt acorduri sonore, energia executării spontane, care exprimă forța vitală a plantelor, acumulând seva pământului și căldura soarelui. Lucrările din ultimele decenii ca Natură statică cu ramură de smochin (1988), Natură statică pe balcon (1991) și Natură statică cu scoică și stea de mare (1993) capătă o rezonanță epică grație contrastului dintre masele coloristice.
Mai puțin numeroase, dar la fel de variate prin mijloacele de expresie plastică sunt portretele. Chipul uman o provoacă să exploreze calitățile personale tipice ale modelului în complex cu semnele etnografice distincte. Reprezentativ în acest sens este ciclul Bulgăroaice de la sudul Moldovei (1971). În portrete, autoarea aplică, cu multă virtuozitate, diverse procedee artistice: prin îmbinările de culori redă propria senzație a atmosferei rustice, iar prin desenul stilizat sugerează expresia feței personajului. Totuși, în portretele pictate de Ludmila Țoncev predomină o notă lirică, sufletistă. Astfel, în Portretul fetei din India (1970), Buchet de toamnă (1972), Învățătoarea de la sat (1976), La mare. Portretul pictoriței A. Zevin (1980) dispoziția omului, condiționată de mediul natural, este redată nu atât prin mimica feței ori prin gesturi, cât prin muzicalitate, prin consonanță cromatică și prin factura tușelor așternute pe pânză.
Pânzele semnate de Ludmila Țoncev se găsesc în colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei, în Galeria Tretiakov și în numeroase colecții private din țară și de peste hotare. Moștenirea postumă a artistei se găsește în colecţia privată a Raisei Cupcea. Universul interior al pictoriței reflectat în creația sa ne dezvăluie o lume expresivă, spirituală, plină de viață și sensibilitate. Acest univers frumos și nestingherit merită să fie descoperit și savurat continuu.
