– Jarmila Horáková, poetă cehă de limbă română –
Scriau. Sau poate că la început nu scriau. Proveneau din țări sărace sau dominate de regimuri opresive. Așa că au emigrat. În Statele Unite, în Marea Britanie, în Franța, în Germania. Iar acolo, au continuat să scrie. Sau de-abia acolo au început. În limba țării de unde veniseră. Limba lor maternă. Până la un moment dat. Când, fie din necesitate, fie din pragmatism, fie din curiozitate, fie din atașament sincer față de țara adoptivă, și, în unele cazuri, nu puține, s-au bucurat de un succes neașteptat. De exemplu, atunci îi cheamă sau i-a chemat Tzvetan Todorov, Emil Cioran, Milan Kundera, Patrik Ouředník, Matei Vișniec, Illja Trojanow sau Corina Oproaie. Iar patriile lor adoptive se numesc Franța, Germania sau Spania. Iar după unii, ar trebui să tragem linie aici. Și să adunăm. Și să evaluăm valoarea sumei. Sau să scădem. Și să constatăm diferența. Dacă există.
Nu ne vom asuma un atare risc, cel puțin nu la acest nivel. Vom încerca refacerea ecuației cu alți parametri, cu alți coeficienți – evităm să spunem ceva de tip „la alt ordin de mărime”, pentu a evita ofensarea potențială a unor autori de alte vârste sau nu atât de cunoscuți precum aceia menționați înainte. Deși poate că ar fi trebuit in/e-vocate (sau e-vitate?) de la bun început de lozinci de tip „Mărimea nu contează, dar se vede, Toți suntem la fel de egali, mai ales unii, Valoarea nu cunoaște vârsta, dar o reflect”și multe alte înțelepciuni de acest fel, ne vom strădui ca trecerea între cele două ape, dacă nu la fel de adânci, cel puțin la fel de tulburi, să fie cât mai lină și să depindă cât mai puțin de factorul notorietății. Pe scurt, aleg să scrie în alte limbi în afara celei materne nu numai Todorov, Cioran sau Ouředník și nu numai în france\ă, engleză, germană sau spaniolă, ci și, de exemplu, poeta bulgară Dimana Ivanova care și-a construit o carieră impresionantă pe baza limbii slovace, autoarea sârbă Jelena Čirić, Alena Jensterle Doležalová, nume important al literaturii slovene contemporane, bosniacul Adin Ljuca și vietnameza Do Thu Trang („-ov á”) și-au ales (în treacăt fie amintit, ca și autorul rândurilor de față) drept mijloc de expresie limba cehă, slovaca l-a făcut celebru și pe Ján Buzássy, apreciata și respectata poetă germană Ute Margaret Saine are cel puțin cinci idiomuri în care se exprimă și scrie cu aceeași ușurință ca și în germana maternă (engleză, franceză, spaniolă etc.) – iar aici ni s-ar putea reproșa întoarcerea la aerul tare al aparentelor înățimi și la forța de atracție a limbilor de circulație universală, iar reproșul ar fi, probabil, justificat, dacă nu am fi forțat divagația cu pricina tocmai ca pretext spre a anunța că Margaret cochetează și ea un pic cu ceha, iar poetul britanic Tom Edward Phillips și-a publicat în 2017 cel mai nou volum de poezii la Sofia, ceea ce încă nu ar fi atât de ciudat, însă trebuie menționat fără echivoc că l-a scris direct în limba bulgară (din care, de altfel, traduce frecvent).
Pe scurt, limbile de mai restrânsă circulație pot deveni și ele atractive pentru autorii străini, iar, uneori, aceștia provin chiar și din țări cu literaturi mult mai poleite și limbi oficiale mult mai răspândite. Uneori. Câteodată. În anumite condiții. Care? Păi, de exemplu, dacă au emigrat în țara respectivă. Nimic nou sub soare. Ivanova s-a mutat în Slovacia de aproape 15 ani (acum a trecut în Anglia, vom vedea dacă își va alege o a treia limbă de expresie), Jensterle, Ljuca și Čirić și-au ales, la rândul lor, Cehia drept patrie adoptivă cu mulți ani în urmă etc., așadar, era de așteptat, logic, normal ca, la un moment dat, să încerce „a gusta din pâinea locului”, așa cum, la vremea și în țările lor de refugiu, au făcut-o și Cioran, Vișniec sau Ouředník. Sau, dacă s-au născut acolo, aparținând unor minorități mai mult sau mai puțin seculare (Buzássy în Slovacia, Trang din nou în Cehia, ca membră a puternicei comunități vietnameze din țară etc.)
Interesant este cazul lui Tom Phillips, care s-a mutat în Bulgaria din cauza Brexit-ului și intenționează să solicite cetățenia acestei țări, din a cărei limbă, așa cum scriam, a tradus și traduce foarte mult – așadar, cu o anumită aproximație, ar putea fi și el încadrat la categoria emigranți. Mai există situații „atipice” precum erudiția autorului, capabil a se mișca la fel de lejer în mai multe limbi străine, dintre care pe unele și le alege drept limbi de expresie artistică – vezi Ute Margaret Saine, sau, pur și simplu, o pasiune adâncă, puternică, subiectivă, adesea greu de explicat a autorului pentru o limbă diferită de aceea maternă. Este și cazul Jarmilei Horáková, filolog și traducător ceh din română și polonă, personalitate care, după știința noastră, este prima dintre autorii din țara sa care au atins performanța de a scrie un ciclu de poezii direct în limba română. (Tentative mai avuseseră loc și înainte, își încercase condeiul poetic în limba română în urmă cu vreo trei-patru ani inclusiv Alžběta Stančáková, astăzi una dintre cele mai titrate tinere poete din țara sa, dar, spre deosebire de Jarmila, nu a perseverat în aceste încercări). Horáková este absolventă de Românistică și Polonistică la Facultatea de Științe Umaniste („Filozofick á”) din cadrul Universității Caroline pragheze și, înainte de a trece la creație literară în limba română, și-a exersat condeiul pe traduceri, printre autorii tălmăciți de ea din română în cehă numărându-se, de exemplu, Varujan Vosganian, Svetlana Cârstean, Ovidiu Nimigean, Florin Lăzărescu etc. Predă de câțiva ani la Catedra de Studii Sud-Est Europene din cadrul facultății pe care a absolvit-o și din 2016 este conducătorul specializării Studii Românești.
A vizitat adesea România, a participat la numeroase conferințe, simpozioane, cursuri de specializare etc. legate de românistică și, ceea ce nu este de neglijat, are un doctorat în literatură română. S-ar putea argumenta, așadar, că Jarmila Horáková are destule contacte cu România și limba română care ar putea explica decizia sa de a încerca să și scrie – și mai ales poezie – în această limbă. Argumentul este valabil până la un punct: numeroși alți româniști cehi sau slovaci, dintre care unii i-au fost profesori autoarei la care ne referim aici, au ajuns la performanțe de admirat și de invidiat în ceea ce privește studiul limbii, literaturii și al culturii române și cercetările legate de acestea, dar nu au cochetat niciodată cu ideea de a utiliza româna drept limbă de expresie artistică. Impulsul principal trebuie căutat, așadar, în adâcurile sufletești și intelectuale ale ființei Jarmilei, în nevoia ei de a se exprima nu numai ca om de știință, ci și ca scriitor și, last but not least, în dragostea sa pentru limba română și România. De altfel, se poate remarca faptul că România și românii reprezintă o sursă de inspirație destul de solidă pentru poezia Horákovei, unele dintre texte având drept tematică directă sau indirectă diverse aspecte legate de țara și cultura noastră (ca element de pitoresc, „personajele principale” ale unuia dintre poeme sunt î și â), dar și inspirată de anii de facultate, și ei puternic impregnați, desigur, de aspecte mai mult sau mai puțin științifice sau cazuale legate de domeniul de studiu (vezi jocul de cuvinte inteligent și amuzant construit între un boboc de fată și o fată care dă la boboci etc.)
Recunoaștem că descoperirea în Jarmila Horáková a unei potențiale poete de limbă română ne-a surpsins un pic și că la început nu am luat-o prea în serios, Dar, după studierea în detaliu a manuscrisului, nu avem încotro, trebuie să recunoaștem – și suntem fericiți să o putem face: da, astăzi există o poetă cehoaică de limbă română. Ea a confirmat atât ca românist, cât și ca scriitor și merită luată în serios. Horáková și poezia ei reprezintă dovezi indubitabile ale magnetismului și puterii de atracție ale limbii române pentru autorii străini.
