Vestea că Ion Creangă, șeful Direcției juridice a Parlamentului Republicii Moldova, lucra pentru ruși m‑a făcut să mă întreb iar: oare ce alte argumente ne mai trebuie ca să adoptăm legea lustrației?
Dacă ar fi fost adoptată legea lustrației, un om ca Ion Creangă nu ar fi putut niciodată să dețină o funcție atât de importantă în Parlament și, respectiv, nu ar fi putut să vândă secrete de stat.
De când comuniștii și socialiștii au pierdut alegerile și la putere au venit ai noștri, am trimis mai multe scrisori Parlamentului, atât în nume personal, cât și împreună cu ceilalți membri ai Consiliului Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, în care ceream să fie votată legea privind deconspirarea dosarelor securității, dar, după cum prea bine se știe, acest lucru nu s‑a întâmplat. Ba, mai mult decât atât, nu am primit niciun răspuns. Am avut mereu impresia că scrisorile alea ale noastre erau niște strigăte în deșert, pe care nu le‑a auzit nimeni, pentru că nimeni nu ne‑a luat în serios. Nimănui nu i s‑a părut important să legifereze o asemenea inițiativă.
Într‑o zi, m‑am întâlnit la teatru cu un scriitor devenit deputat din partea partidului de guvernământ și l‑am întrebat de ce nu elaborează proiectul acestei legi. Mi‑a răspuns cu vocale și consoane că această lege i se pare depășită. Nu mai e actuală. Ea putea fi adoptată la începutul anilor nouăzeci, când societatea noastră colcăia de kaghebiști și turnători, dar nu acum, când vremurile s‑au schimbat. Apoi a adăugat: toate dosarele noastre au fost transferate la Tiraspol și la Moscova, ce să deconspirăm? Nu i‑am dat dreptate. Nu cred că SIS‑ul a rămas fără dosarele colaboratorilor săi, căci, știm prea bine, până nu demult, Securitatea moldovenească se subordona direct sau indirect FSB‑ului. Deci, care ar fi fost interesul ei să rămână fără această uriașă armată de turnători și de vânzători de Patrie? Cu cine ar mai fi lucrat atunci?
Eu cred că FSB‑ul a moștenit de la fostul KGB vasta rețea de delatori. Denunțătorii din perioada sovietică au continuat să muncească (și mai continuă și azi) în sudoarea frunții și după destrămarea Uniunii Sovietice, surpând din interior noul stat apărut pe hartă. Fiind infiltrați peste tot, în conducerea armatei, a Parlamentului, a Guvernului, ei au fost cei care i‑au ajutat pe ruși să ne înfrângă în războiul ruso‑moldovenesc din 1992, vânzând secrete militare. Ei au deturnat și au distrus mișcarea unionistă, prin fel de fel de acțiuni absurde și penibile. Plasându‑se în fruntea ei (și nu e vorba numai de Iurie Roșca), au transformat‑o într‑o mișcare demagogică, faptele contrazicând și ridiculizând vorbele și ideile. După acapararea Frontului Popular de către Iurie Roșca și ciracii săi, adevărații unioniști s‑au retras din această organizație, continuând lupta pe cont propriu.
Kaghebiștii n‑au dispărut după dizolvarea KGB‑ului, iar racolările nu au încetat odată cu obținerea independenței. FSB‑ul a continuat să facă angajări în toți acești ani, iar unul dintre ei e Ion Creangă, după părerea mea, o conservă reactivată, el fiind, probabil, sedus de sirenele KGB‑ului încă din perioada sovietică. După 1992 încoace, nu a încetat nicio clipă să lucreze pentru FSB, îndeplinind alte misiuni, iar după 24 februarie 2022, din ce în ce mai sofisticate.
Până să aflu cum îl cheamă (am aflat cu ocazia arestării sale) l‑am întâlnit de nenumărate ori la întâlnirile unioniștilor. La care veneau mereu și oameni pe care nu‑i cunoșteam – oameni care nu spuneau nimic și doar ascultau, niște oameni foarte ciudați. L‑am văzut chiar și la una dintre lansările revistei noastre, „Timpul din România”, și m‑am întrebat: oare ce‑l face să se intereseze de publicația noastră, unionismul sau altceva? Acum știu că nu unionismul. Omul se afla la muncă. La cel de‑al doilea job al său. Era în misiune. Oare chiar revista noastră să fie atât de importantă încât să intre în vizorul FSB‑ului? Posibil, dar cea mai importantă misiune pe care i‑a încredințat‑o FSB‑ul a fost să vândă secrete de stat, la care această cârtiță avea acces.
Mă întreb: oare câți alți șobolani de tipul lui Ion Creangă sau Iurie Roșca mai activează nestingheriți în structurile statului, în instituții mass‑media cu finanțare europeană, în fruntea unor organizații civice importante sau a unor partide politice și când vor fi demascați?
După recentul scandal izbucnit în jurul lui Ion Creangă (ce păcat că poartă același nume ca marele nostru scriitor), eu cred că ar trebui să adoptăm în regim de urgență legea lustrației. Pentru a nu avea și alte surprize. Poate chiar și mai mari. După Ion Creangă, normal, urmează Mihai Eminescu.
Riscăm să rămânem fără clasici.
