Hai să‑ți arăt ceva

Mi s‑au șters din memorie norii și valurile,

doar tu ai putea să‑mi spui

ce culoare aveau rochiile noastre

lăsate pe nisip,

doar de la tine aș putea afla

cum te‑ai hotărât

să înotăm până la salcia prăvălită

chiar dacă eu înotam prost

apoi să ieșim pe mal

acolo unde nu ne putea vedea nimeni

hai să‑ți arăt ceva

atât mi‑ai zis

mă uitam la tine și nu te recunoșteam –

îmi păreai o copilă bronzată

râzând cu gura până la urechi,

mă născusei la sute de kilometri depărtare,

iar acum alergai pe malul priporos

alergai spre casa ta părintească,

singura ce rămăsese din satul tău

dispărut sub apă

scufundat în rezervorul hidrocentralei,

alergam pe o cărare numai de tine știută

printr‑o pădure cu ferigi preistorice,

îți vedeam tălpile,

scânteiau în fața mea,

parcă ne jucam de‑a prinselea

doar noi două

în costume de baie

pe malul Nistrului,

sărind peste trunchiuri putrede

peste rădăcini groase de plopi, nu te opri

îmi spuneai

mai repede mai repede vezi gardul?

vezi acoperișul?

copacii se răreau,

pădurea dădea într‑o grădină cu porumb și floarea‑soarelui, volbura se încolăcise pe șipci,

cărarea ne‑a dus la casa ta,

nu știam la ce oră am intrat și când am ieșit,

am uitat cum o chema pe femeia ce trăia acolo singură ridicându‑și brațele

cum ați ajuns aici?

arătându‑ne camerele goale

dându‑ne la despărțire

turte coapte pe vatră,

nu mai țin minte cum ne‑am întors pe plajă,

cum ne‑am îmbrăcat în rochii și ce culoare aveau,

nu mai am pe cine întreba dacă lăstunii

săpau cuiburi în malul abrupt

ori zburau ca săgețile deasupra apei,

dacă soarele urca sau începea să coboare,

dacă te mai duci în locul acela

fără mine, uneori, mamă.

Miere sălbatică

Lutul îl luai

din dealul înalt

de după care răsare soarele,

stuful îl aduceai din balta unde soarele

apune, paie aduceai de pe miriște, apă de la fântână,

chirpicii se uscau, pereții se ridicau,

într‑o vară îți făceai casă și te mutai în ea,

copiii iernau pe cuptor,

unii aveau gâlci,

le băgai degetul în gât și le spărgeai,

altora le creșteau aripi de înger

și își luau zborul

împreună cu păsările călătoare,

apoi se auzeau goarnele,

plecai la război tânăr,

te întorceai cărunt

cu schije în tot corpul,

te odihneai o noapte

de fapt nu închideai un ochi

stăteai treaz

așteptând să răsară soarele de după deal

te stropeai cu apă rece

luai sapa

răscoleai pământul

puneai ceapă și usturoi

fasole și cartofi,

aveai pământ bun în grădină

orice sămânță încolțea

orice pom rodea,

nepoților le arătai acoperișul de stuf

albine zumzăiau în prăsadul de la colțul casei,

zburau de la flori până la marginea acoperișului

așa încărcate cu saci galbeni

se vârau în găurile tulpinilor

de stuf,

cuibul lor se vedea în acoperișul șubrezit,

veniți să gustați

miere sălbatică

strigai bucuros,

mierea lucea pe buzele lacome

mierea curgea de pe casă

mierea sălbatică

se prelingea peste un geam mic

prin care te uitai și nu mai vedeai pe nimeni înăuntru

nici în odaie nici în tindă nici după cuptor nu era nimeni

oamenii și umbrele lor au plecat

șoarecii și puii lor au fugit

păianjenii s‑au uscat

agățați de pânzele lor,

mierea picura din streașina de stuf

parcă ploua cu miere,

acolo unde cădeau stropii dulci

ieșeau din pământ

flori sticloase flori străvezii,

pe fiecare floare se legănau

bufnițe adormite.

Călugărul nu e călugăr

Aerul nu mai e aer,

doar unde și unde

găsești aerul acela de la începuturi

limpede ușor de respirat,

ochiul nu mai e ochi

ci un geam acoperit cu folie de polietilenă,

zăpada nu mai e zăpadă

ploaia nu mai e ploaie

fulgerul nu mai e fulger

ci descărcare electrică

nebăgată în seamă

necântată în poeme,

câmpul nu mai e câmp

hățișul nu e hățiș,

nu mai există în lume un loc

unde n‑a călcat picior de om

și unde n‑au zburat printre crengi

săgeți otrăvite,

iarba nu mai e iarbă,

imașul nu e imaș,

nu poți merge fără să te împiedici de cabluri

de peturi și furtunuri,

vinul nu mai e vin,

laptele nu mai e lapte,

brânza nu mai e brânză ci produs

pe bază de uleiuri vegetale,

câinele nu mai e câine

ci animal de companie,

pictura nu mai e pictură ci design,

tu faci design eu fac design

ei ele fac design,

cuvântul nu mai e cuvânt,

gura nu mai e gură ci botox,

lemnul sfânt nu e lemn sfânt,

călugărul nu e călugăr,

mai degrabă blogger

sau influencer,

dragostea nu mai e dragoste ci relație,

spațiul nu e spațiu,

Luna nu e Lună,

cât m‑am rugat să explodeze racheta

lui Elon Musk

și slavă Domnului, a explodat.

O iau în brațe

Am fost la piața Tiraspol,

la cea de pe Independenței

și la Flacăra,

trecut‑am și pe la talcioc,

văzut‑am lume vânzându‑și lingurile de aluminiu,

eu însă căutam altceva

și‑am mers pe Ismail, pe Tighina

și în Piața Centrală am găsit‑o

ușoară și albă –

sintepon siliconizat în husă de bumbac –

nerăbdătoare am luat‑o în brațe,

mi‑am îngropat fața în ea

zicându‑mi „asta e plapuma mea”,

dar m‑am mințit, firește, în fiecare zi mă mint,

chiar prin somn mă mint că asta e plapuma mea,

de fapt undeva mă așteaptă

una pufoasă și caldă,

neagră și adevărată

plapuma mea de pământ.

Nu te vede nimeni la ora asta

La kilometrul zero

nu stai mult să nu dai de bănuit,

se crapă de ziuă în centrul bucureștiului,

pe peretele universității albește iconița

ovală îți pleci capul atingi peretele cu fruntea

nu stai mult să nu dai de bănuit,

picioarele te duc singure la vale

abia în cișmigiu te oprești pe o bancă,

simți că aici toți stau de veghe,

copacii își fac rugăciunea de dimineață

boschetarii își eliberează trupul de plantele agățătoare

cei mai importanți scriitori se uită la tine cu ochi de

bronz,

te ferești de privirea lor încremenită

citind anunțuri lipite pe stâlpi:

„pierdut bichon talie mică alb‑crem”,

„pierdut pitbull”, „pierdut metis de ciobănesc mioritic cu terrier,

mascul, cu zgardă maron antipurici”,

poți să rămâi aici până se deschide mcdonald’s‑ul,

lebedele își răsucesc albele

gâturi în cușca lor,

nu te vede nimeni la ora asta

cum apleci spre nas o creangă de prun

înflorită la sfârșitul lui octombrie.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

totul de la început

odată cu anii te părăsește și muzaspunea tata cu acel surâs al bărbatuluicare a acceptat încă o înfrângere în zadar căutam în ochii luistrălucirea cu

Noutăți
Adrian Niță

Totul este înțelegere

A susține că totul este înțelegere înseamnă, în primul rând, a susține că pas (cosmos, univers, lume, în limba greacă) este înțelegere: lumea noastră este

Noutăți
Leo Butnaru

Parastasul și nenorocirile

Există epoci în care gesturile își pierd conținutul și rămân doar ritualuri – iar ritualurile, golite de sens, tind să se înmulțească. Nu pentru că

Noutăți
Mihail Vakulovski

Patrimoniu

Așa cum Simone de Beauvoir are grijă de mama sa înainte să moară și descrie toată perioada aceea într-un roman autobiografic, O moarte foarte ușoară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *