Atunci când spui, când ceri și când faci
ceva pentru oamenii tăi apropiați…
Atunci când în satul tău este o gunoiște,
dar lipsesc parcul și librăria, în schimb aco‑
lo sunt oameni inimoși care vor și pot să re‑
pare situația, iar tu povestești cum au reușit
asta împreună…
Asta este jurnalismul comunitar.
Atunci când despre localitatea lor unii
oameni fac o istorie a satului, iar alții – mai
tineri – fac mai multe stories ca să rămână și
amintiri scrise, și amintiri virtuale.
Atunci când mărul, cartoful, pruna,
bostanul, mierea, căpșunele, nucul, cireșe‑
le, vărzările, gutuile, prosopul, mărțișorul
nu sunt doar fructe și legume, produse agri‑
cole și bucate, tradiții și obiecte dragi, ci fes‑
tivaluri.
Festivalul Mărului, Festivalul Cartofu‑
lui, Festivalul Prunei, Festivalul Bostanului,
Festivalul Mierii, Festivalul Căpșunei, Festi‑
valul „Frunza Nucului”, Festivalul Cireșelor
și Vărzărilor, Festivalul „Galbenă Gutuie”,
Festivalul iProsop, Festivalul „Mărțișor”.
Și despre toate astea se poate povesti în
fotografii savuroase și în texte pentru toate
gusturile.
Asta este jurnalismul comunitar.
Probleme comunitare, specific local, lo‑
curi de vizitat, bucate nemaiîntâlnite, iniți‑
ative locale.
Claca, flashmobul, biblioteca mobilă,
plantarea copacilor.
Mai bine de bine decât deloc.
Și despre asta este jurnalismul comunitar.
Aici, să povestești deja înseamnă să faci
ceva.
Vă mai amintiți oare povestea despre hai‑
nele cele noi ale împăratului?
Acolo curtenii, în ajunul unei sărbători
– să zicem, în ajunul unui festival –, i‑au pus
haine noi împăratului aflat în fața oglinzii.
Iar hainele nu erau haine, erau nimic, erau
aer. Și i‑au explicat atunci curtenii împăra‑
tului: „Hainele sunt ușoare ca pânza de pă‑
ianjen, iar când le îmbraci nici nu le simți,
și tocmai asta e frumusețea”.
Și nimeni dintre localnici nu voia să
spună ce a văzut atunci când împăratul a ie‑
șit gol în stradă. Fiindcă toți se temeau de
gura lumii.
Iar sfârșitul istoriei îl știți, probabil. Un
copil a strigat deodată: „Împăratul e dez‑
brăcat!” Și imediat toată lumea a strigat: „E
dezbrăcat!”
Este o poveste despre curaj. Și despre ne‑
voia de a spune adevărul, de a arăta o pro‑
blemă.
Să dai voce oamenilor care tac și își văd
de treabă.
Despre oameni reali, despre probleme
adevărate.
Și despre asta e jurnalismul comunitar.
Și nu‑i nevoie numaidecât să salvezi toa‑
tă omenirea sau să‑ți faci treabă în toată lu‑
mea mare. Și nici măcar să apuci cu mâi‑
nile stele de pe cer. E de ajuns să salvezi o
stea‑de‑mare, ajunsă pe mal, ca în povestea
aceea, tot cu un copil.
O știți și pe asta?
E parabola cu un copil care tot arunca
înapoi în apă stele‑de‑mare, pe care valuri‑
le le scoteau pe nisip. Și erau acolo, pe mal,
mii și mii, poate milioane de stele‑de‑mare,
parcă mai multe ca pe cerul care anunța ve‑
nirea nopții. Un trecător l‑a întrebat atunci
pe copil: „Oare nu‑i mai bine să le lași aici
până mâine, când apele vor fi mai mari și le
vor lua înapoi în mare? Nu vezi că sunt foar‑
te‑foarte multe aici?”
Și atunci copilul i‑a spus, fără să se
oprească din munca lui, că până mâi‑
ne este atâta și atâta timp. Și ceea ce face
înseamnă foarte mult pentru această
stea‑de‑mare, pe care tocmai a aruncat‑o
înapoi în apă. Și trecătorul a început să‑l
ajute. A aruncat în valuri o stea‑de‑ma‑
re, apoi încă una. Și până la miezul nopții
plaja era plină – vă dați seama, nu cu ste‑
le‑de‑mare, dar cu săteni care îi ajutau pe
copil și pe trecător. Până să răsară soare‑
le, toată munca era făcută. Malul era cu‑
rățat, ființele vii – salvate, iar oamenii –
bucuroși.
Și despre asta este jurnalismul comuni‑
tar. Despre locul și despre localitatea în care
puterea crește unde sunt mai mulți.
Când este nevoie doar ca cineva să în‑
ceapă un lucru bun și să‑i inspire la fapte
și pe alții.
Atunci când spui, când ceri și când faci
ceva pentru cei apropiați…
Asta este jurnalismul comunitar.
Iar următoarea poveste – una din viața
reală – ne poate avea ca eroi pe fiecare din‑
tre noi.
