Fețe multe
Îngâmfate,
Palide,
Obosite,
Două mâini,
Care țin fața
Să nu cadă în Întuneric…
Fețe multe,
Mâini puține…
Îți vei duce orgoliul în spate
Într‑o clipă,
Casele au înnegrit precum crengile uscate,
Au ruginit case, s‑au încuiat uși.
Cineva a rămas în vânt
Cu el în gând…
Mi‑ai cerut să plec
Pe așa o vijelie,
Eu am rămas.
Apoi,
Pașii mei s‑au pierdut…
-Te‑a durut?
-Ți‑a păsat, m‑ai căutat?
Dacă aș afla că ai făcut‑o,
Nimic nu ar schimba.
Nu mai intru în casa mea,
A rămas doar cenușă din ea!
Duhul meu ascultă, vede, aude…
Și… oh, oh,
Cu ce viteză trece pe lângă tine,
E vânt, frig, iarnă,
În aprilie, nu‑i primăvară
Și văd că nu te potolești!
Tot ce ți‑a rămas este indiferența…
Care trece granița,
Îți știu dorința,
Nu îmi vei vedea umilința,
Ci credința
În VICTORIE.
