Un rău antic, în bârlogul său, tulburat a fost iară,
Miop a privit animalul spre răsărit.
Precum o fiară feroce, barbară.
În mijloc de iarnă, ursul greoi s‑a trezit.
Tot așa pe voi – iar − în cruciadă v‑au ridicat.
Cruci în grabă vopsite abundă cât zarea.
Ce căutați voi acolo unde nimeni nu v‑a chemat?
Ce veți răspunde viitoarelor văduve oare?
Ascultă, soldat! Nu pleca să ucizi, nu pleca niciodată.
Vei fi‑n sânge murat, îți vei mușca sadic din coate.
Ți‑or înfige în spate țărușul‑răsplată
Pentru toți cei uciși, pentru școlile praf, orfelinate.
Și‑n țara ta școlile mai golite‑or rămâne, bătrâne,
Ai semănat moarte prin lume, de‑acasă‑ai lipsit,
Iar soața ta, în anii ei tineri,
Copii n‑a zămislit.
Cruce de cavaler ți‑ai dori?… Asta‑i marea ta tângă?!
O cruce ai, lângă Volga, și‑o groapă: lutul așteaptă să cadă.
Te‑a păzi Dumnezeu?… Dar ce dă Domnul porcii mănâncă!
Cruci, gropi și cruci – asta e cruciada!
Dar cruciadele voastre junghere sunt, bifurcate,
Minciună e totul: feroce‑ați pornit la război.
Cripta lui Crist? Oasele-i zac unde‑n veci au zăcut, toate.
Falși cruciați, voi cruce n‑aveți peste voi!
Au trecut secole precum ninsorile, altele vin,
Dar mama prostiei gravidă e întru vecie.
Veți fi izgoniți, capturați, cu ochii deschiși îmbrânciți în pământ!
Nu‑ți va fi confortabil, soldat, în străină câmpie.
Și‑n țara ta școlile mai golite‑or rămâne, bătrâne,
Ai semănat moarte prin lume, de‑acasă‑ai lipsit,
Iar soața ta, în anii ei tineri,
Copii n‑a zămislit.
În zadar mai calci spice și iarbă pe‑o țarină ce nu‑i a ta,
Curând cineva dintre voi va fi doar un veșted tufiș.
În grabă înfipte, crucile voastre în ierbi vor cădea
Și‑a veni și odihna, dar ție‑ți va fi je m‑en fiche.
Ați lăsat tot: prieteni, familii, iubite
Nu pentru guri flămânde de prunci orfani de pe‑acum.
Nu e nevoie de crucile voastre de fier, topite,
Dar asta‑i averea ce le‑o veți da pentru drum.
Întoarce‑te înapoi, tată al unui copil, fiu ce ești unei mame!
Un soldat ucis nu‑i nimic altceva: doar un mort!
Dacă viu vei scăpa, celor mii de morminte jilave
Ce le vei spune, de ce ai venit, cu ce rost?!
Și‑n țara ta școlile mai golite‑or rămâne, bătrâne,
Ai semănat moarte prin lume, de‑acasă‑ai lipsit,
Iar soața ta, în anii ei tineri,
Copii n‑a zămislit.
Iar soața ta, în anii ei tineri,
Copii n‑a zămislit.
Întoarce‑te înapoi, tată al unui copil, fiu ce ești unei mame!
Un soldat ucis nu‑i nimic altceva: doar un mort!
Dacă viu vei scăpa, celor mii de morminte jilave
Ce le vei spune, de ce ai venit, cu ce rost?!
(Cântec compus și interpretat de Vladimir Vîsoțki în noiembrie 1976 Traducere din rusă de Eugenia Bulat)
