Taina ființei poetului Eugen Cioclea
Ceea ce surprinde în primul rând la Eugen Cioclea, unul din deosebiţii poeţi ai timpului nostru, este ceea ce constituie „hiper originalul, vitalitatea ca viziune şi expresie” (Eugen Lungu) sau, cum afirmă Emilian Galaicu-Păun, „astăzi Eugen Cioclea ilustrează exemplar destinul albatrosului lui Baudelaire, noi am mai adăuga, este poetul egal cu El însuşi…”
Poezia lui Eugen Cioclea conţine o întreagă strategie a echilibrului pierdut şi recucerit, o punere în suspensie a certitudinilor, pentru ca ele să fie mereu recâştigate şi împrospătate. Gustul nonconformismului şi celelalte sigle ale acestui poet atipic ne pot deruta, abătându-ne atenţia de la scopul real al poeziei sale, iată de ce, am inclus şi două capitole ce ne spun adevăruri confirmate în studii, recenzii, cronici literare, eseuri, dar şi mărturisiri despre fiinţa poetului Eugen Cioclea.
De altfel, în tactica poetului intră aproape mereu această trimitere spre piste enigmatice, metoda inducerii în „eroare”, abaterea sistematică a atenţiei, urmărind tocmai să ascută atenţia şi este un examen la care poetul Eugen Cioclea îşi supune mereu cititorii, dar şi criticii literari, spre a şi-i păstra mereu cu mintea trează şi întreagă. Derutându-i, îi obligă să-l citească cu mai multe perechi de ochi, cu luciditate sporită. Adesea lucrurile importante trec, aşa ca în viaţă, neobservate, ele se strecoară pe lângă noi ca un Bocet senin sau ca personajele ridicole din poemul „Prinderea câinelui roşcat”, de la care noi, oamenii cu simţul măsurii, al eficienţei şi bine înfipţi cu picioarele în pământ, ne întoarcem, stânjeniţi, ochii. Însă, tocmai aceste înfăţişări verosimile ale lucrurilor importante stau în atenţia poetului, atrag privirea lui iscoditoare şi asupra lor. Întotdeauna, el ne-a chemat să stăruim pedalând (menţiunea lui Em. Galaicu-Păun) împreună sau alături de el, către o ţinută mereu neliniştitoare.
Vitalie Răileanu
Eugen Cioclea, Fragment de jurnal
Literatura bună este făcută de o plebe nebună.
*
Sufletul meu n-are o geografie precisă, de altfel, și spiritul național.
*
De ce îs așa și nu altul. Semn de-ntrebare. Posibil de-aceea.
*
Mă născociseră porțile mării (fir-ar să fie) pe mine.
*
Am o părere,
deși nimic nu este mai indiferent celorlalți,
decât părerea mea.
*
S-a petrecut un nimic
și asist
la propria-nmormântare.
*
Lumea mea nu trebuie inventată,
ea este în jurul nostru
și de aceea îs obligat
să-i spun
pe nume chiar.
*
Vreau să vâjâi prin poezie ca o tornadă.
*
Tu mergi prin metapoemul acesta, pui piciorul pe i și treci peste și care nu te mai ajută la nici o idee, prin care ne mișcăm într-un fel.
*
Pentru mine nu se întâmplă în timp nimic neprevăzut.
*
Am scăpat de iubire. Acum numai ura mi-a mai rămas.
*
Vor fi oameni pentru a se autolocui (cum îmi convine).
Îmi schimb eul (cînd vreau!)
și după-un program
special,
dar unde e vremea
cînd o să-mi schimb eul (cum îmi convine)
după un program
special.
*
Marea taină o ducem din viață cu noi.
Trăiesc c-o ființă necunosccută.
Locuiesc în ființa necunoscută.
și mi-i dor de dorința copilăriei
cînd nu-nțelegeam
cine sînt.
*
Timpul radiază suprafața ființei
m-am săturat de tot,
ce-am înțeles?
*
Inconștientul meu se pleoștește
încetul cu-ncetul.
*
Descompun nimicul urgent
în nimic.
*
Facem o operație inteligentă (mai multe)
lupta dintre schizofreni
n-am timp de demonstrație
când trebuie
s-acționez.
*
Metafilosofia este amestecătura tuturor formelor
de logică existente sau virtuale.
*
Incomprehensibilitatea spectacolului
a început (ipotetică)
cam demult.
*
Veșnic în căutarea
poporului
meu.
*
Sînt veșnic în căutarea poporului meu.
impotența pornește de la vedere
groapa de timp care are anumite
intensități.
*
Locuiesc într-o groapă de timp
cu-ale mele toate neclare
intensități
și-s veșnic în căutarea
poporului
meu.
*
În câtă mizerie celebră este în gesturile
în zilele noastre.
*
Metapoetul nu-i generos.
*
Nu contați pe mine (Dumnezeu și Ratatul).
*
Despre mine nu poți spune nimic.
*
Nu nenorocirea, ci norocul nerușinat.
*
Dușmanul este mai necesar pentru mine
Ca un prieten.
*
Uluirea este minunea minunilor.
*
A fi nu este o chestie serioasă, e un fenomen serios.
*
Insolubil este aici.
*
Așadar am nevoie de…
*
Sînt sclavul cărții acesteia.
*
Metafora trebuie desenată (coerență).
*
Poezia – ploile răzlețe.
*
Vidul este conștiința însăși.
*
Sau poate chiar existența
nu este o chestie
serioasă.
*
Cine a spus
că adevărata poezie
n-are nimic comun
cu poezia.
*
Trăiesc printre niște martori suspecți.
*
Fondul insatisfacției
e fatum-ul nostru.
Sînt steril
lucit cu atâtea
senzații.
*
Nu pot să mai scriu.
Ceva îmi încurcă cuvintele.
*
Nu pot să scriu
chiar nimic,
ceva îmi încurcă
cuvintele.
*
Mă mint
în singurătate
cu metapoemele acestea.
*
Scriu ca un sceptic
rîndurile care nu mă mai miră
Dar care e rugăciunea
originală?
*
Eul meu face ravagii
doar pentru mine
(despre criminali).
*
Sînt ca un monstru-n
singurătate.
*
Am izbit să scriu cartea aceasta
cu o bucurie
răutăcioasă.
*
Aș vrea să inventez o religie folositoare
De cuvinte-pumnal.
*
Uneori am impresia
că înțeleg totul.
*
Proaspete că numai pretins-a
luciditate
face din mine licheaua
neprevăzută
de voi.
*
Mă răzbun pe nașterea mea.
