Eu cred că scriitorul e un om care are o pasiune

Cum încercați să‑i intrigați pe cititori să vă citească romanele?
Eu nu caut neapărat să intrig. Caut să pot să transmit ceea ce am eu de transmis. Iar dacă găsesc un cititor, doi, trei, zece sau mai mulți care intră în dialogul acesta cu mine, care se simt aproape de ceea ce scriu, mă simt mulțumit. În momentul în care citesc o carte, pentru mine e o mare bucurie. Așa că nu‑mi doresc decât să comunicăm. Eu să scriu, cititorii să citească și, dacă simt nevoia, desigur, să discutăm pe urmă. Iată, tot ce mi‑aș putea dori de la literatură și de la întâlnirea cu cititorii.
Credeți că pentru a scrie un scriitor ar trebui să se retragă într‑un turn de fildeș?
Nu cred că scriitorul ar trebui să se retragă vreodată într‑un turn de fildeș. Cred că scriitorul e un om care are o pasiune. Oamenii care au o pasiune sunt toți cei pe care îi vedem în fața noastră. Nu știm de
multe ori ce pasiuni au cititorii, dar scriitorul e un pic mai avantajat, pentru că pasiunea lui se duce către oameni. El reușește să se întâlnească, undeva, prin cărțile lui, cu oamenii. Sunt alți oameni foarte talentați care merg înspre pasiuni mult mai solitare. Dar aceasta nu înseamnă că trebue să ne închidem într‑un turn de fildeș. Noi suntem împreună cu toții, trăim într‑o societate, trebue să comunicăm și comunicăm așa cum știm, arătându‑ne pe noi înșine celorlalți, mai mult sau mai puțin, cum simte fiecare nevoia.
Care e cea mai bună carte a dumneavoastră?
Pentru mine, cărțile din spate sunt întodeauna nereușite. Nu știu dacă înainte va fi cea mai reușită carte, dar știu cu siguranță că trebuie să fie o carte mai reușită decât celelalte, pentru că eu nu mă pot apropia
de cărțile mele scrise. Odată ce le‑am scris, cumva s‑au pierdut. Ele mă interesează enorm în perioada când le scriu.
Nu reveniți la motivele pe care le‑ați abordat în celelalte cărți?
Bine, revin cu siguranță. Dar știți de ce? Tot dintr‑un soi de egoism. Pentru că simt că am lucruri mai inteligente de spus atunci când revin și îmi doresc foarte mult să fac aceasta. E o demonstrație a ceea ce
v‑am spus anterior, să nu rămână cititorul cu imaginea pe care i‑am oferit‑o la o primă ediție, cred că pot mai mult decât am putut atunci. Și în asemenea situații revin pentru a repara anumite greșeli sau, pur și simplu, pentru a spune mai mult decât am putut să spun cu ani în urmă.
Ce este inspirația pentru dumneavoastră?
E foarte grea întrebarea aceasta, pentru că nu cred că are un răspuns extrem de simplu. Pe de o parte, forțez lucrurile, pentru că până în momentul în care apare o idee, o temă care te domină și pe care vrei s‑o transmiți mai departe, este o perioadă foarte lungă de acumulare. Acumulezi foarte multe idei, personaje, situații și așa mai departe și vine un moment când acumularea aceasta să se adune într‑o carte. Iată, acel moment îl forțez, pentru că altfel aș sta și aș acumula încontinuu și trebuie să vină un moment în
care te așezi și îți propui să scrii pur și simplu. Nu reușești din prima, nu reușești nici a doua oară, nici a treia oară, dar în timp, ceea ce pare la început o obligație că te‑ai forțat devine o natură și poți să scrii acea carte.
La ce lucrați în prezent?
La o carte despre copilăria mea.

Andrei Viziru