În fiecare an, în fața casei bunicilor mei de la Telenești, o familie de cocostârci își făcea cuib în vârful unui stâlp de electricitate. Într‑o lume ce părea desprinsă din Păsările tinereții noastre, cocostârcii punctau anotimpurile sufletelor noastre. Atunci când ne vorbea despre cocostârci, bunicul Ștefan părea un căpitan de vapor de cursă lungă, ce ținea un jurnal de bord în care consemna tot ce era legat de aceste păsări grațioase. Stâlpul din fața casei era ca un far ce‑l ghida prin apele zbuciumate ale cotidianului. Când a ars cuibul cocostârcilor, am alergat cu toții să‑i salvăm din văpaia flăcărilor. Cu toții am plâns când cocostârcul olog nu a mai putut să zboare cu ceilalți pui în țările calde.
Zborul, revenirea la baștină și traiectoria artistică a sculptorului Dumitru Verdianu, care a pășit cu încredere în cel de‑al șaptelea deceniu, m‑au determinat să scriu acest text. Și poate că ați ghicit deja – păsările sunt un motiv central și recurent în creația sculptorului. Școlit la Chișinău, Sankt‑Petersburg și Viena (în clasa lui Michelangelo Pistoletto, unul dintre reprezentanții de vază ai curentului Arte Povera), Dumitru Verdianu este un veritabil „cetățean al lumii”. Creațiile sculptorului basarabean au fost prezente în peste 200 de expoziții și au cucerit scena artistică internațională. La ceas aniversar, publicul este invitat la baștina sculptorului, în lunca Prutului, la Ungheni, pentru a descoperi expoziția din incinta Muzeului de Istorie și Etnografie. Crizanteme oacheșe în vaze de lut delimitează spațiul dintre sculpturi, aidoma unui pod de flori. O scenografie desăvârșită, în care sunt prezentate lucrări vechi și mai recente. Pentru a‑și apropria spațiul și a oferi expoziției o viziune de ansamblu, cu un fir narativ neîntrerupt, Dumitru Verdianu a dormit înainte de vernisaj chiar în muzeu! Într‑un colț, câteva nuci, pere și gutui puse cu grijă pe un butoi mângâiat de vreme ne reamintesc că a venit timpul să numărăm bobocii. O nobilă misiune, căci cei ieșiți de sub dalta lui Dumitru Verdianu surprind prin plasticitatea lor.
Printr‑un demers de esențializare a formei ce‑l apropie de opera lui Brâncuși, Dumitru Verdianu interpretează magistral limbajul artei populare. Formele se înscriu într‑o simbioză a contrastelor (gol/plin, rece/ cald, neted/rugos), exprimată prin varietatea materialelor (piatră de Cosăuţi, bronz, marmură, lemn, șamotă). Înalta apreciere la nivel international nu a diminuat câtuși de puțin legătura sculptorului cu baștina, pe care acesta o consideră „mai mult decât o lume”. Dimpotrivă, artistul a statornicit‑o prin temele abordate în creația sa, precum Străbunii, Omagiu lui Barbu Lăutaru, Familie, Omagiu mamei Aniuta. Sculptura lui Dumitru Verdianu redefinește spațiul și felul în care ne raportam la el – fiecare lucrare concentrează în ea fiorul unui nou început și toată energia vitală ce ne reamintește că oriunde am fi în lumea mare, suntem mereu așteptați Acasă.
