Cât de inspirat a fost Creatorul când l‑a zămislit pe barbat. Vânjos, deștept. Apoi din coasta sa – pe femeie. Tot puternică, dar și gingașă, misterioasă. Pentru pictorul Vasile Dohotaru ea este un amalgam de culori și sunete în dans. Prin unghiul său de privire etern îndrăgostită, în acest fel ne arată și nouă ritmurile frumuseții, esențele feminității.
Unde sunt ochii și unde – coapsele? Aripi de pasăre? Petale de flori? Pene, dantele sau poate eșarfe? E fusta balerinei sau aripile unui fluture? Sau poate e ornamentrul de pe prosopul din Curchi, baștina pictorului… Toate – în jurul acelui centru al universului din care se naște viața. Nu e un balet oarecare, e baletul de poveste, la care ne visăm participanți.
Dintr‑un ochi mic, unul mai mare, din ce în ce mai mare. Tot universul – un ochi mirat și cochet. De la o cărare – un drumuleț, apoi unul din ce în ce mai mare. Tot universul – drumuri împletindu‑se. Poante de balet și gata, vâj!
Genele, cochetele, se desprind și devin petale, fulgi de nea, raze. Chiar nu le recunoașteți? Lumina casnică a soțiilor, surorilor… Tot din rotunjimea femeii – și spicul de grâu, și raza de soare, și sunetul viorii. Ce amestec binecuvântat de muzică și poezie în niște „geometrii perfecte”! „Printre genele femeii răsărea pe cer și luna” (Grigore Vieru)…
Vasile Dohotaru vede toate femeile, așa cum le și se cuvine, înflorind. Doar fiecare e purtătoare de un lănțișor ADN miraculos. Plante înfloritoare, cu ramuri ce înmuguresc, dar nu frunze obișnuite. Înmuguresc cuvintele, care vor legăna prunci și ulterior îi vor ridica ca pe niște brazi. Până una, alta, mai croșetează, împletesc colaci, învârtesc sarmale. Ne așteaptă la masa plină, de toamnă ce rodește sărbătoare.
Femeia dansează? Sau razele soarelui? Umbrele florilor? Așa și ne rotim în dans, în valsul care împletește zborul, tradiția, dorul de viață. Aceste linii de siluete or fi fiind drumul spre curățenia din noi. „Cum este albastrul tău”? După cum fiecare își simte dansul propriului corp, mișcările visurilor, așa înțelegem și dansul celorlalți. Păi, nu spunea înțeleptul că „logica e dans”? Fiecare cu baletul, sunetul, versul său? Cum dansezi tu printre încercările și greutățile vieții? Ți‑ai asumat suferința? Sau te mistui în sucul ei, împleticindu‑te fără să poți crea? Ai învățat bucuria de a trăi? La ce etapă de învățare a dansului bucuriei ești? Chiar dacă la primii pași, curaj! Poate azi pașii sunt mai stângaci, dar mâine o să te desprinzi spre zbor. Pictorul Vasile Dohotaru ne insuflă speranță, linie după linie.
Gene, pleoape, buze, șuvițe, gurguie în rotire… Ce amețitor de frumoasă e viața prin femeie! Chiar și când ea se odihnește cuminte, încep a dansa lucrurile din jur. Ea poate preschimba noroiul în poezie. Ea poate îndumnezei lumea.
Totodată, serioase, grave, femeile sunt acelea care merg la Sfinţirea izvoarelor. Tăcute, pentru că în gând se roagă pentru toți ai casei și întreaga lume. Cu o aură albastră (de la ploaie, cum se mai întâmplă, sau de la gerul Bobotezei, poate de la cerul răsturnat în ele…). Înălțându‑se prin smerenie. Tot acelea care cândva hohoteau de tinerețe, acum – într‑un alt fel de dans, într‑un murmur, într‑o horă ca o linie, să se mai poată prinde și alte suflețele pe drumul mântuirii. „Aplecate puțin ca spicul” (parafrazându‑l cu drag pe Grigore Vieru). Transformate ele însele în izvoare pentru cei însetați. Vasile Dohotaru, bărbatul‑pictor, le simte adâncurile.
Stropi de ploaie printre raze de lumină. Curcubeu e femeia, desigur, pentru bărbatul pregătit să o simtă. Lângă o așa femeie, ce tandru și înțelept mai devine bărbatul. Iată‑i, cap la cap, în Verde regal. Neprivindu‑se, se simt, se completează într‑un tot întreg. Priviți‑i privindu‑vă înauntru. Dragostea există! Se cultivă.
„Dansul e modalitatea prin care muzica devine vizibilă” (George Balanche). Pictura lui Vasile Dohotaru e modalitatea prin care culorile se apucă înnebunite la dans, bucuria de a trăi devine certitudine. Chiar și Alaiul de sărbătoare vine tot în pași de dans. Tradiție plus balet contemporan. Să Pictură de Vasile Dohotaru mergem și noi la sărbătoarea ochilor, a vieții. E pe‑aici, pe‑aproape, în lucrările unui pictor de lângă noi. Să ne pregătim pentru a o vedea. Să (in)suflăm iubire. Să (în)suflețim viața.
