Eppur si… nu e

Este deteologizarea științei începută de iluminiști, având în Kant creatorul celui mai ambițios program, ireversibilă? Astăzi așa pare. Nu știu dacă e posibilă o întoarcere la ceea ce Amos Funkenstein numea teologie laică (în Teologie și imaginația științifică din Evul Mediu până în secolul al XVII-lea),acel tip de teologie manifestată în secolele al XVI-lea și al XVII-lea și reprezentată de indivizi ca Galileo, Descartes, Leibniz, Newton, Hobbes și Vico. Chiar dacă acești intruși, mai mult sau mai puțin, amatori în chestiunile teologice, au fost cei care au deschis drumul iluminiștilor, tot ei sunt cei care au făcut ca știința, filosofia și teologiasă fie privite ca aproape una și aceeași ocupație (Funkenstein, op. cit., trad. Walter Fotescu, Humanitas, 1998). N-aș merge până la a spune că fără teologia medievală începuturile științei moderne nu ar fi fost posibile, așa cum susțin unii, dar este clar că există între ele legături puternice. Sunt, însă, de combătut cei care doresc o golire de religios a personalității figurilor marcante din știința Evului Mediu și a Renașterii. Ateismul a propus adesea, în lupta sa anticlericală, o imagine falsificată a acestor figuri, încercând să impună un antagonism rudimentar: Biserica înseamnă automat obscurantism, deci se opune științei, rațiunii. Sunt date, în acest sens, mai ales, două exemple, unele care au ajuns atât de cunoscute, încât nimeni nu se mai obosește să afle dacă sunt întru totul adevărate: Giordano Bruno și Galileo Galilei. Arderea pe rug a teologului Giordano Bruno este indiscutabilă (ca și cea a lui Michael Servatius; ambii au fost omorâți nu din cauza opiniilor lor științifice, ci a celor religioase – Arthur Koestler, Lunaticii,trad. Gheorghe Stratan, Humanitas, 1995), dar ce facem cu cazul lui Galileo Galilei? Arthur Koestler e de părere că Galilei „nu a fost torturat de Inchiziție, nu a zăcut prin temnițele acesteia, nu a spus eppur si muove, nu a fost un martir al științei”. Credincios, prieten cu cardinalul Barberini (viitorul papă Urban al VIII-lea), Galilei a ajuns să fie judecat nu atât pentru că susținea heliocentrismul, cât pentru faptul că se încăpățâna să afirme, fără a aduce dovezi, valabilitatea teoriei (enunțată înainte, să nu uităm, de Copernic – care a fost preot! –, asta fără a-l mai pune la socoteală pe Aristarh, adevăratul creator al heliocentrismului – în se-colul al III-lea î.e.n. –, precum și pe alții, ca Aryabhata sau Al-Biruni). „Blocat de neputința de a-și sprijini demonstrațiile prin dovezi, Galilei se folosește de argumentul autorității, făcând apel, la fel ca adversarii săi, la Scripturi, ceea ce dovedește o concepție greșită atât asupra științei, cât și asupra credinței, spune Jean Sevillia în Incorectitudinea istorică” (trad. Ileana Cantuniari, Humanitas, 2012). Să ne amintim că Einstein nu a vrut să-și considere validă teoria până când aceasta nu a trecut anumite teste. Este atitudinea științifică adevărată, pe care Paul Johnson, în O istorie a lumii moderne (trad. Luana Schidu, Humanitas, 2015), nu ezită să o numească eroism profesional. Dar să mă întorc la Galilei. Cum este el pedepsit? I se cere, sub amenințarea cu tortura, să nu mai bată toba despre heliocentrism și să nu se dedice interpretării Scripturilor, îi este impusă o abjurare și este trimis la închisoare, mai întâi în reședința ambasadorului Florenței (Villa Medici de azi), pentru două săptămâni, apoi la Siena, în casa arhiepiscopului, care îi era prieten. După cinci luni, Urban al VIII-lea îi permite lui Galilei să se întoarcă acasă, la Arcetri, în apropierea Florenței, fără să poată pleca (la mănăstirea unde trăiau fetele sale, de exemplu), decât cu aprobarea inchizitorului local. Acestea au fost caznele pe care Galilei le-a suportat. Nu rezultă de aici, desigur, că Inchiziția nu a făcut și multe lucruri cu adevărat îngrozitoare (existența ei în sine era un lucru grav), ci doar că în cazul lui Galilei a fost, sub influența prietenilor cu mare greutate pe care savantul îi avea, indulgentă. Cazul lui Galilei a suportat, așadar, nenumărate distorsionări. Koestler: „gloria acestui om de geniu se sprijină mai cu seamă pe descoperiri pe care nu le-a făcut niciodată și pe isprăvi pe care nu le-a săvârșit vreodată”. Una dintre isprăvile des vehiculate este că, la finalul abjurării, ar fi murmurat: eppur si muove. Formula aceasta, devenită celebră, datează de la 1757 și îi aparține unui jurnalist italian, stabilit în Anglia, Giuseppe Baretti. Cât despre descoperirile pe care Galilei nu le-a făcut, dar care îi sunt adesea atribuite, îi dau cuvântul tot lui Koestler: „Galilei nu a inventat telescopul. Nici microscopul, nici termometrul. Nici orologiul cu balansier. Nu a descoperit legea inerției; nici paralelogramul forțelor; nici petele solare. Nu a adus nicio contribuție la astronomia teoretică, nu a lăsat să cadă greutăți din vârful turnului din Pisa, nu a demonstrat adevărul sistemului copernican”. Ar fi destule de spus și despre caracterul său urât (vezi comportamentul față de Kepler, Scheiner și Grassi: „eu sunt singurul căruia îi este dat să descopere toate noile fenomene din cer și nimeni altul. Acesta este adevărul pe care nu-l pot suprima nici răutatea, nici invidia”, scria Galilei în Il Saggiatore). Nu rezultă din toate astea că Galileinu are merite științifice (contribuțiile sale, adevăratele sale contribuții sunt cunoscute), așa cum faptul că Inchiziția nu l-a închis, torturat sau ars pe rug nu șterge imaginea de instituție criminală.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Jazgul Orozov

Blestemat să fie

Blestemat să fie Cel care vreodată și-a aruncat dosul palmei peste capul unui copil Blestemat să fie tata xxxStrada principală care se intersecta cu strada

Noutăți
Alexandru Popescu

Halldór Laxness și dialogul abracadabrant

Islanda are multe trăsături care te cuceresc și te motivează să o vizitezi. Este o țară fabuloasă, începând de la climă și relief, până la

Noutăți
Augustina Visan

Ei s-au mutat la casă nouă

Ei s-au mutat la casă nouă Și eu la fel Ei se sărută sălbatic în pat Eu rod un prezervativ, înghit lacom și îmi fac

Noutăți
Anda Vahnovan

Diaspora noastră din Londra

Sârme după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal, firele contorsionate la capete, expunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *