Redacția TIMPUL
Între 14 și 17 decembrie, la Chișinău și la Bălți s-a desfășurat ediţia a VI-a a festivalului Zilele Literaturii Române, la care au luat parte 45 de scriitori din România și Republica Moldova. S-au organizat lecturi literare, dezbateri, mese rotunde, ateliere în 12 locații. Un vers al poetei Judith Meszaros a fost sloganul acestei ediții: „dar ei ne-au inventat istoria/ și nu ne-au întrebat niciodată”.
PODURI ÎNTRE SCRIITORI ROMÂNI
Filozofia Zilelor Literaturii Române la Chișinău e foarte simplă. Sunt invitați autorii celor mai bune cărți ale anului precedent. Cărți cu premii importante și credibile, cărți despre care s-a discutat și s-a scris în presa culturală. Încercăm să aducem scriitori care nu au fost la edițiile precedente. Este o selecție subiectivă pe care ne-o asumăm. Cărțile scriitorilor invitați sunt în librăriile Cartier. Sunt sigur că putem vinde și literatură română contemporană. Nu doar Harari. Și nu doar literatură pop adusă din Rusia. Putem face și în vremuri de restriște.
Scopul: facem poduri între scriitorii români din Republica Moldova (dacă vor și pot) și scriitorii români din România sau diasporă; facem poduri între scriitorii români și cititorii din Chișinău sau Bălți. Facem ateliere pentru jurnalismul cultural.
Elena Vlădăreanu, care a participat în 2010 la prima ediție, a constatat că a crescut enorm publicul în acești 12 ani. Înseamnă că Zilele Literaturii Române nu se fac în zadar.
Mulțumim tuturor celor care au participat, mulțumim tuturor celor care au venit să vadă scriitori vii, care nu sunt încă în programa școlară, care nu sunt încă pe lista de lecturi obligatorii. Mulțumim celor care au fost alături de noi la Chișinău și Bălți. Mulțumim ziariștilor care au fost activi și alături de invitații Zilelor. Mulțumim celor care au ieșit de pe câmpiile imperiale ale netului și au venit la Librăria din Centru, la Muzeul Național de Literatură, la liceele „Spiru Haret”, „Mihai Eminescu”, „Dante Alighieri”, „Heritage”, la MediaCor, la ArtCor, la Universitatea din Bălți, la Școala de Jurnalism.
Gheorghe Erizanu, scriitor, editor, directorul festivalului ZLR
NU-I FRUMOS SĂ-I CONTRAZICI PE ELEVI
Zilele Literaturii Române la Chișinău au fost gândite și coordonate de Gheorghe Erizanu și Editura Cartier, într-o mare diversitate de evenimente culturale, croite pe măsura participanților. Au fost lansări de carte, discuții cu scriitori (poeți și prozatori), dezbateri cu traducători, analize de critici literari, intervenții de teatrologi, programe educative pentru pitici și adolescenți, serată muzicală și teatrală etc.
În ce mă privește, joi seara am dezbătut, alături de alți colegi, criteriile și exigențele traducerilor din Dante și Proust, la Muzeul Național al Literaturii Române. Apoi, într-o precipitare debordantă, vineri dimineața, după ora 8, am intrat în direct la TV Moldova 1, dând seama despre această amplă manifestare culturală, după ora 9 am intrat în direct la Radio Chișinău povestind, pe lângă Bogdan Crețu și moderatoarea Victoria Cușnir, despre situația literaturii române și exigențele scrisului artistic, iar după ora 11 am vizitat Liceul „Dante Alighieri”, unde am fost primit foarte călduros de elevii și profesorii de specialitate, de studenții și profesorii veniți de la Universitatea de Stat (întrucât dincolo începuse deja sesiunea de examene). Am susținut în fața lor prelegerea „Lectura și lumea lui Dante” și am mai stat să povestim de-ale noastre, legate de studierea limbii/literaturii italiene.
Sâmbătă dimineața, după ora 11, am vizitat Liceul „Spiru Haret”, pe care elevii de acolo mi l-au recomandat ca cel mai prestigios și performant din tot orașul (și nu-i frumos să-i contrazici pe elevi când își laudă marfa). Alături de alți colegi scriitori, am participat la o masă rotundă (care era dreptunghiulară) cu elevii și profesorii din Cercul de lectură, unde a trebuit să răspundem la întrebări foarte incitante, de genul: cum de v-ați făcut scriitor? când ați început să scrieți? cum ați debutat? etc. Iar după-masă am fost pilotat de doi elevi foarte isteți și curioși din clasa a IX-a, Mihai și Cătălin (cu care am vorbit despre literatură, lingvistică, politică, istorie, pictură, probleme de învățământ etc.), prin Muzeul de Artă din Chișinău.
După încă o zi la volan, iată-mă revenit acasă, epuizat fizic și spiritual, dar încântat că am întâlnit oameni minunați, mi-am reîncărcat bateriile sufletești cu altruismul, generozitatea și entuziasmul tineresc ale oamenilor din Chișinău. Mulțumesc, Gheorghe Erizanu.
Laszlo Alexandru, scriitor
AM VORBIT MULT DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
M-am suit miercuri seara în trenul „Prietenia”. Eram, probabil, singura româncă (din România) din tot vagonul 1. În compartimentul meu erau două femei din Ucraina și una din Moldova. Mă frustrează foarte tare că înțeleg rusa vorbită (dacă e vorbită rar) în proporție de vreo 50-60%, dar nu pot să deschid gura să o vorbesc la rândul meu.
La trecerea prin vama românească, una dintre ucrainence i-a răspuns vameșului (român) în română. „Mulțumesc”. „Da’ bine că acuma cпасибо nu mai știți să spuneți”, a lătrat vameșul la ea.
La finalul călătoriei, undeva spre 8 dimineața, după ce colega noastră de călătorie din Moldova coborâse imediat după graniță, le-am lăsat pe cele două femei din Ucraina singure în compartiment să vorbească. Nu se cunoșteau dinainte, nu știau la ce să se aștepte la Chișinău, dar erau fericite că aici măcar au o limbă comună cu oamenii de pe stradă. Din compartiment se auzea un murmur de sunete siflante, prin fereastră se vedeau dealuri și ceață.
La Chișinău au urmat două zile foarte pline, pentru care am să-i mulțumesc Paulei Erizanu. (Și familiei ei. Paula are cei mai drăguți părinți. Vă rog să mă credeți pe cuvânt.) Ce am apucat să văd și să fac la Zilele Literaturii Române la Chișinău, ediția a VI-a – mi-a dat prima de energie de care aveam nevoie pe finalul ăsta de an interminabil.
Am stat de vorbă cu Alina și Elena. Pe Alina n-am reușit s-o aud citind din Tot mai multă splendoare și-mi pare rău, m-a trădat Google Maps. Cartea e extrem de sexy, într-un mod feminist & glam asumat pe care îl ador. Pe Elena am ascultat-o citind din antologia ei de poeme din ultimii 20 de ani, ce pot distinge în întunericul sălii, recent publicată la Editura Cartier. Vocea Elenei trebuie să fie printre cele mai puternice voci poetice pe care le avem.
Grația și forța acestor două femei mă rup. Cumpărați-le cărțile, vă rog. Citiți-le.
Am vorbit cu circa 35-40 de oameni despre jurnalism cultural, că asta m-a invitat Şcoala de Jurnalism din Moldova să fac. A fost cea mai frumoasă întâlnire – și sper că n-au simțit nici ei că și-au pierdut timpul. La finalul celor trei ore, eu am plecat cu șase subiecte de la șase echipe, pe care le-aș publica oricând pe Scena9. (Bonus: am cunoscut-o, în sfârșit, pe Maria Gutu, care e un iureș. Și poate tânăra mea fotografă preferată.)
La Muzeul Literaturii Române din Chișinău am moderat o discuție despre bani, femei, precaritate, timp liber, copii și scris, cu un line-up de supergrup feminist punkist. Elena Vlădăreanu, Alina Nelega, Tamara Cărăuș – trei femei care acoperă trei generații, toate genurile literaturii, toate experiențele de muncă. Și toate au câte două fiice. A fost o discuție care putea să dureze patru ore. A durat doar una. Trebuie un sequel aici.
Las la urmă ce a rămas cu mine cel mai intens. În prima dintre cele două seri, m-am dus la barul „Pro Sănătate”. Era joi, la fiecare drink primeai un falafel kebap făcut de Usama. Maks a zis să mergem, am ars-o cu Maks și prietenii lui. (Acest titlu de roman pentru preadolescenți.) Btw, Maks face un donation drive pentru câinii din opt adăposturi din Republica Moldova, check it: https://www.instagram.com/drawfordogs/
Am vorbit mult despre limbă, despre ce înțelegem, cum integrăm, la ce răspundem, joi, la PRO. Amica lui Maks, Diana, mi-a explicat că familia ei e din Mordovia, ei sunt moksha. Prima ei limbă e rusa și se teme că româna n-o vorbește bine. Am vorbit mult despre limba română din Moldova, despre denumirea oficială de „moldovenească”, despre puseurile unioniste ale câtorva români, despre cum eu cred că o limbă e denumită așa cum vor vorbitorii ei să o denumească.
Undeva pe la mijlocul serii, când vorbeam despre de unde venim, Maks m-a întrebat: „Și tu?”
Eu sunt româncă de două generații, am zis. În plexul meu solar resimt ditamai gaura în formă de Ucraina, dar asta nu contează, am zis. Eu stau la București, la București nu e război, e capitală; e și niște inflație, da, dar eu am privilegiul să muncesc extra, cât s-o acopăr.
Am încheiat periplul sâmbătă seara la (Sold Out) DakhaBrakha (UA) | Control Club | 17.12, după 10 ore înapoi Chișinău-București. După concert, I. a zis că s-a simțit ca și cum a ieșit de la vrăjitoare. A. a zis că are nevoie de terapie. Altă A. a zis că i s-a triggeruit PTSD-ul, pentru că mesajele anti-război ale formației i-au amintit de oamenii pe care nu poate ea, uneori, să-i salveze.
Să mergem către est, zic.
Ioana Pelehatâi, scriitoare
O OAZĂ DE NORMALITATE
Nicolae Pojoga a făcut minuni la Zilele Literaturii Române la Chișinău, ediția a VI-a. Eu, cel puțin, am rămas uimit de imaginile lui atât de vii, parcă în mișcare, într-un soi de devenire.
Gheorghe Erizanu, Paula Erizanu și Emilian Galaicu-Păun au creat aici o oază de normalitate culturală la care eu în România nu am acces. Mă simt scriitor în sensul public al cuvântului, deloc marginal sau uitat pentru că prioritățile sunt altele. Am fost la radio și la TV și am vorbit despre cultură – sigur că nu am poze, dar am fost. E ciudat, mâine mă întorc la munca mea, dar e a doua oară când scriitor în sensul public nu sunt în România, ci în alte părți, dincolo de granițe. E frumos și greu. Pentru toți. Mulțumesc.
Cristian Fulaș, scriitor
SĂ FIM ALĂTURI ȘI ÎMPREUNĂ
E adevărat, sălile au fost arhipline, multă lume, mai ales tineri, iar explicația e simplă – există interes real pentru literatură, inclusiv în vremurile de azi, sau mai cu seamă în aceste vremuri.
Cred că misiunea ZLR este să aducă în prim-plan scriitori vii de pe ambele maluri ale Prutului, să-i apropie, să faciliteze comunicarea între ei etc. Proiectul ZLR se ocupă de ceea ce ar fi trebuit să facă Ministerele Culturii dacă…
Cel mai mare câștig al tuturor este faptul că putem să ne vedem la față, să ne ascultăm unii pe alții, să discutăm și să fim alături și împreună la o sărbătoare a literaturii române. Mulțumesc!
Emanuela Iurkin, scriitoare
