Este greu să vorbim la modul general despre schimbările care s‑au produs după 24 februarie 2022 – aceste schimbări sunt diferite pentru fiecare persoană în parte. La fel și pentru fiecare familie, comunita‑ te, oraș etc.
Dacă vorbim despre Ucraina, atunci este destul de evident că toate consecințele acestui război pe scară largă doar se acumulează și se înmulțesc. Ofensiva Rusiei asupra teritoriilor ucrainene de‑a lungul liniei frontului continuă. De asemenea, nu se oprește nici teroarea rusă din aer, menită să distrugă orașele civile ucrainene și infrastructura critică a statului nostru, să intimideze și să ucidă oamenii din spatele frontului. În timp ce răspund la întrebarea dumneavoastră, Rusia continuă să bombardeze Odesa, de data aceasta a fost lovit centrul istoric al orașului, care se află pe lista patrimoniului cultural UNESCO. Ne pierdem oamenii, localitățile, memoria, cultura, prezentul și viitorul nostru. Și asta cu fiecare lovitură din partea Rusiei, cu fiecare nouă zi de război. Căci războiul înseamnă moarte și pierderi. Pierderi mai mari sau mai mici, dar zilnice. Nu mai vorbesc de consecințele economice, demografice și de mediu ale războiului ruso‑ucrainean. Nu doar din ultimii trei ani de război, ci începând cu martie 2014.
În societate se acumulează oboseala. Atât fizică, cât și psihologică. Într‑un război pentru supraviețuire se epuizează atât frontul, cât și oamenii din spatele frontului. Iar pericolul epuizării morale, din păcate, nu este la fel de evident ca soldații ruși, rachetele, dronele sau avioanele de pe teritoriul ucrainean. Oamenii epuizați de amenințările existențiale zilnice sunt mai ușor de manipulat, deoarece stresul constant la limită nu este foarte propice pentru gândirea critică și pentru decizii calme, echilibrate, o societate formată din astfel de oameni este mai ușor de zdruncinat din interior, dacă este folosit vechiul principiu imperial „dezbină și stăpânește”. În domeniul operațiunilor speciale de informare și propagandă, Rusia știe să joace nu doar bine, ci și pe termen lung.
Pe de altă parte, văd și cum societatea ucraineană se maturizează rapid, devenind cel mai matur adult, dacă nu din lume, atunci cu siguranță din Europa. Dar există și o descoperire paralelă: Europa, care timp de mulți ani a fost un punct de referință valoric pentru ucraineni, s‑a dovedit a fi bătrână, neputincioasă și fricoasă: în timp ce noi, ucrainenii, ne maturizam, Europa a îmbătrânit. Bătrânețea tinde spre liniște și evitarea conflictelor. Iar acest lucru este ușor de observat în politica multor țări europene. De fapt, dacă proiectul liberal‑democratic din Europa și SUA nu ar fi început să îmbătrânească, să devină fricos și rigid, Rusia nu ar fi atacat niciodată Ucraina. La urma urmei, înțelegem cu toții că războiul ruso‑ucrainean are multe obiective. Da, bineînțeles, vorbim despre distrugerea Ucrainei ca idee, pentru că prin natura frontierei statului ucrainean, țara mea este o graniță complexă a civilizațiilor, ca în fantasy sau science fiction. Schimbarea acestei frontiere, pe care o pretinde Rusia, indică întotdeauna probleme mai largi și mai complexe decât un război local. Căci este vorba și de împărțirea lumii (conducerea globală a marilor puteri, conducerea regională a celor mai mici), și despre distrugerea Uniunii Europene ca proiect economic și cultural de conviețuire, unde ideile statelor‑națiuni și deschiderea granițelor, respectul pentru diversitate și setea de dialog sunt echilibrate. Devine din ce în ce mai evident că războiul ruso‑ucrainean nu este un eveniment local de care te poți distanța, ci un război cu consecințe complexe pentru țări foarte diferite, mai apropiate sau mai îndepărtate, un război care provoacă schimbări tectonice pe harta politică, economică și socială a lumii.
Cu cât războiul ruso‑ucrainean durează mai mult, cu atât mai repede și în mai multe locuri lumea se va cufunda în haos. Prin haos am în vedere nu numai o anumită instabilitate și turbulență, ci și sensul mai vechi, mitologic, al cuvântului: haos ca absență a ordinii arhitectonice, a structurilor pe care se sprijină această ordine. La urma urmei, răul și haosul sunt ca un virus.
Iar principala ideologie a Rusiei este să fie furnizor de haos. O dictatură dezleagă mâinile alteia. Pe continentul european frica de război crește în țările vecine Ucrainei. Sau, cel puțin, există o anxietate de fundal constantă din cauza războiului ruso‑ucrainean. Pe acest fond, ca pe o plămădeală dătătoare de viață, se dezvoltă ideologiile radicale de dreapta, ideile de izolaționism și ostilitatea generală a tuturor față de toți. Rusia alimentează bine acest lucru. Direct și indirect. Ca să nu mai vorbim de intervenția ei directă în procesele politice și sociale din România și Slovacia, care nu era atât de evidentă înainte de 2022, sau în Moldova și Georgia. Și asta e doar ceea ce iese la suprafață. Dar mai există și țări din Africa sau America Latină unde Rusia se joacă cu sentimente antiamericane și vechile traume coloniale.
Cu alte cuvinte, am impresia că în ultimii trei ani, haosul pe care Rusia, cu sprijinul aliaților săi, îl produce s‑a extins și s‑a globalizat. Și această tendință va continua dacă războiul ruso‑ucrainean nu se în‑ cheie. De asemenea, vedem că din cauza schimbărilor politice din SUA au apărut noi surse de haos. Într‑o lume în care Putin poate face tot ce vrea, există o mare tentație pentru alți lideri politici de a face același lucru. Căci dacă regulile pot fi încălcate sistematic de o singură persoană, acele reguli încetează să mai existe. Și Rusia, permiteți‑mi să vă reamintesc, a început să încalce regulile nu în 2022 și nici chiar în 2014, ci în 1956, când a intrat cu tancurile în Budapesta.
Este evident pentru toată lumea că regulile, instituțiile și principiile de conviețuire care au fost stabilite după cel de‑Al Doilea Război Mondial în Europa și în țările care gravitează spre orbita valorică a proiectului european nu funcționează. Soldații ucraineni câștigă timp cu viața și trupurile lor, astfel încât țările care sunt încă interesate de o cultură a acordurilor, mai degrabă decât de o cultură a forței și barbarismului, să înceapă în sfârșit să răspundă provocărilor vremii, să se unească în coaliții și alianțe, cât mai au ocazia să facă acest lucru.
Doresc să mai adaug că există o tendință periculoasă de normalizare a războiului ruso‑ucrainean, de tratare a evenimentelor din Ucraina ca pe un reality show, care nu mai este la fel de interesant ca la început, iar în sfera culturală acest lucru se manifestă ca o anumită exotizare a experienței ucrainene. Dar ucrainenii nu sunt niște creaturi exotice de pe altă planetă, sunt oameni la fel ca cetățenii oricărei alte țări, oricine ar putea fi în locul nostru. Mi‑aș dori ca oamenii din alte țări să realizeze acest lucru și să transforme această conștientizare în responsabilitate și acțiune.
(Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc)
