Nu de puține ori, mai cu seamă în Republica Moldova, romanele de debut conțin destule stângăcii și platitudini. Însă Interviul, romanul Irinei Gotișan-Sotnic (Editura ARC, 2025), nu lasă deloc impresia unui debut, e scris cu o mână sigură, are propoziții și fraze suple-elegante, iar temele și motivele volumului sunt suficient de originale ca să ne amintească de o briză răcoroasă într-o vară fierbinte.
La început, Interviul ne propune o poveste de dragoste. Îl avem pe Sebastian, un faimos muzician italian, și o avem pe Eliana, o tânără „nimfă”, care îl fascinează pe protagonistul muzician prin frumusețea ei fizică și spirituală. Sebastian e vrăjit – „eram un imbecil îndrăgostit” – și între cei doi se înfiripă o relație pasională. Avem de-a face însă cu o poveste de dragoste sinuoasă, bizară, impregnată de multă incertitudine, căci Eliana dispare din când în când, are puseuri de tristețe și dă impresia că nu își dorește o iubire pe vecie, alimentând îngrijorarea tot mai puternică a muzicianului. Mai există însă Viviana, o fată cu care Sebastian flirtase înainte s-o cunoască pe Eliana, o fată care continuă să-i dea târcoale muzicianului. Iar narațiunea ajunge într-un punct absolut neașteptat când Viviana și Eliana fac dragoste, dar, atenție!, nu pentru că ar fi lesbiene, ci pentru că ambele vor să acceadă la partea necunoscută a lui Sebastian prin intermediul rivalei sărutate/pipăite/dorite de muzician. Și astfel iubirea dintre Sebastian și Eliana pare să se transforme într-un triunghi amoros.
Dincolo de povestea de dragoste, Irina Gotișan-Sotnic ne propune o interesantă poveste de familie. Aflăm istoria unui clan italian, din care provine Sebastian, ai cărui mulți membri pleacă în Argentina din cauza grimaselor istoriei, din cauza războiului. Acțiunea romanului e plasată deci în Italia și Argentina și trebuie spus că nu orice debutant basarabean se încumetă să îmbrățișeze o asemenea strategie cosmopolită. De menționat că felul în care sunt descrise peisajele și tabieturile italiene și argentiniene denotă o documentare destul de serioasă a autoarei. E ca și când ar fi trăit acolo multă vreme. Această incursiune în istoria unei familii nu e întâmplătoare, deoarece felul în care simte și reacționează Sebastian e influențat de contactul cu rudele, de averea sa ereditară și nu numai.
Surpriza cea mare ne așteaptă însă în finalul narațiunii. Autoarea recurge la un procedeu narativ arareori folosit de debutanți – ficțiune în ficțiune sau ficțiune de gradul doi. Și aflăm dintr-odată că hipnotica poveste de dragoste e rodul minții unui personaj ieșit brusc dintr-un con de umbră. E vorba de soția muzicianului, Ana. Ea și-a imaginat toată povestea care ne fascinase pe noi, cititorii. Iar îndărătul acestei fantezii e o obsesie râncedă-periculoasă. Brusc, situația lui Sebastian se complică și nu mai are nimic din farmecul poveștii imaginate de soție. Această turnură îl determină pe cititor să recitească povestea lui Sebastian și a Elianei și să remarce detalii care inițial păruseră insignifiante, dar care, după descoperirea din finalul romanului, devin deodată foarte importante. Și adevărul e că Irina Gotișan-Sotnic a reușit să facă o narațiune cameleonică-stratificată, care se citește cu același interes înainte și după schimbarea neașteptată din final.
Așadar, Interviul e un roman bine scris, cu personaje bine conturate, dincolo de care se vede o lume mai puțin cunoscută la noi, un love story intrigant, o narațiune cu suspans. E un debut cum puține sunt aici, o carte care anunță apariția unei prozatoare talentate, cu o imaginație debordantă, cu multiple potențialități. Îi voi urmări cu interes traseul.
