Dincolo de linia roșie

Ronin Terente: „Dacă mi s-ar întâmpla asta acuma, eu aș merge la CEDO și aș câștiga niște bani cu cercelul acela”

Ronin, știu că tu ai frecventat Clubul poeților desculți de la Biblioteca Onisifor Ghibu, răscolește te rog prin amintiri și povestește-ne cum a fost?

A fost foarte demult. Venisem, atunci, să-mi lansez prima broșură samizdat pe care am xeroxat-o, mi se pare, într-o sută de exemplare. Coperta fusese făcută de Vadim Țigănaș și fusese ilustrată cu desenele lui Vasile Pascaru. Când am făcut lansarea volumului, am venit într-un sacou cusut la comandă, super elegant și desculț. Jurnalista de la Moldova 1 m-a întrebat: „De ce sunteți desculț?”. Am băgat o ditamai filozofie, dar, cumva, de la treaba asta, la câteva zile după lansare, am organizat un club al poeților desculți cu Oleg Carp și cu Alexandra Bobu. Lucrurile au funcționat bine o vreme, ca după, fiecare să se împrăștie la treaba lui. Acum, când îmi amintesc, îmi dau seama că era o idee foarte bună. Păcat că toate ideile bune trăiesc puțin, nu avem un suficient de mare feedbeack ca să existe o motivație pentru a continua. Plus la asta, noi ne luăm prea mult în serios și de aceea lucrurile nu au durat. În schimb, a fost foarte fain. Țin minte că atunci avusem o lectură care a mers destul de bine, atât de bine încât Maria Pilchin a scris un articol despre cartea asta. Fusese ceva.

Să ne întoarcem la copilăria ta, când ți-ai pus un cercel de argint în ureche. Erai rebel încă de pe atunci?

Știi, eu vin dintr-un sat aflat cumva în prelungirea periferiei orașului și, respectiv, ar trebui să fiu un pic mai dezghețat. Cercelul mi l-am pus când aveam 14 ani. Nu știu dacă eram rebel, nu este vorba de rebeliune, eu eram un pic mai straniu. De mic îmi plăceau chestiile stranii, citeam jurnale și îmi plăceau niște interpreți care, la rândul lor, aveau cercei în ureche. Mie mi se părea o chestie interesantă. După ce mi l-am pus, timp de o lună m-am ales cu foarte, foarte, foarte multe probleme. Adică reacțiile au fost dure, violente, chiar am mâncat și bătaie de câteva ori – foarte tare din cauza cercelului. Am fost chemat la cancelarie, am fost umilit de către una dintre profesoarele de atunci, dar nu mi-am scos cercelul din ureche. Probabil, dacă mi s-ar întâmpla asta acuma, eu aș merge la CEDO și aș câștiga niște bani cu cercelul ăla, dar, deja, au trecut vremurile. A fost un pas pe care, acum, nu-l regret. A fost o experiență, știi, dar, la vreo 2 luni după aia, mi l-au rupt din ureche, întâi m-au bătut și după aia mi l-au smuls din ureche, puteau să-mi rupă și urechea. Atunci, am înțeles că noi suntem un popor de frustrați.

Ce cărți de poezie, autori, te-au impresionat de-a lungul vieții tale? Îmi dau seama din poeziile tale că l-ai citit pe Charls Bukowski.
Dacă scrii poezii, trebuie neapărat să îl cunoști pe cutare și pe cutare? Nu este obligatoriu, eu, sincer să fiu, citesc foarte puțină poezie, adică foarte, foarte puțină poezie. Comparativ chiar și cu prietenii tăi poeți, chiar și cu tine, probabil, citesc foarte puțină poezie, aprope că nu citesc deloc. De ce? Pentru că, la un moment dat, după ce am citit câțiva poeți care m-au marcat, care mi-au plăcut foarte mult, revedeam poeziile lor și la alți poeți, doar că puțin schimbate și, atunci, m-am gândit „de ce să citesc un miliard de cărți, mai bine le citesc pe cele 3-4 care îmi par mie reprezentative”!
Nu este corect să gândești așa cum gândesc eu și vă recomand să citiți cât mai mulți poeți, să le cumpărați cărțile, să le căutați la biblioteci. Faceți treaba aceasta. Cu mine nu a funcționat, eu, la un moment dat, sincer să fiu, mă plictisisem. Eu citeam și înțeleagm din prima ce vrea să spună omul ăla. Nu schimba nimic în mine, atunci îl lăsam baltă. Și asta s-a întâmplat și cu mari poeți, de exemplu cu Charles Bukowski, pe care l-am citi în rusă, româna, engleză, am citit și am înțeles cum funcționează, am înțeles ce vrea să-mi zică, și a fost suficient ca să nu-l mai citesc. La un moment dat, m-am speriat că dacă voi citi cât mai mulți poeți o să mă asemăn cu dânșii. Mai bine să-mi spună alții că uite tu ai luat ideea acesta de la poetul dat, iar eu să-i spun ca nici habar nu am de el, am scris pentru că așa mi-a venit mie, m-am trezit dimineață cu chestia asta în cap. Adică faptul că a mai făcut asta cineva e foarte bine, înseamnă că ideea circulă în univers și noi o înhățăm.

Vreau să te întreb în ce relație ești cu tatăl tău?

Relația cu taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, a fost foarte complicată. Eu am fost mai mult educat și crescut de către maică-mea decât de taică-meu. Și am o relație poate mai strânsă și mai complexă cu mama. Dar am un respect enorm față de taică-meu, pentru că el mi-a lăsat niște sfaturi de viață foarte utile, care, de altfel, nu sunt foarte multe. Eu consider că fiecare copil este obligat să-și respecte părinții, indiferente că le place sau nu de ei. Nu contează. Toți oamenii au probleme, toți au traumele lor în familie, dar părinții trebuie respectați, apreciați, iubiți măcar și pentru simplul fapt că sunt părinți. De ce? Fiindcă, într-o bună zi, și tu ai să fii mamă sau tată.

Pui foarte multă pasiune în lectura versurilor proprii? De ce?

Probabil, ai observat și tu, cred, poeții își citesc foarte prost propriile poezii. Eu am făcut și un pic de actorie și pe mine, pe alocuri, chestia asta mă ajută, dar este complicat pentru un autor să-ți citească poeziile. Eu cred că un autor trebuie să de-a dovadă de respect față de poeziile sale. Eu îmi respect foarte mult textele mele și cred că asta se vede prin felul cum îmi recit propriile versuri.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

pe strada olha kobylyanska din cer-

năuți măturătorul de bronz cu trandafiride bronz scutură de ani caldarâmul reînvie în piatră urmele lui eminescu calcpe ele trandafirii se-nroșesc se agață cughimpii de

Noutăți
Marcela Benea

Luptător

Știu despre mine că nu-mi aparțin.Brațele-mi nu îmbrățișează –am doar două mâini purtătoare de armă,instruite cum să omoare. Picioarele-mi sunt mereu în alertă,obosite, sunt în

Noutăți
Romeo Aurelian Ilie

Țipete cu tocuri cui

Nadejda Ivanov (născută în 1988) este doctor în filologie, cercetător știinţific la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al USM, redactor-șef al revistei „Limbă,

Noutăți
Nicolae Popa

Călătorie spre Frasinul Gigant

(fragment) Deasupra unei râpi prăpăstioase crește un cireș sălbatic mult mai înalt decât copacii păduricii din jur. Iar în vârful cireșului tronează un cuibar clădit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *