Sârme
după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele
din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal,
firele contorsionate la capete, expunere publică a dedesubturilor răsturnate din lighene colorate
ca o marfă pe tarabele negustorilor ambulanți.
cerceafurile fluturau ca niște steaguri pacea de după capitulare.
motive de ceartă cu copiii din curte jucându-se de-a mijatca printre ele ca prin livezile cu vișini înfloriți încolonați în șiruri,
murdărindu-le.
surse de bârfe printre vecinele curioase –
sârmele –
spânzurători ale marilor piețe, forme de judecăți publice – executau nemilos, fără drept de apel, statutul
de curată sau nu prea.
tinereți mătăsoase zbuciumate în rafalele vântului
alături de lâna înnădită a bătrâneților
și scutecele de bumbac – perioada dintre. sărăcii cârpite și chilipiruri scumpe –
de la cine? cu ce preț?
oh, și mai ales, sutienele dantelate – trădătoare nemiloase ale tainelor femeiești spasmând nervul optic al
bărbaților ieșiți să fumeze seara la balcoane
Cealaltă ușă
cea mai așteptată zi de școală era sâmbăta. orele se terminau devreme și alergam
la „Pinguin”-ul de la Botanica,
stăteam pe treptele magazinului cu mult visatele cornete în mână,
trântiți pe ghiozdane, urmărind mirii și miresele
veniți la Oficiul Stării Civile aflat la capătul șirului de magazine.
aromele nepământești seduceau papilele, culorile capitalismului de început,
50 de copeici față de 12 cât costa un
Plombir,
dublu la cântar.
coloranții chimici alimentari, ambalați în cutii
erau depozitați în spate la cealaltă ușă,
am aflat târziu cât de nocivi erau.
programate din oră în oră,
alaiurile cu miri veneau ca după un scenariu tras la Xerox:
inelele, cupa de șampanie și poza de grup de pe trepte –
mirii pe mijloc, socrii și nașii prin părți vorniceii – jos, în pirostrii.
urmau pozele de pe după copaci, cu mireasa în palmă.
reclama cu tentă erotică a sporit enorm vânzările înghețatei –
o găselniță potrivită dorințelor postsovietice înfometate –
păcăleală publicitară
nu mai puțin eficientă însă decât cea din zâmbetele dulci ale mirilor
am înțeles și asta
cam târziu – la cealaltă ușă,
la ghișeul cererilor pentru divorț
Căutând copilăria
acum drumurile nu îmi mai par atât de scurte,
florile, atât de scumpe,
teama că se vând câte 8 în buchet, ca pentru înmormântări.
atunci, însă, nu oboseam
culegându-le pe la periferiile orașului
le conservam câte una sau trei
puse pe un staniol
netezit cu unghia pentru a-i îndrepta pliurile
și acoperite cu un ciob –
sticlă preferabil albă, dacă aveai noroc. țin minte și acum unde le îngropam,
la baza capacului de canalizare din spatele căminului
sau la rădăcina nucului rotat din curte. nu auzisem pe atunci despre echibane sau flori criogenate,
conservam frumusețea
așa cum conserva mama vara zmeura. în iernile reci apoi, în marea de alb, scrijeleam cu un băț pământul înghețat,
căutând copilăria
