Subiectul Aleii Clasicilor a revenit în discuție publică. Pretextul a fost anunțatul concurs al municipalității pentru turnarea unui bust de bronz poetului Nicolae Dabija, urmând a fi instalat pe Aleea Clasicilor. Iar motivul a fost adresarea orală, apoi demersul scris al unui grup de scriitori și profesori privind nedreptățirea scriitoarelor, care lipsesc cu desăvârșire pe Alee. Am semnat, la solicitarea inițiatorilor, această petiție și nu renunț la punctul de vedere al grupului de inițiativă.
Cred că există cel puțin două sau trei aspecte care merită să fie puse în discuție. Mai întâi, că vorbim de un spațiu public, ar fi bine să se expună atât profesioniștii, cât și societatea (cel puțin, partea ei activă). Lăsată de izbeliște (inclusiv, prin indiferența unuia ca mine, pentru care problema statuilor omagiale nu e o prioritate, eu fiind preocupat de textele literare – nici măcar de „personalitatea creatoare”!), Aleea o ia razna, ca buruienile din flora spontană: dacă nu sunt îngrijite, plivite‑prășite, plantele se proliferează conform legii junglei: învinge cel mai insistent, de regulă, brusturii, pălămida și mohorul. Nu mă preocupă însă de mult acest subiect, din mai multe motive. Nu mai știu dacă se mai poate salva ceva, Aleea este deja compromisă. Gândită ca o continuare (pe dimensiunea ne‑moldovenească) a literaturii române (partea veche era pur moldovenească, reflectând un concept sovietic al culturii „moldovenești”), Aleea se cerea reîntregită cu Caragiale, Slavici, Arghezi, Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat‑Bengescu, Minulescu, Topîrceanu ș.a. Însă, în scurt timp, ideea a fost compromisă de cei care au vrut să‑i vadă în acest spațiu al elitelor literare pe rudele sau prietenii‑poeți decedați recent.
Fără un concept și o perspectivă limpede (și fără programarea cheltuielilor, în timp), au început improvizațiile: unul are dorință să‑și vadă ruda pe postament, al doilea are bani, al treilea a găsit la depozit un bust fără folosință. Și lucrurile au degradat ireversibil.
Despre ce „alee a clasicilor” putem să vorbim atunci când Heliade Rădulescu lipsește, în schimb, este prezent Adrian Păunescu? Cum explicăm noi unui elev/student ideea de clasic cu aceste distorsionări evidente? Înțelege oare cineva că aceste intenții amatoriste afectează, în primul rând, imaginea unor poeți onorabili (nu și clasici), căror li se impune statutul de impostori (sic!), substitutori ridicoli ai lui Delavrancea sau Barbu? Crede cineva că, înșurubat pe alee, cineva devine clasic? Zadarnică trudă, mai curând aleea își pierde din sacralitatea și statutul social și cultural scontat. Ați văzut – în afara datelor omagiale – multă lume plimbându‑se și cercetând atent inscripțiile de pe postamentele busturilor din segmentul nou al Aleii? Or, dacă azi această alee seamănă mai mult cu un cimitir (observația îi aparține lui Eugen Lungu), în curând ea va reprezenta caricatura ideii de clasicitate!
Va contribui aici și neglijența în ceea ce ține executarea artistică a busturilor. Nu mai vorbesc de calitatea lor estetică. Primele busturi, cele din anii 50 ai secolului trecut, erau realizate în maniera – unică posibilă – a „realismului socialist”. Pe cele de azi, la aproape un secol distanță (și la câteva decenii de la moartea oficială a artei proletcultiste), în ce manieră le vom executa? Cine va stabili proporțiile (disproporțiile de azi mi se par pur și simplu monstruoase) portretelor statuare? Cât de mult sunt implicate aici instituțiile responsabile de domeniu: ministerul de resort, universitățile de profil și uniunile de creație?
Acum vreo 12‑15 ani, fără a pretinde exclusivitate, încercam să sugerez lista scriitorilor clasici care merită să fie luați în vizorul arhitecților Aleii: Conachi, Budai‑Deleanu, Heliade Rădulescu, Bolintineanu, Cârlova, Alexandrescu, Bălcescu, Maiorescu, Slavici, Ibrăileanu, Delavrancea, Hogaș, Galaction, Odobescu, Topîrceanu, Macedonski, Minulescu, Lovinescu, Hortensia Papadat‑Bengescu, Mateiu Caragiale, Pillat, Camil Petrescu, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Al. Philippide, Perpessicius, Ionel Teodoreanu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, Tristan Tzara, Geo Bogza, Gellu Naum, Eugen Ionescu, Preda, Dimov… Dacă ne imaginăm această Alee ca pe un Panteon, în care să facem excursii și lecții de istorie a literaturii, am putea să revenim la contemporanii noștri, decedați recent, numai după ce îi vom avea pe alee pe adevărații clasici.
O comisie a profesioniștilor ar rezolva și alte probleme, inclusiv cele care țin de diferențele de gen. Sigur că în istoria literelor românești, rolul femeilor a fost, inițial, unul modest (azi, dimpotrivă, avem autoare cu texte care, pe anumite segmente, le devansează vizibil pe cele scrise de mulți dintre bărbații literați), dar ele nu trebuie ignorate cu desăvârșire. Emilian Galaicu‑Păun propune să fie instalat bustul Magdei Isanos (fie și din motivul legăturii ei afective cu Chișinăul), idee pe care o susțin fără rezerve. Deși eu – dacă aș fi întrebat – aș începe cu Hortensia Papadat‑Bengescu, una din remarcabilele scriitoare moderne, cu operă de calitate estetică incontestabilă. Iar dintre poetele contemporane care nu mai sunt în viață, Aleea s‑ar mândri, cred eu, cu bustul Marianei Marin sau al Angelei Marinescu. Dar, mai întâi, ar fi bine să stabilim un proiect de perspectivă cu mai multe componente: lista clasicilor, ordinea și locul plasării busturilor, devizul de cheltuieli, sursa finanțărilor etc.
P.S. Trebuie să fac următoarea precizare. M‑am expus aici desfășurat pentru că așa ne‑am înțeles cu inițiatorii petiției: îmi voi publica opinia precizată într‑un text separat. Și acolo (în petiție), dar și aici, mă pronunț ca beneficiar al spațiului cultural. Ca om al literelor însă, Aleea și alte teme de primprejurul literaturii mă lasă rece. Subiectul exegezelor mele sunt textele scriitorilor. Acolo îmi găsiți opinia argumentată, justificată profesional, asupra a ceea ce se cheamă literatura ca artă.
