Aceste poeme au fost scrise la un atelier coordonat de Maria Ivanov, în cadrul proiectului „Mornin’ poets”, a cărui gazdă a fost Andrei Zbârnea, în data de 13 aprilie 2025.
vers dintr-un poem în care cineva a stricat și a plecat (1); vers dintr-un poem în care ultimul plâns schimbă ordinea
lucrurilor, ultima dată rămâne chiar ultima (2);
vers dintr-un poem în care răul își schimbă forma constant,
unde s-a dus dracului dezvoltarea caracterului din spate (3);
vers dintr-un poem în care katherine mărturisește și nu e
crezută. răul prinde mereu forma fluidă a celor de care ai
vrut întotdeauna să scapi. eu sunt părintele care ți-a făcut
viitorul
franjuri, iar tu ești bărbatul nesigur care face franjuri
viitorul altora. nu m-ai iertat, am să fiu mereu aici, cu
tine (4);
vers dintr-un poem în care cuvintele adăpostesc dorința
corpului uman, scot la iveală tot ce e ascuns și fermecător
– ca o coapsă sub un dres sfâșiat, ca o dorință rușinoasă
pe care o negi – o neg (5);
vers dintr-un poem în care se-ascunde multă furie (6); vers
dintr-un poem în care sunt furioasă (7)
sunt furioasă sunt furioasă.
A venit acest timp în care nu mai știu să fac pe plac
nimănui, sunt neîndemânatică în a-mi arăta adevăratele
intenții, iar asta
se arată ca acele încercări de a descrie profunzimea în
vocabularul sărac al unui aliterat care nu știe să spună
niciodată ce prostie a făcut
și nici că va fi certat pentru ea
A se traduce: această lume incertă a singurătății
această lume în care o altă lume mai bună se vede doar la
teatru, unde am prins mereu sold out la casa de bilete,
unde fiecare zi e o căutare din ce în ce mai vagă sau o fugă.
Am o mamă furioasă
pe fiica ei care nu operează corpuri, care nu va recondiționa
organe vitale.
O mamă furioasă
pe fiica ei care nu operează decât fraze, înțelesuri, texte,
care-și dezinfectează mâinile doar după poeme despre ură și
sex care umblă cu o vină malignă în jurul gâtului
într-un episod slab de romcom
pe care nu și l-a dorit cu adevărat.
Nu reușesc să fac vina să mă slăbească din strânsoarea ei
Am complexul salvatorului & văd speranță în toate
lucrurile care nu au mers cu adevărat bine până la capăt
Trebuie să existe un sens aici –
în urmele de noroi de pe covorașul din fața ușii
în tăcerea mamei mele atunci când pleacă din bucătărie la
mijloc de propoziție în îmbrățișarea tatălui ca într-un
final
clișeic ce repetă toxicitatea
Progrese mari în locuri mici
O rutină & convingerea că o inimă mică
e un noroc și un blestem descoperit la beție
Mă mișc alerg toate sunt cu mine dar împotriva mea Un
apus în retina mea
cel mai bun obiectiv pentru viața de acum
În care mirarea și simplitatea
maschează zguduirea unui degețel strivit de un colț de pat
dar și realizarea că nimeni nu mai vine după tine la un
moment dat
în afară de mici curenți de durere în părți ale corpului care
încep brusc să deranjeze.
