Trenul pleacă dintr‐o gară care pare
părăsită. De ce s‐ar întoarce cineva aici?
Din astfel de orașe au plecat mulți români.
La muncă. În condiții bune. Pe bani din
care să înțelegi ceva.
*
Francezii ieșeau la geamuri că să vadă
românii. Așa începe cartea. Francezii ne
știau de la televizor. Ceaușescu, Revoluție
și copiii din orfelinate. Bienvenue?
*
Munca în halat alb, cu traducător, la
fabrică. Cine suntem?
*
Cartea este despre oameni.
Oamenii sunt povești.
Poveștile se scriu pe drumuri pe care
oamenii își numără pașii
până uită unde au vrut să ajungă.
*
Nickel înseamnă foarte bine, bravo,
impecabil. Când ți s‐a spus asta, ultima
oară, despre munca ta? Despre tine.
Despre curajul tău. Despre desenul de pe
unghiile tale.
*
Românii din carte au demenajat în Franța,
întreprinderea lor s‐a delocalizat. Europa
prindea un contur nou, noi mai văzusem
mămăligă care ia forma ceaunului.
*
Cristina Hermeziu (Nickel, Editura Cartier,
2024) croșetează la geamul unui tren
care oprește în stații de toate felurile, de
toate formele, de toate culorile, de toate
limbile. Din când în când se încurcă
printre fire Gelu Naum, en français.
Personajele fac școala profesională de
francofonie, cu diplomă în nostalgie
și speranță. Geamul este înțelegere și
atenție la celălalt.
*
Am ajutat un nepalez să coboare la Ploiești.
Are multe bagaje, va rămâne un timp să
muncească aici. Eu sunt francez. Bine ai
venit!
*
Peronul pare părăsit. Am lăsat cartea în
tren, să o citească și alții.
