(Partea întâi)
O dramă explozivă dedicată orașului Mariupol, regiunii Kiev și întregii Ucraine
PERSONAJE:
PRIMA – Lilia, cea mai mică
A DOUA – Lika, cea tânără
A TREIA – Lina, de vârstă medie
A PATRA – Lida, de vârsta a treia
Scena e în heblu. Liniște deplină. Apoi, treptat, se aud sunete: foșnete, vânt, altele. Apoi o bubuitură asurzitoare, ca explozia unei bombe, o sirenă în depărtare. Liniște. Apa picurând. Din întuneric prind a se desluși, în părți diferite ale scenei, siluetele a patru femei.
A TREIA Apă… Avem apă! Slavă Cerului – avem apă… PRIMA Cine e acolo? (Tăcere) E întuneric sau nu văd eu? Spuneți‑mi, e chiar atât de întuneric?
A PATRA Da, întuneric beznă. Nici eu nu văd nimic… Poate să aprindă cineva lumina?
A TREIA Nu știu pe unde o fi întrerupătorul.
A PATRA Avem vreo altă lumină? Poate niște chibrituri, o brichetă?
A DOUA Am eu o brichetă… (Deschide o brichetă, o aprinde.)
A TREIA Fără foc! Pentru Dumnezeu, fără foc! Vă rog. (Se mișcă spre a Doua.)
A DOUA (Se pitește înapoi.) Înapoi! Nu mă atingeți!
A TREIA Bine, nu mișc. Nu strigați. Doar că nu avem nevoie de foc!
A DOUA E doar o brichetă. Nu face rău. A TREIA Dar dacă e vreo scurgere de gaz? A PATRA Am simți mirosul…
A TREIA Nu e adevărat. Uneori gazul e fără miros… (Picuratul încetează.) Ascultați. Picuratul s‑a oprit… Este sau nu apă aici? Știe cineva? (Pauză)
A DOUA Măcar e liniște. E atât de plăcută liniștea…
A PATRA Și ce? Să stăm așa, în întuneric?
PRIMA Am o lanternă.
A TREIA De ce n‑ați spus de la început? Includeți‑o.
PRIMA Plecați de lângă mine mai întâi.
A DOUA Nici nu mă gândeam să mă apropii.
A TREIA Nici eu.
PRIMA E sigur să aprindem lanterna? Sunt ferestre pe‑aici? Cunoaște cineva?
A TREIA Nu știu. A DOUA Nici eu.
A PATRA Nici eu. Dar și întunericul e periculos. Cred că merită riscul – să vedem…
PRIMA Bine. Dar dacă mișcă cineva, închid lanterna.
Prima include lanterna, luminându‑le, pe rând, pe fiecare dintre femei în timp ce privesc cu atenție în jur, apoi îndreaptă lumina spre diverse colțuri ale scenei. E un spațiu fără uși sau ferestre, cu pereți goi și o dușumea de pământ.De‑a lungul scenei se văd saltele, pături și alte lucruri, printre ele – sticle cu apă.
PRIMA Nimic deosebit.
A TREIA Ei, asta este… Măcar sunt curate. Și este apă… Ca să ne menținem în viață…
A DOUA Suntem în viață?
A TREIA Tâmpită întrebare.
A PATRA Ba, deloc.
A DOUA Nu voiam să sune mistic. Doar că… e oare asta viață…
A TREIA Mai bine să nu gândim negativ, e prea deprimant… (Se studiază, își atinge burta.) Am și eu o întrebare. Poate prostească. Vedeți cumva burta mea?
A DOUA Ce întrebare! Doar de siluetă vă pasă?! Nu aveți burtă…
PRIMA Păi am un pic de burtă, dacă vă uitați mai atent. E normal?
A DOUA (Îi pune mâna pe burtă.) Nu e normal…
A PATRA (suspectând ce s‑a întâmplat) Cum ar trebui să fie? Burta dumneavoastră.
A TREIA Nu știu. (Schimbă brusc subiectul.) Nu avem ferestre, deci puteți aprinde lanterna.
A PATRA Da, însă nu văd nici ușa. Asta ce poate să însemne?
A TREIA Suntem zidite înăuntru, drăcoaicele de noi.
A DOUA Of. Mor de râs. Poate suntem doar confuze?
PRIMA Sau poate sunt uși secrete?
A TREIA Credeți în magie?
PRIMA Nu, poate doar le‑au camuflat sau pur și simplu nu le vedem.
A PATRA Ce loc e ăsta? Știe cineva?
PRIMA Poate este BNP‑ul.
A DOUA Și ce dracu’ mai e și asta?
PRIMA Păi, evident. Banque Nationale de Paris. Abreviat BNP. Arată ca un seif de bancă.
A DOUA Sau poate e un depozit? …însă unul gol.
A TREIA Ce zici de un buncăr?
A PATRA Eu aș zice că e un garaj subteran. Dar este ca și cum ai ghici în zațul de cafea…
A DOUA. OK, și cum aflăm ce este?
A PATRA Și cum am ajuns aici? Nu știu de ce nu‑mi amintesc…
A DOUA Nici eu… Mi se învârte capul, sunt puțin confuză…
A TREIA Memoria mea a dispărut complet. Să fie efectul gazului?
A DOUA Doamne, iar gazul! Poate un drog… Sau o altă abominație. Arme chimice?
PRIMA (ironic) Da, da, biologice: am fost mușcate de albine modificate genetic…
A PATRA Ne‑am aminti de asta…
PRIMA Cum puteți fi așa de sigură? Nici nu știm de a fost ieri sau cu mult timp în urmă…
A DOUA Pot să pun o întrebare stupidă? E război? Sau am visat eu urât?
A TREIA Știu și eu de război. Nu e vis.
A PATRA Îți amintești ce s‑a întâmplat în război?
A DOUA Foarte vag. Sunete. Simțiri. Voci. Întâmplări însă – nu. Doar țăndări și cioburi.
A TREIA Of. Și eu, la fel. Amintiri clare înainte de război. Pe urmă… haos.
A PATRA Aveți idee cum ați ajuns aici? PRIMA Nu.
A PATRA De asta îmi era frică. Poate ni s‑a șters memoria? Să fie tulburare de stres posttraumatic?
A TREIA Credeți că suntem prizoniere?
A PATRA Nu știu. Poate am adormit. Poate e amnezie de la lovitură. Sau de la ceva psihotrop. Poate suntem în captivitate, sau poate că ai noștri ne‑au salvat…
PRIMA Nu par să fie ai noștri…
A DOUA Cum v‑ați dat seama? E liniște, e cald. Avem apă. Deja e bine.
A TREIA Și ce vom face aici? Poate măcar să cercetăm locul?
A DOUA Ne putem mișca? Apropo, cum vă numiți?
PRIMA De ce vă trebuie să‑mi știți numele?
A PATRA Să ne salutăm. Puteți să‑mi dați un nume fictiv. Încep eu. Sunt Lida.
A TREIA Iar eu Lina.
A DOUA Ciudat. Mă cheamă Lika. Iar pe tine, fetițo?
PRIMA Lilia. Nu sunt fetiță, sunt adultă. Deci, ce e cu această asemănare de nume?
A PATRA Nu știu, poate înseamnă ceva, poate nu. Trebuie să găsim o ieșire. O ușă. Un geam cu deschidere. Ceva. Orice.
A TREIA Lilia, nu mi‑ai răspuns: ne putem mișca? (Ridică mâinile.) Nu sunt înarmată.
PRIMA O, da. Putem. Dar nu știu cât mai ține lanterna mea…
Femeile încep să cerceteze împrejurimile, studiind, poate pipăind pereții.
A PATRA Vedeți, nu luați nimic de pe jos! Auziți, nimic! Și să nu dați cu piciorul.
A TREIA Nu trebuie să strigi, știm și noi.
PRIMA Care‑i problema? Ar putea exploda ceva?
A DOUA Și de unde să știm ce este sigur?
A PATRA Nu știu. Poate totul e bine. Poate nu.
A TREIA Hmm. Pot folosi orice: smartphone‑uri, portofele, chiar și jucării…
A DOUA Nenorociții… Și pachete de țigări, la fel?
A PATRA Desigur. Ai găsit vreunul? Nu‑l atinge!
A DOUA Iată un pachet, pe jumătate gol… L‑ar fi putut folosi? Vreau să fumez – tremur…
A TREIA De ce să fumezi?! Uită. Aerul e stătut și așa.
PRIMA Ce se aude cu ușile? Suntem închise ?
A PATRA Nu avem uși, se pare. Suntem totalmente închise…
A DOUA Pe de altă parte, nu poate năvăli nimeni peste noi…
A TREIA Dar dacă există uși secrete și ei știu unde‑s… Este însă un plus: avem lenjerie de pat și pături – putem să le adunăm. Super! Să trăim, deci!
PRIMA Și cum rămâne cu explozivele?
A TREIA Păturile alea? Ei bine… Alegerea ta… Eu voi risca, abia de mă țin pe picioare…
A Treia ia o saltea și o pătură, le trage într‑un colț, le întinde. Toată lumea o privește.
A PATRA (Se mișcă să facă la fel.) Și eu. Sunt moartă de oboseală. (Se uită la pături.) Ca să vezi, sunt patru.
Cineva a avut grijă… Încep să sper. (Ia salteaua, o pătură și se îndreaptă spre un colț al scenei.) Fiecare ia o saltea și o pătură, toate merg spre câte un colț. A Doua vrea să ridice salteaua, observă ceva dedesubt, apoi se uită să vadă dacă celelalte au observat, o coboară și se așază. Pauză.
PRIMA Și ce vom face ? Ne întindem ca proastele și așteptăm să vină cineva… Cine?
A PATRA Bănuiesc că nu e nimeni acolo.
A DOUA Nu? Da’ cine a aranjat toate astea? Și de ce?
A PATRA N‑am idee. Dar trebuie să facem ceva…
A TREIA Ce putem face, exact? Mergem în cerc? Dărâmăm pereții?
A PATRA Cred că ar trebui să ne amintim cum am ajuns aici. Să ieșim pe unde am intrat.
PRIMA Și cum facem asta? Îmi amintesc totul ca dintr‑un vis uitat.
A DOUA Sau poate a fost un coșmar și e mai bine să nu‑ți amintești? Deși, în ultima vreme, asta pare să se întâmple: în somn avem coșmaruri, ne trezim – trăim un coșmar. Război…
A PATRA Să nu ne deprimăm. Aici ne e cald și, cel mai important, e liniște…
A DOUA E liniște, dar ar putea fi mai rău. Pentru că știți: sunt bombe, sunt rachete și aici…
A PATRA Hei! Ți‑ai amintit ceva?
A DOUA Doar de rachete, atât.
A PATRA Nu, vorbesc despre ce este mai periculos.
A DOUA Doar ceva vag… Ca un vis…
A TREIA Cred că știu cum să‑mi amintesc. Să încercăm. Cine mi se alătură?
A PATRA Da, sigur. Sunt gata.
A DOUA Eu nu – nu vreau să‑mi amintesc nimic!
PRIMA Eu vreau doar să ascult… Care este metoda?
A TREIA Bine, ascultați. Există o metodă, respirație specială – este un fel de „riff”, reînnoire. Respiri într‑un anumit ritm, ce induce o stare specială, între vis și realitate – când emisfera dreaptă și stângă, conștientul și subconștientul, se sincronizează. Astfel începeți să simțiți, să vă amintiți problemele. Mintal și fizic.
A DOUA Sună puțin confuz…
PRIMA Vreau să încerc.
A PATRA Și eu, dacă nu e nevoie să facem poziții de yoga ciudate și ore de meditație…
A TREIA Nu, nimic de genul ăsta. Respirația este ușoară. Cel mai greu este ce vă puteți aminti și simți…
A DOUA Există garanție că ne vom aminti?
A TREIA Nu, dar putem încerca. Care este riscul?
A PATRA Particip.
A TREIA (Se ridică, se îndreaptă spre mijlocul scenei.) Perfect. Iată cum facem…
A Treia arată cum să respire. A Patra se alătură, apoi Prima și a Doua. Încep să se miște la întâmplare, apoi vorbesc pe rând, continuând să se miște, uneori impulsiv, alteori ca în transă. Sunetele izbucnesc în această mișcare: bufnituri, diverse zumzete – la început înăbușite, sporadice, apoi mai dese și mai puternice.
PRIMA Când am auzit primele explozii dimineața, m‑am gândit: poate sunt artificii…
A DOUA La început, nu‑mi venea să cred… Apoi s‑au auzit niște sunete atât de asurzitoare: bubuituri, de parcă se cutremura pământul. Nu doar auzi, ci simți cu tot corpul…
A TREIA Sosiri… Au devenit cunoscute ca „sosiri”. Mi‑am dat seama că organele principale ale oamenilor sunt urechile. Nu m‑aș fi gândit vreodată că pot fi atât de înfricoșătoare, atât de pătrunzătoare, până în oase. Bufnituri, șuierat, lovituri…
A PATRA Am învățat să disting după sunet diferitele obiecte ce zboară pentru a ne ucide… Avioane, rachete, elicoptere, drone…
Sunetele devin mai puternice, mai frecvente, izbucnește sunetul îndepărtat al unei sirene.
A DOUA Sirena! O uram!
A TREIA Sirena! Ți‑a strâns nervii ca pe corzile unei chitare – din ce în ce mai tare…
PRIMA Sunetele celea oribile – am început să tremur și de la zgomotul roților unei mașini pe asfalt… Și motocicletele! De ce sunt atât de zgomotoase?
Sunetul sirenei se întrerupe. Toată lumea tace, înlemnește.
A TREIA Liniștea – nu mi‑am imaginat că o să‑mi placă atât de tare…
A DOUA Liniștea? Nu, și liniștea e terifiantă: atunci când e zgomot, știi la ce să te aștepți, dar când se lasă tăcerea, nu ai idee ce se poate întâmpla. Asta poate fi și mai rău.
A PATRA Sunt mai în vârstă, trebuia să‑mi iau inima‑n dinți și să am grijă de toți. Așa că m‑am îmbrăcat, m‑am adunat și am ajuns în subsol în 20 de secunde. Grăbiți‑vă cu toții!
A TREIA Și am învățat să renunțăm. Unde? Pe podea, lângă perete, cu mâinile pe cap.
A DOUA Și ferestrele! Îmi plăcea să beau ceai și să privesc spre geamurile strălucitoare – ca o mare de licurici… Acum și ferestrele sunt periculoase!
PRIMA Am pus bandă adezivă pe geamuri, să nu se spargă, totuși mi‑am imaginat sute de cioburi, așchii ascuțite zburând spre mine – înspăimântător…
A PATRA Pleacă de la fereastră! Nu te uita! Pe hol! Oriunde sunt două rânduri de pereți! Rapid!
A DOUA Obișnuiam să nu aprindem luminile seara… Pentru că e momeală. Ei urmăresc lumina…
PRIMA Dar uneori erau lanterne, lumânări… Când coboram în subsol, vecinii șuierau: „Stinge lanterna ceea”. Am scăpat‑o – oamenii se împiedicau în întuneric și cădeau, dar erau fericiți că sunt invizibili. Iluzia că putem scăpa din ghearele morții…
A TREIA Orașul a devenit întunecat și orb… Numai sunete, un zid de sunete periculoase… Dar era și un sunet agreabil. Un băiețel țopăind. Mi‑a plăcut atât de mult acest sunet – ne‑a dat speranță. Uite că cineva se poate juca… Apoi sunetul a dispărut. Poate au plecat?
A PATRA Am vrut să plecăm. Ne‑am făcut bagajele, la iuțeală… Doar cele mai importante lucruri – documente, fotografii, un rând de haine, biscuiți… Ne‑am gândit că va dura numai câteva zile… Nu era timp… Eram sub asediu…
PRIMA Când a început zgomotul, mi‑am imaginat un uriaș, un ciclop mergând prin casă…
A DOUA Într‑o zi, ferestrele întunecate de vizavi s‑au luminat. Nu o lumină caldă și blândă, ci o flacără teribilă, infernală. Dar nimeni nu a sărit s‑o stingă. Atunci am înțeles – aceeași soartă ne așteaptă și pe noi…
A TREIA M‑am uitat la ferestrele arzând și nici n‑am plâns. Eram ca peștele congelat.
A PATRA Orice s‑ar fi întâmplat, aș fi bătut din pumni, uitându‑mă la ferestrele arzând, furioasă de neputință…
PRIMA M‑au transformat într‑o umbră și urăsc asta…
A DOUA Îmi urăsc trupul tremurător, inima care bate. Sunt eu pentru totdeauna?
A TREIA De ce ni s‑a întâmplat asta? De ce? Nu am rănit pe nimeni… Este atât de nedrept.
A PATRA Mai rău este că nu‑i poți proteja pe cei dragi… Nu poți face absolut nimic…
Se oprește din respirație și pare să iasă din transă. Urmează celelalte.
PRIMA Cerul, cerul închis! De ce nu o fac? De ce?
A TREIA Un cer închis. Am cerut atâta, m‑am rugat atât de mult!
A DOUA Un cer închis… Am trimis petiții… Degeaba…
A PATRA Un cer închis… Le este frică, cred că vor fi atacați din cauza asta…
A TREIA Serios? O, da. Inamicul chiar are nevoie de o scuză pentru a ataca? Ce le‑am făcut, ai?
PRIMA Nimic. Au atacat, pur și simplu. Și ceilalți doar privesc cum suntem omorâți…
A DOUA A doua cea mai gravă este frica. Ce rea este lumea în care nu există dreptate!
A TREIA O lume de ucigași în serie, lași, și atât de puțini oameni. O lume în care, pur și simplu, nu mai vrei să trăiești… Traducere din ucraineană și engleză: Valeriu Turea
(Continuare în numărul următor)
