Sunt celebre cuvintele vulpii din Micul prinț: „Esențialul e invizibil pentru ochi”, însă artistul pe care urmează să îl definesc țintește exact în slăbiciunea sufletului și a existenței umane – esența dragostei. Dragostea căreia i se subordonează mai multe elemente – familia, natura, atașamentul față de meleagurile natale și tradiția.
MihU., la primul auz, din punctul meu de vedere, ar suna ca numele unui păstor la poalele munților, care are grijă de liniștea satului natal și savurează din plin natura, având libertatea de a iubi lumea înconjurătoare și posedând înțelepciunea strămoșilor, înțelepciunea ce se succedă de la un rod la altul. Întrebarea corectă nu ar fi „Ce se ascunde în spatele numelui MihU.?”, dar „Ce ne destăinuie acest nume?” Mihai Ungureanu este un june pictor (dar care deja a săvârșit destule ravagii în cel mai pozitiv mod posibil) din Chișinău, născut în 1991, cu o formare destul de complexă. Timp de opt ani, în perioada 2002‑2010, studiază la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”. Următorul an și‑l petrece în atelierele de grafică ale Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde nu se reține mult, ca în 2012 să se catapulteze în orașul unde domină umbra unor mari pictori precum Giorgione, Giovanni Bellini, Tintoretto sau Tiziano Vecellio – da, este vorba de Veneția –, la Academia di Belle Arti di Venezia, fondată în sec. XVIII, unde decide să pună punct studiilor, în anul 2015.
Și‑a câștigat independența alegând un alt itinerar artistic față de traseul clasic parcurs de majoritatea artiștilor de la noi. După studiile de licență și‑a luat masteratul, a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici și a susținut doctoratul. Mihai a ales libertatea în cel mai autentic sens al cuvântului, ne surprinde mai tot timpul cu expoziții personale. După Mândră, maci și spicu’ de grâu din 2015, în următorul an își etalează talentul alături de jurnalistul Vasile Botnaru și artista Nicoleta Văcaru în cadrul epoziției Wine coffee time, ulterior în expoziția Căsuța cer din 2024, toate având loc la salonul de artă MolDeco. Cea mai recentă expoziție a lui MiHU are loc în 2024, cu titlul Scăunelul albastru, la librăria Cartego.
Dacă ar fi să chibzuiesc într‑o generalizare fermă, farmecul activității sale artistice joacă într‑o horă, în componența căreia intră soarele și luna, cerul, spicul de grâu, macul, bradul, stelele, pădurea, dealurile, câmpiile și, în special, sămânța familiei. Protagoniști? Femeia în toate ipostazele ei, cea de copilă, soră, „mândră”, soție, mamă și, nu în ultimul rând, zeiță a naturii. Nu neglijează nici figura masculină – în contrast cu cea feminină, e în ipostaza de protector al unei integrități, ceea ce vedem în tablourile Întreg, Verzișoru’, Împreună și Coroniță. Artistul nu ține cont de proporțiile corpului uman, dimpotrivă, le distorsonează într‑o manieră desăvârșită, o îmbrățișare ce reușește să adune familia cu femeia iubită, copiii, natura în înfățișarea brazilor binecuvântați de stelele cerului. MihU. nu ține cont de nicio lege a compoziției sau a armoniei în toate aceste tablouri, dar farmecul constă în faptul că ține cont de robustețea dragostei.
Nu poate fi trecut cu vederea elementul ce persită în fiecare pictură, cel al iei. Mihai Ungureanu paralizează atenția privitorului prin minuțiozitatea detaliilor ornamentale ale cămășii populare în ansamblul umerilor adânc conturați ale „mândrelor” sale. Coronița din spice de grâu sau maci pe creștetul femeii personifică puritatea și nevinovăția sufletului rural. Spectatorul trebuie să cerceteze figurile eroilor încadrate în scenografia fenomenelor acustice ale naturii, ce se prezintă contemplației noastre ca relația dintre om și univers, conceptul filozofiei antice grecești numit antropocentrism. Ei bine, natura e plină de mistere, dar judecând la modul subiectiv, profunzimea sufletului uman ne trezește și mai multe semne de întrebare.
Cea mai mare vrajă comisă asupra propriei persoane ca rezultat al vizionării unui număr succesiv de tablori (și poate va părea banal) este opulența și belșugul mânecilor iei la fiecare personaj reprezentat. De ce? Pentru că îmi actualizează curiozitatea de a afla ce pătrunde în esența sufletului uman. Cum într‑un corp atât de suplu și firav pot pătrunde atât de multe elemente definitorii pentru existența cotidiană? Contează cu ce valori ne umplem sufletul zi de zi și artistul încearcă să ne comunice acest lucru: esențialul e în propria noastră existență, în lucruri evidente, în faptul de a putea mirosi bătăile inimii celui de lângă noi.
