Titlul cărții Olimp & Hades reactivează dualitatea, coexistența contrariilor, cele două lumi antitetice inserate în titlu ar putea exprima cronotopul mitic. Se știe că Olimpul era considerat lăcașul zeilor panteonului antic grecesc, iar Hades – era zeul infernului, care trăia în împărăția umbrelor alături de soția sa Persefona.
Victoria Fonari operează cu miteme (fragmente de mit), ele sunt parte a vorbirii și existenței, cum ar fi: Nisipul de pe sandalele lui Ahile, Cronos, Haosul lumii (la nivel de titlu), fie sunt incorporate în text: Olimp & Hades, arcul lui Paris săgetat în Ahile/ apa din Styx, Marea ar ști să înfrunte rănile/ din care ar crea-o pe/ Afrodita, sirenele, meduzele etc.
Autoarea dă valoare simbolisticii umbrei: „umbrele sunt fâșii de culoare, În umbra focului/ plouă cu bomboane”.
Autoarea încearcă să găsească definiții și explicații mitice (însoțite de imagini sugestive) pentru realitatea surprinsă. Eul liric este unul ludic care vrăjește cuvintele și care are o atitudine neconflictuală cu sine și cu lumea din jur, e un observator (un contemplator) subtil care redefinește realitatea prin asocieri oximoronice precum coala de timp, liniștea vitezei, sfera din dreptunghi, liniște zbârcită, strigătele tăcerii. Forțele revigorante ale timpului trecător sunt cele care definesc pe deplin eul în poezia Victoriei Fonari: „Eul meu/ se împacă numai în timp/ cu mine” (Timpul se distrează).
Persistă o serie de definiri metaforice: „liliacul – îngerul șoarecilor; privirea – punctul care înmugurește dragostea; la vultur fiecare pană ar putea fi un suflet; pământul e marele melc; degetele noastre/ – atingeri de fluturi/ pe geamul așteptării; Sărutul frunzelor/ În briza mării/ le transformă în pești zburători” (Toamna).
Libertatea zborului și a viselor devine o temă dominantă a cărții Olimp & Hades, semnată de V. Fonari, iar scoica, cochilia, melcul devin simboluri intens explorate de autoare. Cochilia ține de simbolul fecundității, prosperității și norocului; melcul ține de simbolul sexual, semnifică fertilitatea, moartea și renașterea, ancorează tema eternei reîntoarceri.
Imaginile vizuale, însoțite de poze și capturi de fragmente din diferite locuri, creionează o realitate surprinsă în fotogra- fii, de la care pornește viziunea lirică asupra faptelor. Fotografiile inserate sunt definitorii pentru reflecție și contemplare: coarnele de cerb ale copacilor (Chișinău), fumul din horn (…) seamănă stele (Tăcerea albului), izbucniri/ galactice/ desenate de lingurițe de ceai (Imagini), petale de soare (Str. Alba Iulia din Chișinău).
Nu putem trece cu vederea abundența cronotopilor: poeziile dedicate Chișinăului, Gării feroviare, USM, Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, Strada Alba Iulia etc., ele permit o călătorie/ extindere imaginară și în alte spații cum ar fi orașele: Paris, Galați, Constanța, Cluj, Iași, Japonia, München, Düsseldorf, Toledo, Alcada (Spania), Roma, Baku.
Spre exemplu, orașului Düsseldorf, autoarea îi dedică 3 poezii, în care face asocieri cu: oglinzile din sec. XXI (Dusseldorf), Cartea lui Goethe (Dusseldorf I) – e vorba de un monument în formă de carte dedicat marelui poet german W. Goehte, în parc dansează elfii (Dussldorf II), sunt superstiții ale spiritului local.
Orașul este definit prin prisma unei scoici sau a unei cochilii și conține, prin această definire imagistică, toate coordonatele simbolismului erotic precum: iubirea, îmbrățișarea, sărutul. Chiar și anotimpurile sunt definite prin prisma imaginii sărutului: sărutul de dimineață este asociat primăverii, Sărutul luminii este asociat verii, sărutul frunzelor – toamnei, sărutul cristalelor – iernii.
Incursiunea lirică suportă elementul intertextual la nivel de sugestie, aluzii la Shakespeare, Vl. Beșleagă, Goethe, Don Quijote, El. Greco, „pescarul Amin”.
Poezia de la finalul cărții este același îndemn la libertatea visului și a imaginației, care persistă pe parcursul întregii incursiuni lirice, de altfel, poeta menționează în una dintre poezii că demersul liric nu este altceva decât descoperirea propriei ființe similare expresiei din titlu Îmi despletesc sufletul. Explorarea imaginarului devine un demers de coparticipare, în care cititorului i se recomandă sondarea imaginarului propriu: „De azi poți modela lumea/ îi dai orice formă/ pentru că deții esența” (Modeling).
Abundența definirilor oximoronice, metaforice, mitice, vizuale declanșează mecanismul fascinației jocului imaginației în care pulsează pofta de viață, surprinderea detaliului. Autoarea inserează imagini și fotografii în dreptul fiecărei poezii, pentru a oferi credibilitate definirilor metaforice și jocului de limbaj, în felul acesta fluidizează trecerea de la real spre abstract și viceversa.
