Cristina Bujor: „Le dăm prea multe răspunsuri copiilor, ca și cum noi știm deja totul, și prea puține deschideri către întrebări”
Cristina Bujor s‑a născut la 11 ianuarie 1985, în Chișinău. Este autoarea cărților pentru copii: Ospăiul din savană (Premiul Ministerului Tineretului și Sportului), Școala planetelor, Obișnuitul neobișnuit,Întâmplăricu tâlc și Întâlnirea cu eroii poveștilor românești.
Fiecare scriitor, înainte de a începe să scrie o carte, este absorbit de o idee, de un ideal, de un adevăr… Ce v‑a determinatpe dvs. să scrieți?
Copiii vor să fie auziți. Încerc să‑i ascult și să vorbesc cu ei în limba lor, fără a le impune adevăruri, ci doar lăsându‑i să se bucure de poveste și să‑și pună propriile întrebări. N‑am urmărit un ideal sau un adevăr. Când scriu am în minte întrebările pe care le aud de la băiatul meu și de la toți copiii pe care‑i întâlnesc. Am început să scriu când în viața mea a apărut copilul meu, el era curios și adora poveștile.
Există o disciplină a scrisului sau vă ghidați de inspirație? Ce funcționează mai mult în cazul dvs.?
Orice activitate poate fi reușită doar dacă se bazează pe disciplină. Fără disciplină, pasiunea este doar un dar irosit. Te‑ai apucat de un lucru – fă‑l cât poți de bine. Fie că ești bucătar, frizer, chirurg sau scriitor, un lucru făcut pe jumătate este mereu mai rău decât un lucru nefăcut.
Spuneați într‑un interviu că familia joacă un rol extrem de important în scrierile dvs. Iancu, fiul dvs., a fost principalul critic, iar multe întâmplări sunt inspirate din năzbâtiile sale. V‑a fost alături și la lansarea cărților?
Copiii simt. Poate ei nu știu atâtea și, uneori, slavă Domnului că nu cunosc cinismul, malițiozitatea și frustrările adunate în lume. Ei simt frumos. Scopul meu este să le dau libertatea să aibă încredere în ei. Nu dețin adevărul. Învăț alături de Iancu, de la Iancu și prin creșterea noastră comună ca mamă și copil. Sper să nu mă opresc niciodată din învățat.
Cartea Întâmplări cu tâlc. Despre responsabilitate. Despre prietenie a fost inclusă anul acesta în Programul de lectură „Chișinăul citește”, organizat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Ce sentimente ați trăit când ați aflat că volumul dvs. a fost selectat?
Cu cât mai mult citește Chișinăul, cu cât mai mult citește Moldova, cu cât mai mult citește lumea întreagă, cu atât mai multă pace și acceptare va fi peste tot. Nu contează că e cartea mea sau alta, contează să punem în mâinile copiilor cât mai multe cărți, ele ne deschid spre libertate, curaj și puterea de a face bine. Cărțile ne ajută să nu ne simțim singuri și să cunoaștem lumea în toată diversitatea ei, fără adevăruri absolute, fără răspunsuri limitate.
Sunteți în topul invitațiilor din cadrul Programului de lectură „Chișinăul citește”, ediția a XX‑a. Ați participat la foarte multe întâlniri și dialoguri cu cititorii. S‑au împrietenit copiii cu Zorba și Tărcuș? Cu ce impresii ați rămas în urma întâlnirilor?
Le dăm prea multe răspunsuri copiilor, ca și cum noi știm deja totul, și prea puține deschideri către întrebări. O să repet de fiecare dată: copiii simt și vor să fie auziți. Dialogul meu cu ei este despre ei. Încerc să‑i ascult, să le validez emoțiile, să‑i încurajez să aibă curajul de a‑și urma visul. Dacă un singur copil va deschide o carte după întâlnirile noastre, înseamnă că am reușit. Dacă cei cu care vorbesc își vor pune o întrebare în plus, înseamnă că nu a fost în zadar.
Cartea încântă și cu ilustrațiile extraordinare ale pictoriței Veronica Mariț. Cum v‑ați găsit și care este secretul acestei armonizări?
Veronica iubește arta, simte povestea și simte copiii. Datorită desenelor ei, poveștile mele capătă puterea magică de a fi primite de copii.
În „Jurnal săptămânal” de la Radio Europa Liberă, menționați că, până la 25 de ani, ați crezut că ați putea schimba lumea. Acum, după mai multe cărți publicate, după întâlnirile cu cititorii, aveți încrederea că v‑a reușit?
Mi se pare că toți oamenii, până pe la 25 de ani, cred că pot schimba lumea. Apoi, pe tot parcursul vieții, duc o luptă acerbă ca lumea să nu‑i schimbe pe ei. Am renunțat să cred că trebuie să schimb lumea. Îmi dedic energia creșterii mele.
