Pe 25 mai și‑a încheiat lucrările unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de film, ajuns la cea de‑a 77 ediție, acel de la Cannes. Au fost anunțate premiile, dar, înainte de a trece în revistă laureații, vom menționa cine au fost membrii juriului, fapt care, în special la Cannes, are o importanță primordială, căci parcursul, personalitatea și preferințele personale ale acestora influențează direct palmaresul: președinta juriului a fost regizoarea, scenarista și actrița americană Greta Gerwig, alături de scenarista și fotografa turcă Ebru Ceylan, actrița americană Lily Gladstone, actrița franceză Eva Green, regizoarea și scenarista libaneză Nadine Labaki, regizorul și scenaristul spaniol Juan Antonio Bayona, actorul italian Pierfrancesco Favino, regizorul japonez Koreeda Hirokazu și actorul francez Omar Sy. Președinta juriului este realizatoarea filmului Barbie, unul din filmele de rezonanță ale anului 2023, dar și a Lady Bird, cu cinci nominalizări la Oscars în 2017. Ea a ieșit din mediul realizatorilor „indi” ale Statelor Unite, al așa‑numitului „film de autor”, și rămâne un promotor al acestui mediu.
Întâmplator ori ba, dar Palme d’Or al acestui an l‑a luat Sean Baker, un realizator american al filmelor considerate de autor, pentru Anora. Vom menționa că cel mai notoriu film al său de până acum a fost The Florida Project, cu care a participat la Cannes în 2017.
Realizatoarea Payal Kapadia a luat Grand Prix pentru All we imagine as light. Premiul Juriului i‑a fost acordat realizatorului francez Jacques Audiard pentru Emilia Pérez. Portughezul Miguel Gomes a luat premiul pentru cea mai bună regie pentru Grand Tour. Un premiu special i‑a fost acordat iranianului Mohammad Rasoulof pentru The seed of the sacred fig, iar la categoria „Un certain regard” a fost premiat chinezul Guan Hu pentru Black Dog.
Un loc cu totul aparte, cu o prezență în afara concursului, i‑a revenit filmului realizatorului ucrainean Serghei Loznița, Invazia, care a prezentat viața ucrainenilor pe timp de război.
Teoretic, am putea pune punct aici acestui text, căci, spre deosebire de premiile cinematografice anuale, precum sunt Oscars, de exemplu, pentru a scrie despre filmele unui festival trebuie să fii prezent la fața locului, să asiști la proiecții, fiindcă filmele de la festivaluri nu au fost încă prezentate publicului larg. Nu putem decât urmări actualitatea cinematografică, citi sau asculta ce spun unii sau alții despre filmul X sau Y. Ingrată și frustrantă postură, căci autorul acestor rânduri preferă să‑și facă propria idee despre calitatea și valoarea filmelor înainte de a vi le recomanda (ori ba).
Dacă pentru Oscars mi‑am permis un clasament personal prealabil premierii oficiale, pentru Cannes acest exercițiu este imposibil. Vom aștepta deci apariția filmelor în săli pentru a putea spune ceva mai mult despre ele.
Cu toate acestea, câte ceva despre festival vom putea spune. Anul acesta au fost selecționate 22 de filme pentru concursul principal, iar din lista concurenților au făcut parte nume mari și răsunătoare. În afară de cei pomeniți deja, vom mai menționa nume precum Yorgos Lanthimos cu Kinds of Kindness, Francis Ford Copolla cu Megalopolis, Paolo Sorrentino cu Parthenope, David Cronenberg cu The Shrouds, Andrea Arnold cu Bird sau Kirill Serebrennikov cu Limonov – The Ballad. Fiecare dintre acești realizatori are un palmares excepțional și așteptările de la festival au fost automat mult peste edițiile anilor precedenți!
Cinefilii români au avut, și ei, un film de suportat, căci printre cele 22 de titluri s‑a numărat și Trei kilometri până la capătul lumii de Emanuel Pârvu. Mai mult decât atât, printre actorii filmului s‑a numărat și Valeriu Andriuță, originar din Republica Moldova! Din câte vă dați bine seama, filmul nu a luat vreo recompensă, dar se pare că a fost întâmpinat destul de călduros de către bublic.
Lista participanților plasează ediția din anul acesta a festivalului destul de sus, chiar și în raport cu alte ediții de la Cannes, însă vom remarca că nu autorii cu „nume mari” au luat premiile. Criticii și comentatorii au fost, în linii mari, de acord cu selecția juriului. Acordarea Palme d’Or a ridicat câteva polemici, dar ele au rămas nesemnificative: unii au afirmat că nu poți premia un film care vorbește despre oligarhi ruși în mod dezinvolt și à la légère pe timp de război, alții au afirmat că, elementar, filmul nu este unul din categoria Palme d’Or… Din păcate, constatăm doar discuțiile și, fără a fi văzut filmele, nu ne putem permite decât repertorierea lor ca și existente.
Cu toate acestea, majoritatea comentatorilor și comentariilor gravitează în jurul filmelor deja premiate: Anora, All we imagine as light sau The see of the sacred fig. Nimeni nu a strigat a scandal și nu a invocat o mare nedreptate…
Nu ne ramâne decât să pândim apariția filmelor și să ne constituim propria grilă valorică, a posteriori.
